Exclusiv | Cristina Golomoz, fostă elevă a CNU, își încheie doctoratul cu cea mai înaltă distincție la Oxford
Pentru teza de doctorat, Cristina Golomoz a obținut de curând cea mai înaltă distincție pe care Universitatea din Oxford o oferă: „No corrections”, adică, citând din raportul examinatorilor, „o teză excepțional de bine scrisă și o contribuție originală la literatura de specialitate din domeniu”.
Am vorbit cu ea despre ce presupune efortul susținut în dezvoltarea propriei cariere peste hotare, despre cum este abordat învățământul superior în marile universități britanice, dar și despre hibele sistemului de învățământ românesc, false percepții și căi de redresare.
Este sistemul românesc îndreptățit să-și asume rezultatele obținute de olimpici? Cum pot fi explicate extremele din învățământul autohton - performanțe la nivel internațional versus analfabetism funcțional? Ce presupune admiterea la o universitate de prestigiu? Sunt doar câteva dintre temele abordate în acest interviu, pe care Cristina Golomoz ni l-a acordat în exclusivitate.
Deși a participat la diverse concursuri cât a fost elevă a Colegiului Național Unirea, Cristina Golomoz își aduce mai degrabă aminte de Clubul de Dezbateri Academice al liceului, de orele de română, informatică și filosofie. După ce a urmat cursurile de licență la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a făcut două mastere la Universitatea din Cambridge și London School of Economics and Political Science, primind ulterior una din rarele burse integrale pentru studiile doctorale la Universitatea din Oxford.
Ai urmat studiile academice la Universitatea din Oxford, UK. În ce domeniu ai studiat și cum ai descrie experiența de student acolo?
În noiembrie 2018, mi-am terminat doctoratul în știinte politice la Universitatea din Oxford din Marea Britanie. În prealabil, am absolvit studii masterale în știinte politice și drept la Universitatea din Cambridge și, respectiv, London School of Economics and Political Science (LSE). În teza de doctorat, am studiat politicile culturale, la nivel de protecție a patrimoniului, în Marea Britanie și în Franța.
Per total, a fost un mediu în care m-am simțit excelent, în care am învățat și am muncit foarte mult și în care am cunoscut oameni impresionanți, pe care îi admir. Aș zice că această experiență m-a schimbat ca persoană, de la felul în care gândesc, până la felul în care relaționez cu oamenii din jur. De exemplu, aș zice că doctoratul mi-a structurat gândirea și mi-a oferit instrumentele esențiale ale gândirii critice, pe care le aplic în fiecare zi.
„La cină ești așezat lângă profesori de talia lui Stephen Hawking, miniștri sau staruri de la cinema”
M-aș opri la două aspecte esențiale ale acestui mediu universitar. În primul rând, oamenii de care ești înconjurat. Atât studenții, cât și profesorii vin din toată lumea și sunt oameni foarte inteligenți, motivați și pasionați de ceea ce fac. Din ziua 0 a doctoratului ești înconjurat nu doar de colegii tăi din departament, ci și de profesori și doctoranzi din alte domenii – de la astrofizică până la economie și antropologie. Ești încurajat permanent să schimbi idei și să vezi lumea și subiectul tău de cercetare din perspective noi. Și asta, cumva la fiecare moment din zi – la seminarii și tot felul de evenimente. De exemplu, la cină ești așezat lângă profesori de talia lui Stephen Hawking sau foști studenți ai universității, inclusiv miniștri sau staruri de la cinema.
În al doilea rând, universitatea investește enorm în actul educațional: de la a se asigura că studenții și profesorii au acces la cele mai noi publicații și tehnologii de cercetare, până la a se asigura că fiecărui student îi sunt îndeplinite nevoile academice și profesionale. Deși eu am beneficiat de o bursă integrală pe durata studiilor, trebuie să amintesc aici de faptul că taxele de școlarizare sunt foarte mari (în jur de £10,000 pe an), ceea ce permite universității să finanțeze aceste resurse. E de discutat aici care sunt implicațiile sociale ale acestor taxe exorbitante.
Foto: Fanii Harry Potter vor recunoaște sala de mese a Universității din Oxford, întrucât numeroase scene au fost filmate aici
Cum ai ales această universitate și ce presupune admiterea?
Admiterea la doctorat se face pe baza unei propuneri de cercetare și a unui interviu cu doi profesori ai universității. Criteriile de selecție țin în mare de originalitatea propunerii de cercetare – trebuie să îi convingi pe profesori că poți spune ceva nou și important despre un anumit subiect. De asemenea, CV-ul e o parte importantă în selecție. Parcursul tău până în acel moment trebuie să demonstreze că ești capabil să întreprinzi și să duci la bun sfârșit cercetarea. Ca urmare a acestui proces de selecție, universitatea alocă și un număr de burse primilor clasați. Eu am avut o bursă integrală care mi-a plătit atât studiile, cât și un salariu lunar. În anul meu, a mai fost un singur alt student finanțat similar în același departament, ceea ce arată că bursele de acest tip nu sunt foarte numeroase.
Foto: Cristina Golomoz a obținut pentru teza de doctorat cea mai înaltă distincție acordată de Oxford
„La Clubul de Dezbateri am luat contact cu un mod de învățare mult mai aplicat decât mă obișnuise școala până în acel moment”
În perioada liceului, ai participat la mai multe competiții. Cum se face performanță în sistemul educațional românesc? În ce măsură te-a ajutat sistemul educațional să te pregătești pentru aceste competiții și cum te-a îndrumat mai departe?
