Publicația culturală apare la Râmnicu Sărat prin truda exemplară a poetei Valeria Manta Tăicuțu și a colectivului redacțional pe care îl conduce de mai mulți ani. Lumea culturală vrânceană cunoaște această revistă care ține sus ștacheta valorii, un spațiu în care își găsesc locul atât debutanții, dar mai ales figurile consacrate ale vieții culturale românești.

Valeria Manta Tăicuțu, poetă, prozatoare, critic literar, este profesor de limba română, președinte al Asociației Culturale “Valman”,  distinsă cu mai multe premii, printre care: Marele premiu la festivalul Internațional „Lucian Blaga”, Sebeș, 2004, Marele premiu la Salonul literar „Dragosloveni”, Focșani, 2005, premiul pentru critică literară al Fundației „Luceafărul”, București, 2006, premiul U.S.R filiala Bacău pentru volumul de poezie “Regatul baroc”.

Numărul de față al revistei, al cărei director de onoare este nimeni altul decât regretatul poet Radu Cârneci, ne prezintă un cuprins variat de articole sub semnăturile unor oameni de cultură de certă valoare: Petrache Plopeanu,  Diana Trandafir, Vasile Ghica, Adrian Botez, Lucian Mănăileascu, Virgil Diaconu, Ion Roșioru, Leo Butnaru, Adrian Munteanu, Gina Zaharia, Victoria Milescu, Mircea V. Homescu, Nicolai Tăicuțu, Nina Elena Plopeanu ș. a. 

Foarte interesant ni s-a părut editorialul semnat de redactorul-șef Valeria Manta Tăicuțu – “Scriitorii vs. Puterea politică” din care redăm câteva citate: „O incursiune, însă, fie și una sumară, în zbuciumata istorie a literaturii de la noi, care nici măcar nu-i atât de veche pe cât ne-ar plăcea să credem, scoate la lumină situații năstrușnice, amuzante, tragice, tragi-comice etc., toate având ca punct de plecare influența pe care truditorii condeiului o exercitau asupra maselor și modul în care „stăpânirea” gestiona/valorifica această influență. Din capul locului, concluzia este clară: am trecut, ca țară, prin perioade în care literatura conta, ceea ce înseamnă nu numai că era citită, ci și că avea un rol în dezvoltarea societății. De aceea și tipologia scriitorilor era complexă, mergând, ca în comedii și drame, de la junele prim la bufon, slugă, prost fudul, curtezană, demagog etc., dar și de la naivul/inocentul tras pe sfoară la țapul ispășitor și, foarte rar, de la muritor la martirul transformat în zeu. Literatul român ilustrează toate ipostazele necesare supraviețuirii, fiindcă istoria lui nu este altceva decât o încercare – tragică uneori, alteori comică sau blamabilă pentru lipsa de onestitate, - de a rezista sub vremi, de a intra în nemurire, de a avea deci și bani, și glorie, și toate celelalte (ale trupului și ale sufletului). Și am avut scriitori buni și scriitori slabi (caracuda de pe la cenaclurile cu ștaif), boieri-scriitori, scriitori înregimentați politic, în stare să umple stadioane și rafturi întregi în biblioteci, scriitori care au murit de foame și scriitori care s-au crezut eroi salvatori, sfârșind la canal, la stuf sau prin închisori, scriitori-miniștri (repede ajutați să se compromită și să cadă în disgrație publică), dar rareori am avut scriitori care să aibă măcar o optime din averea celui mai mărunt funcționar plătit din bani publici să mute o hârtie între cele două camere ale parlamentului.”

Sunt aduse în discuție situațiile prin care au trecut Octavian Goga, Lucian Blaga, sau alte cazuri,  fiecare dintre acestea încondeiate prin tratatele de istorie a literaturii, de cele mai multe ori, în funcție de apartenența politică a “învingătorului”, a se înțelege criticul literar care le-a încondeiat, în funcție de judecățile de valoare emise de cele mai multe ori departe de adevăr.  

“Martiriul multor scriitori români, dar și derapajele celorlalți demonstrează, înainte de toate, faptul că scrisul conta. Cei aflați la putere se temeau de modul în care un poet sau un prozator sau dramaturg influența opinia publică. Prin urmare, exista un triunghi: autor-cititor-putere politică, situație, din păcate, pe cale de dispariție în zilele noastre.

Trecem printr-o perioadă tulbure, în care sistemul educațional este sabotat cu strășnicie, școala și profesorii sunt în declin, autoritatea cărturarului este anihilată de hohotul mahalalei care a ajuns la putere, numele marilor cărturari sunt târâte prin noroi...”

Interesant, de actualitate, dar mai ales valabil și pentru noi, vrâncenii, este concluzia pe care autoarea o trage undeva spre final: “…se scrie enorm, se publică enorm, dar, când toată lumea scrie și nimeni nu citește, rolul scriitorului este nul, ca și importanța lui în relația cu puterea…” Eu aș spune chiar în relația cu societatea. 

Cât despre lipsa de reacție a scriitorilor care contează, ce să mai vorbim….! În politică preferă tăcerea! Au auzit că ar fi de aur! De ce să se pună ei rău cu unii sau cu alții! Că nu se știe cum se întorc vremurile! Cam aceștia sunt scriitorii de azi! Se înțelege că nu se compară cu atitudinea pe care o aveau scriitorii de ieri…