Educație

(Update) Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Vrancea aniversează 50 de ani de activitate

Mihaela Vlădescu
16 feb 2018 2628 vizualizări

 26 de foşti inspectori şcolari vor fi premiaţi  cu acest prilej.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea împlineşte 50 de ani de ctivitate, prilej pentru conducerea instituţiei să organizeze un moment aniversar la care sunt invitaţi actuali şi foşti inspectori şcolari. Momentul aniversării jubileului va avea loc marţi, 20 februarie 2018, la ora 10,00, în sala de şedinţe a IŞJ. “Activitățile aduc în atenția participanților activitatea instituției pe parcursul existenței sale, de la înființare, 21 februarie 1968, până în prezent. Invitați la activități sunt reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai instituțiilor mass-media, inspectori școlari generali, inspectori școlari generali adjuncți, inspectori școlari care au funcționat în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea în cei 50 ani de existență”, precizează IŞJ.

Iată Decizia e înființare  din 1968.Decizia este semnată de fostul președinte al Consiliului Popular Județean Vrancea, Simon Dobrovici, în vreme ce scretar al Consilului era Constantin Veber, tatăl fostului deputat și consilier local Laurențiu Veber

 

Potrivit actulului inspector general l IŞJ Vrancea, profesorul Dorin Cristea, 26 de cadre didactice, foşti inspectori, vor primi, în cadrul momentului aniversar, diplome şi plachete. Aceştia sunt: Simion Ene, Toader Voicu, Costache Lupu, Enache Mîndrescu, Dănuţ Emil Popoiu, Iordache Bostan, Stan Rogoz, Vasilica Zaharia, Lidia Dumbravă, Ecaterina Drăghici, Elena Luminiţa Balaban, Carmina Corbeanu, Tudor Gogancea, Vasile Lefter, Maria Lupu, Mihai Momanu, Emil Onea, Ştefan Radu, Ilie Geantă, Marilena Zvâc, Marilena Oprea, Gabriela Machitan, Cristinel Ştiru, Paraschiv Măcrineanu, Radu Emil, Ionel Goleanu. (M.V.)

Observație:Decizia de înființare a Inspectoratului Școlar Județean(IȘJ) Vrancea din urmă cu 50 de ani este semnată de fostul președinte al Consiliului Popular Județean Vrancea, Simon Dobrovici, în vreme ce scretar al Consilului era Constantin Veber, tatăl fostului deputat și consilier local Laurentiu Veber. Cu aniversează 50 de ani de activitate la Inspectoratul Școlar Județean(IȘJ) Vrancea se va organiza o întâlnire cu foștii inspectori școlari generali și generali adjuncți, dar și inspectorii de specialitate. Maestrul de ceremonii va fi actualul inspector general Dorin Cristea care va oferi plachete foștilor șefi ai IȘJ, și displome inspectorilor de specialitate


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.