Nu sunt convinsă că olimpiadele m-au pregătit pentru parcursul meu universitar ulterior. Din liceu, mi-aș aduce aminte mai degrabă de Clubul de Dezbateri al liceului și de orele de română, informatică și filosofie. Asta deși am urmat profilul Matematică-Informatică. Activitatea din Clubul de Dezbateri fost definitorie pentru mine. A fost primul contact cu felul în care poți utiliza argumente logice, contra-argumente, date și dovezi. Acest fel de a gândi e esențial în cercetarea știintifică și până la urmă, în orice ce ai face. La Clubul de Dezbateri am luat contact cu un mod de învățare mult mai aplicat decât mă obișnuise școala până în acel moment. De exemplu, țin minte că în clasa a 9-a am avut o dezbatere despre Constituția Statelor Unite ale Americii după 11 septembrie 2001. Erau evenimente care se întâmplaseră recent, ceea ce îmi arată că vorbim despre lucrurile de actualitate și cu relevanță pentru lumea în care trăim. Asta era ceva destul de rar la școală.
Cu toate că presa promovează performanțele obținute de elevii și studenții români, există multe capitole la care învățământul românesc este, în ansamblu, deficitar. Deși în multe alte țări educația trece drept prioritate națională, în România acest subiect este atins doar în campaniile electorale. De la subfinanțare și absența planificării, la politizare și lipsă de perspectivă pentru tinerii care fac performanță. Care este percepția ta despre sistemul educațional românesc?
Sunt de acord că, în ansamblu, vorbim despre un sistem de educație subfinanțat, controlat de interese de grup și fără strategie la nivel de politici publice. Decizii importante, precum introducerea manualului unic, se iau pe baza intereselor de partid și nu pe baza unor analize și studii de impact. Se schimbă ministrul, se schimbă decizia, cum am văzut chiar în cazul manualului unic care tocmai a fost desființat. Nici măcar nu se întreține ideea că în spatele acestor decizii nu ar fi interese de partid – totul e pe față. E o discuție mai complicată aici, dar eu cred că soluția trebuie să vină în principal din depolitizare și din creșterea finanțării, în egală măsură și simultan. Pe de o parte, trebuie să atragem oameni mai competenți la toate nivelurile sistemului educațional – de la ministru, la inspector și până la educatorul de grădiniță. Pe de altă parte, trebuie să încercăm să creștem capacitatea administrativă a statului, a sistemului de educație publică în acest caz, dacă vrem cu adevărat ca el să se poată reforma.
„Nu zic să nu ne bucurăm de rezultatele la olimpiade, ci zic să nu trecem cu vederea problemele adevărate ale școlii românești”
Deși oficialii declară că învățământul din România este gratuit și accesibil tuturor, în realitate școlile din zonele defavorizate sunt ocolite de cadrele didactice calificate. Există în continuare copii care merg kilometri întregi pentru a ajunge la cea mai apropiată unitate de învățământ, iar abandonul școlar rămâne una dintre marile probleme ale sistemului. De asemenea, România este în continuare țara cu cel mai mare procent de analfabeți funcțional din UE. Cum îți explici cele două extreme prezente în țară: performanțe la concursuri internaționale vs. analfabetism funcțional?
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și UNICEF au publicat în 2017 un studiu despre sistemul de educație românesc. Datele din acest studiu au șocat efectiv opinia publică din România. E adevărat că datele despre care vorbim sunt șocante și triste. De exemplu, studiul arată că 40% dintre elevii români în jurul vârstei de 15 ani sunt analfabeți funcțional, adică duc lipsă de cunoștințe și aptitudini esențiale pentru a-și putea găsi un loc de muncă și pentru a putea funcționa în societate. De asemenea, 20% dintre elevii din mediul rural abandonează școala înainte de începerea liceului.
Dar opinia publică din România a fost șocată de acest studiu și pentru că există o înțelegere limitată a faptului că, per ansamblu, sistemul de educație românesc nu este unul performant, așa cum se crede. Păi cum, și olimpicii? Și liceenii care pleacă la MIT în SUA sau la Oxford? Cred că e greșit să credem că olimpicii sunt rezultatul sistemului de educație românesc, când de fapt situația e alta. România încă mai are rezultate la olimpiadele internaționale, în ciuda problemelor din sistemul de educație. Și asta datorită unor excepții norocoase: școli excepționale, precum Colegiul Național Unirea, profesori dedicați în mod excepțional și așa mai departe. Nu zic să nu ne bucurăm de rezultatele la olimpiade, ci zic să nu trecem cu vederea problemele adevărate ale școlii românești.
„Probabil aș reveni în țară dacă aș identifica o oportunitate care să mă mulțumească pe mai multe planuri”
De curând, te-ai mutat în Londra. Ce te-ai hotărât să faci mai departe?
Imediat după terminarea doctoratului, am început să lucrez ca cercetător la Universitatea din Oxford, alături de unul dintre profesorii mei. O să termin acest proiect în următoarele luni. Sunt două direcții pe care le iau în considerare la acest moment: fie consultantă de politici publice pentru guvernul UK, fie consultantă strategică de business în Londra. Cel puțin pentru o perioadă, intenționez să ies din mediul pur academic pentru a începe o carieră cu un potențial mai mare de impact la nivelul societății, fie în politică și administrație publică, fie în business, sau poate chiar la granița dintre cele aceste două domenii.
Ce te-ar determina să revii în țară?
Probabil aș reveni dacă aș identifica o oportunitate care să mă mulțumească pe mai multe planuri – mai ales cu privire la impactul pe care l-aș putea avea prin munca mea. Deocamdată, nu mi-am pus problema aceasta. Pentru moment, mă simt foarte bine în Londra și în general în societatea britanică, în ciuda haosului legat de Brexit. (Camelia Condurache)
