Educație

Caţiva cuzişti vor să descopere tradiţiile vrancene pe bicicletă

Ziarul de Vrancea
25 iul 2013 1408 vizualizări
Trei elevi ai CNC însoţiţi de doi profesori vor parcurge pe bicicletă o distanţă de 140 km u ei vor să descopere tradiţiile locale şi să realizeze un DVD precum şi un album fotografic

Caţiva elevi ai Colegiului Naţional “Al. I. Cuza” (CNC) Focşani, însoţiţi de profesori vor face mini-turul Vrancei pe bicicletă, ca primă etapă a unui proiect educaţional iniţiat chiar de cuziştii inimoşi: Andrei Alexandru Bucă, Robert- Alexandru Crăciun şi Rareş – Cătălin Gătin. Îndrumaţi de profesorii Ionuţ Ţandără de la CNC şi Gicu-Valentin Dogaru de la Liceul Teoretic ”Emil Botta” Adjud, cei trei elevi şi-au propus să îmbine utilul cu plăcutul şi să redescopere patrimoniul cultural vrâncean, să reaminească importanţa protejării mediului înconjurător şi să readucă în prim plan frumuseţea peisajelor vrâncene. “Putem îndeplini obiectivele dacă renunţăm la autovehicule în favoarea mijloacelor de transport nepoluante”, spun iniţiatorii proiectului. Aceştia pledează, în acest mod, şi pentru practicarea activităţilor sportive. “Proiectul este unul de cunoaştere, redescoperire, dezvoltare personală, dar şi de atragere a atenţiei în privinţa mediului înconjurător. Activitatea sportivă este importantă în vederea unui stil de viaţă sănătos. Astăzi suntem tineri şi trebuie să ne obişnuim cu efortul, dar şi cu protejarea mediului înconjurător. Trăim într-un judeţ cu multe tradiţii şi obiective turistice pe care românii trebuie să le descopere. De aceea, prin intermediul proiectului dorim să promovăm frumuseţea culturală a judeţului Vrancea, dar şi frumuseţea colţurilor de natură. Dezvoltarea personală a oricărui adolescent începe cu o lecţie practică şi din acest motiv ne-am gândit că ar fi un moment prielnic pentru a dezvolta personalitatea fiecărui elev participant la proiect», transmit liceenii.

Directorul de la Cultură, pe bicicletă prin Vrancea

Proiectul se desfăşoară pe parcursul a trei zile, cu plecare din Focşani marţi, 30 iulie. Cei trei cuzişti, însoţiţi de profesori, vor pleca în prima zi pe traseul Focşani – Boloteşti – Vidra – Valea Sării – Vrîncioaia, parcurgand în total 55 km. «Pe parcursul primei zile, avem ca obiectiv realizarea unui interviu cu sătenii pe mai multe teme şi anume patrimoniul cultural şi tradiţiile satelor vrâncene. Nu am ales întâmplător acest sat, Vrîncioaia, şi din acest motiv, în cea de-a doua zi, ne-am propus să vizităm staţia seismologică de la Vrîncioaia. Întrucât ne aflăm într-o zonă cu un risc seismic ridicat, trebuie să avem cât mai multe cunoştinţe referitoare la seismele care se produc din ce în ce mai des în zona Vrancea”, scrie Andrei Alexandru Bucă. A doua zi vor fi parcurşi 30 km pe traseul Vrîncioaia – Năruja – Paltin – Spulber – Nereju, iar în ultima zi, pe 1 august, va fi parcursă o distanţă de 56 km pe traseul Nereju – Reghiu – Andreiaşu de Jos – Odobeşti – Focşani. La plecarea din Focşani, pană la Vidra, participanţilor la proiect li se va alătura pe bicicletă şi directorul Direcţiei pentru Cultură, Traian Negulescu. În final, va fi realizat un CD/DVD şi va fi tipărit un album cu imagini din localitaţile parcurse. Aceasta este prima etapă a proiectului «Mini-turul Vrancei pe bicicletă», urmand ca vara viitoare să se desfăşoare o nouă ediţie la care se pot înscrie mai mulţi participanţi din randul elevilor şi cadrelor didactice. (Mihaela VLĂDESCU) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.