Educație

Colindul Cărţilor la Biblioteca Judeţeană

Ziarul de Vrancea
13 dec 2017 735 vizualizări

Sărbătorile de Iarnă aştern peste sufletul nostru podoaba bunătăţii, aducându-ne aminte că purtăm în noi roadele sfinte ale prieteniei şi ataşamentului faţă de semenii noştri. În preajma Crăciunului, mai ales, ne amintim că suntem, cu toţii, copiii aceluiaşi Dumnezeu şi, cu privirile sufletului întoarse spre tradiţie, căutăm să fim mai buni unii cu ceilalţi, mai toleranţi, mai înţelegători.

Sărbătorile de Iarnă ne invită, pe copii şi pe adulţi, deopotrivă, într-o poveste a Darurilor, care aşteaptă să fie făcute cadou, într-o atmosferă de basm şi sărbătoare, în cuprinsul căreia dăruitorul este, la rândul său, dăruit. O magie aparte învăluie, de Sărbători, daruile care se oferă şi darurile care se primesc. Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea oferă, de Sărbători, o Bibliotecă – incluzând cărţi de literatură română şi străină, lingvistică şi critică literară, literatură pentru copii, cărţi de specialitate din domeniile istoriei, artei şi socio-umanelor, opere ale scriitorilor vrânceni. „În acest sens, invităm instituţiile publice, primăriile, ONG-urile, fundaţiile şi asociaţiile, persoanele juridice din judeţul Vrancea care doresc să constituie la sediul lor un fond de carte sau să dăruiască această Bibliotecă oamenilor din comunitate, să se adreseze institutiei noastre. Vă asteptăm la sediul nostru din strada Maior Sava nr. 4”, transmit reprezentantii Bibliotecii Judetene Vrancea. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.