Educație

Sute de elevi au revenit în şcolile vrancene din străinătăţuri

Ziarul de Vrancea
23 nov 2012 1638 vizualizări
numărul elevilor reveniţi din străinătate este tot mai mare, pe fondul recesiunii care afectează din ce în ce mai acut şi ţările dezvoltate din vestul Europei. Mulţi dintre aceştia nu au avut contact cu şcoala romanească şi întampină dificultăţi de adaptare. Există şi excepţii, cum ar fi o elevă venită din Grecia, care a intrat direct în clasa a VI-a deşi nu ştia să scrie în limba romană

528 de elevi s-au reîntors în şcolile vrancene în ultimii patru ani după ce au studiat ani buni în străinătate. Mai mult de jumătate dintre aceştia au revenit însă în ultimii doi ani, cand situaţia economică a Europei s-a clătinat serios. Potrivit unei situaţii a Inspectoratului Şcolar Vrancea, ţările din care familiile de vranceni au decis să revină acasă după ce au rămas fără locuri de muncă sunt Italia, Spania, Grecia, dar şi Anglia, Portugalia sau Germania. Copiii au fost înscrişi în învăţămantul primar sau gimnazial, prea puţini la liceu, fiind nevoiţi să se adapteze unui sistem pe care nu l-au cunoscut. Familii de romani care s-au hotărat, după ani munciţi prin străinătate, să se stabilească acasă au mai fost şi în anii trecuţi, însă a devenit un fenomen odată cu recesiunea ce a cuprins lumea. Acest aspect a fost observat şi de mai marii învăţămantului romanesc, care au ajuns la concluzia că se impun măsuri urgente care să vină în sprijinul adaptării mult mai uşoare la învăţămantul autohton.

Cercetarea asupra problematicii remigraţiei s-a realizat în România, dar şi în Italia şi Spania, unde au fost şi cei mai mulţi romani plecaţi la muncă. Din echipa de cercetare a făcut parte şi profesorul consilier şcolar Silviu Brebuleţ, de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Vrancea, sprijinit de colegi.

De la cazuri izolate, la asistenţă psihopedagogică de grup

Reprezentanţii CJRAE Vrancea au oferit asistenţă psihopedagogică copiilor remigraţi şi  înainte ca fenomenul să capete dimensiunea pe care o are astăzi. Potrivit acestora, activităţile de consiliere au fost punctuale, la cererea, în special a cadrelor didactice, care au remarcat dificultăţile de adaptare la mediul şcolar pe care le au aceşti copii, dar şi la cererea părinţilor sau a copiilor înşişi. „Începând cu acest an şcolar,  ca urmare a dimensiunii acestui fenomen şi a consecinţelor pe care le are în planul dezvoltării psihice a copiilor remigraţi, intervenţiile specializate de consiliere şcolară au un caracter unitar şi sistematic, dat fiind faptul că aceşti elevi prezintă un risc semnificativ sau major de manifestare a unor dificultăţi de readaptare şcolară şi socială. În activităţile de consiliere, atât individuală, cât şi de grup, se urmăreşte amplificarea factorilor de rezilienţă şi diminuarea factorilor frenatori, dar cu repectarea unei condiţii: consilierul şcolar, cadrele didactice şi familia copilului formează o echipă al cărei scop este acela de a oferi copilului  sprijinul necesar, mai ales emoţional, în procesul de readaptare”, ne-a declarat directorului Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vrancea, psiholog Liliana Jeny Mihai.

Există şi cazuri fericite

Copiii reveniţi din străinătate sunt împrăştiaţi acum în toate şcolile judeţului. Unii se adaptează mai greu, mai ales dacă au început şcoala într-un alt sistem, iar limba romană, deşi vorbită în casă, nu a fost aprofundată. Există şi cazuri fericite. „Avem o elevă venită în acest an din Grecia direct în clasa a VI-a. Ea nu a fost pană acum la o şcoală romanească şi nu ştia să scrie romaneşte. În comunicarea orală nu făcea greşeli, dar în scris era tentată să folosească literele alfabetului grecesc. A muncit şi a recuperat foarte bine, mai ales că vara aceasta a lucrat mult la limba romană. Relaţionează foarte uşor cu ceilalţi colegi,  acceptă noutatea fără probleme şi mi se pare că s-a integrat foarte bine. Ca exemplu, pot să vă spun că elevii au avut de lucru un portofoliu, iar ea a ridicat foarte mult nivelul grupei din care a făcut parte. Probabil are un grad ridicat de inteligenţă din moment ce a reuşit să facă faţă atator schimbări”, ne-a declarat profesoara de limba romană Dobriţa Tănase de la Şcoala „Ştefan cel Mare” Focşani.

Mai mulţi elevi reveniţi în ţară decat plecaţi

Potrivit unei situaţii a Inspectoratului Şcolar Judeţean, anul acesta, pană în noiembrie, s-au reîntors în şcolile vrancene 140 de elevi, dintre care 114 din Italia, 11 din Spania, 7 din Grecia, cate 3 din Anglia şi Portugalia şi cate unul din SUA şi Portugalia. În anul şcolar 2011-2012 au fost 150 de elevi reveniţi din ţări ca Italia – 95, Spania – 31, Grecia – 18, Danemarca – 2, Cipru, Iordania, Olanda şi Republica Moldova cate unul. În anul şcolar 2010 – 2011 au fost 120 de elevi reînscrişi în şcolile judeţului, iar în anul şcolar 2009 – 2010  au revenit în judeţ 118 elevi, majoritatea dintre ei din Italia şi Spania. „Sunt şi elevi care pleacă, însă numărul lor a scăzut considerabil în ultima perioadă. Mai pleacă doar cazuri izolate sau de la şcolile postliceale sanitare”, ne-au declarat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.