Educație

Degrevarea directoarelor de grădiniţă, de la toamnă

Ziarul de Vrancea
10 ian 2013 1512 vizualizări
“Copiii ar putea fi bulversaţi de fapul că li se schimbă educatoarele în timpul anului şcolar”, motivează oficialii Inspectoratului Şcolar

Directoarele grădiniţelor cu program prelungit din Vrancea au venit cu propunerea ca ordinul MECTS 6370 din 6 decembrie 2012 privind degrevarea de normă a acestora, să fie aplicat din anul şcolar următor. Discuţia pe marginea acestui ordin a avut loc ieri la sediul Inspectoratului Şcolar, cu inspectorul general Vasilica Zaharia, aceasta din urmă fiind de acord cu propunerea directoarelor. “O parte dintre dumnealor nu doresc degrevare de normă, iar cele care ar vrea consideră că acum nu este momentul potrivit întrucat ar însemna perturbarea întregului proces educaţional. Copiii ar putea fi bulversaţi de fapul că li se schimbă educatoarele în timpul anului şcolar şi, în plus, trebuie găsite cadre didactice care să le înlocuiască la grupă pe doamnele degrevate, acestea trebuind  şi ele să-şi găsească variante pentru cele 2-4 ore prevăzute în ordin”, ne-a declarat inspectorul general al IŞJ, Vasilica Zaharia. Ordinul MECTS 6370 din 6 decembrie 2012 prevede ca “directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal, cu personalitate juridică, profesori pentru învăţământul preşcolar, sunt degrevaţi parţial de norma didactică şi efectuează 2-4 ore/săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii”. Directorii de grădiniţe cu program prelungit pot efectua orele săptămanale obligatorii şi ca metodişti ai IŞJ sau activităţi specifice funcţiei de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.