Educație

Biblioteca din Focsani a fost premiata de Primaria Chisinau

Iulia Crețu
17 oct 2006 1211 vizualizări
Institutia focsaneana a participat zilele trecute la aniversarea a doi ani de existenta a Filialei basarabene "Stefan cel Mare". In doi ani de colaborare, Biblioteca din Focsani a donat peste 2000 de volume de carte in limba romana

Biblioteca Judeteana "Duiliu Zamfirescu" din Focsani a participat saptamina trecuta la aniversarea a doi ani de la infiintarea Filialei "Stefan cel Mare" la Chisinau, in Republica Moldova. Pe 14 octombrie 2004, reprezentantii institutiei din orasul de pe Milcov au pus bazele unui parteneriat de suflet, biblioteca din Focsani donind de-a lungul acestor ani peste 2000 de volume in limba romana pentru cititorii basarabeni. In acest an, moldovenii i-au recompensat pe colegii lor din Romania cu premii si distinctii, directoarea Bibliotecii Judetene "Duiliu Zamfirescu", Teodora

Fintinaru, primind drept multumire pentru implicarea si devotamentul pentru litere si carti o diploma "pentru merite deosebite si contributii substantiale la dezvoltarea si promovarea Bibliotecii Publice «Stefan cel Mare» din Chisinau". Parteneriatul dintre cele doua institutii se va prelungi si pe anii viitori, bibliotecarii urmind sa participe la schimburi de experienta. De asemenea, basarabenii vor avea o rubrica speciala in revista Bibliotecii din Focsani, "Lector", si chiar sa li se dedice o zi la Tirgul de carte

pentru copii. "Pe 14 octombrie 2004 am infiintat Filiala de la Chisinau, iar in acest an, la doi ani de existenta a bibliotecii, am sarbatorit impreuna cu colegii basarabeni. Ne-am numit printre premiantii celor de la Chisinau, Primaria si Directia de Cultura oferindu-ne o diploma pentru contributii la realizarea acestei filiale. Am participat si la o intilnire informala la Ambasada Romaniei unde s-a remarcat calitatea cartii trimise de noi. Pina acum am donat 2.200 de exemplare, iar la vizita de acum am dus 135 de

volume exclusiv noi, titluri adaptate la programa lor scolara, dictionare, carti despre Vrancea si despre personalitati culturale. De asemenea, am participat si la implinirea a 15 ani de la infiintarea Filialei «Transilvania» a Bibliotecii «Octavian Goga» din Cluj. Pe 14 octombrie, de ziua bibliotecii s-a sarbatorit si hramul Chisinaului", a declarat Teodora Fintinaru, directoarea Bibliotecii Judetene "Duiliu Zamfirescu" Focsani. In Chisinau exista zece Filiale de biblioteci deschise de institutii similare din Romania, Filiala "Stefan cel Mare" functionind in cartierul cel mai mare al capitalei Basarabiei si oferind carte noua si de calitate in limba romana la mii de cititori. Focsanenii au remarcat setea de carte a

moldovenilor si apreciarea lor pentru cultura cartilor, intelectualii chiar cerind voalat sa nu se mai trimita din Romania carti din perioada de glorie a comunismului, cu chipul dictatorului Ceausescu, tocmai pentru a se rupe definitiv de influenta rosie de la Rasarit. La intilnirea de saptamina trecuta bibliotecarii ocsaneni si cei basarabeni au discutat si despre realizarea in colaborare a unei bibliografii Duiliu Zamfirescu. De asemenea, partea romana si-a exprimat dorinta continuarii donatiilor de carte in limba

romana, motivati de faptul ca printre cititorii fideli de la filiala se numara foarte multi studenti si specialisti in diverse domenii. Luna viitoare va avea loc primul schimb de experienta, bibliotecarii focsaneni urmind sa plece peste Prut pentru a face practica.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.