Educație

Elevi şi profesori de la Colegiul Economic în Turcia în cadrul unui proiect Erasmus

Mihaela Vlădescu
9 mai 2018 4735 vizualizări

Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” din Focşani este partener în proiectul European Erasmus+, acţiune KA2, parteneriate strategice în domeniul şcolar, aprobat spre finanţare de către Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi se desfăşoară pe o perioadă de doi ani (1septembrie 2017-31 august 2019). În perioada 2-8 mai 2018, 8 elevi și două cadre didactice de la Colegiul Economic ,,Mihail Kogălniceanu” din Focșani au participat în Turcia la prima activitate de învățare din cadrul proiectului Erasmus + Engaging the youth of today to protect the climate of tomorrow, alături de partenerii lor din Portugalia, Italia și Turcia. Cei 25 de elevi din ţările partenere au vizitat, alături de gazdele lor din Turcia, localități istorice și turistice renumite, precum Mugla, Akyaka, Köyceğiz, Bozüyük, Dalyan, Guzelkoy. În prima zi, elevii și cadrele didactice au participat la conferința de deschidere, unde au fost familiarizați cu activitățile pe care fiecare școală parteneră le-a desfășurat până în prezent. Directorul liceului Mugla Fen Lisesi, Mustafa Özpoyraz, și-a exprimat încântarea de a fi gazdă și bucuria de a fi coordonatorul proiectului, care are o mare relevanță pentru regiunea în care locuiește. De altfel, și profesorii și directorii celor două licee coordonatoare, Mugla Fen Lisesi și Mentese Turgutreis Anadolu Lisesi, au luat parte la toate activitățile proiectului, confirmând cele auzite despre ospitalitatea turcilor. Cadrele didactice au fost invitate la Inspectoratul Școlar din Mugla, unde au discutat cu inspectorul general despre sistemul de învățământ din Turcia, despre parteneriatele școală-inspectorat-comunitate, despre modalitățile de predare și evaluare inovative. Profesorii dețin numai cataloage electronice,  elevii și părinții au acces la o platformă online, unde găsesc toate informațiile legate de evaluările scrise, cu subiecte, bareme, explicații și măsuri ameliorative. O altă vizită a avut loc la primăria orașului Mugla, unde profesorii au participat la o masă rotundă, alături de primar și alți reprezentanți ai orașului. Primarul le-a prezentat istoria orașului, a clădirii foarte vechi care datează de pe vremea Imperiului Otoman și, în același timp, și-a manifestat interesul acordat acestui proiect Erasmus, sponsorizând o excursie cu vaporul în orașul Akyaka și prânzul oaspeților. În zilele următoare, oaspeții s-au bucurat de frumusețea aproape ireală a zonelor turistice, precum Akyaka, orașul Dalyan, unde au avut ocazia să facă băi cu nămol, regiunea Stratonikeia, care este renumită pentru ruinele care datează din secolul al II-lea î. Hr., satul Bozüyük, celebru pentru o baladă care vorbește despre o poveste tragică și unde acum se practică ecoturismul, plaja Köyceğiz a mării Egee, unde au admirat surferii cu parașuta și broaștele țestoase.

 

Elevi in contact cu alta cultura

 

Fiecare zi de activitate a fost evaluată, elevii completând chestionare în care să descopere anumite cuvinte cheie, să-și exprime opinia despre modul în care s-au desfășurat activitățile și să evidențieze relevanța lor. Elevii au trăit experiențe inedite, au legat prietenii, și-au consolidat abilitățile de exprimare în limba engleză, au luat contact cu o altă cultură, cu o altă civilizatie, cu o altă lume. Mugla este un oraș foarte frumos! Există steaguri turcești peste tot în oraș. Am învățat aici să înot, am făcut baie în nămol alături de prietenii mei din celelate țări, am admirat peisaje luxuriante! Familia care m-a găzduit mi-a oferit ocazia să particip la o nuntă tradițională, unde am fost dată cu henna pe mâini și am fost familiarizată cu obiceiurile locului. Sunt emoționată și foarte fericită că iau parte la acest proiect care contribuie la protecția mediului și implică atât de mulți oameni!”, transmite eleva Bianca Onea. ,,Mă bucur nespus de mult că am putut lua parte la acest minunat proiect, că am avut șansa să vizitez Turcia, să aflu atâtea noutăţi despre această țară, să socializez și nu în ultimul rând, să mă bucur de uimitoarele peisaje, pe care îmi doresc să mi le imprim în minte toată viața”, precizeaza si Andreea Popa, elevă a Colegiului Economic. ,,Experiența Erasmus+ este una de neuitat, plină de surprize mai mult decât plăcute şi foarte interesante pentru noi, adolescenții. Mă bucur că am avut ocazia să iau parte la acest proiect, să întâlnesc oameni uimitori, plini de viață și extraordinar de amabili. Nu cred ca voi uita vreodată peisajele, atmosfera și bucuria trăită în acele momente,ne-a transmis si eleva Alina Bacău. ,,Învățarea interactivă, colaborarea cu elevii din alte școli similare europene şi nu numai, exersarea limbilor străine, dezvoltarea gândirii critice, a abilităților TIC și a lucrului în echipă sunt doar câteva din avantajele pe care le are un elev implicat într-un proiect Erasmus+, precizeaza profesor Diana Toader, coordonatorul proiectului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.