Educație

Video!!!Festivalul „Florentin Delmar” premiază în această seară cîştigătorii

Mihaela Beșleagă
17 nov 2011 2987 vizualizări
13 concurenţi din toată ţara se vor duela pentru trofeul „Florentin Delmar”, marele cîştigător urmînd să cîştige şi un premiu de 500 de euro u aseară au susţinut un recital băieţii de la trupa Vunk, iar astăzi, pe scena Ateneului Popular va urca interpreta Mihaela Mihai u biletele la festival costă între 15 lei şi 35 lei

După o primă seară de concurs, Festivalul de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar”, ediţia a XXXVI –a, se încheie astăzi cu seara de gală şi festivitatea de premiere. Cei 13 concurenţi din toată ţara  înscrişi în competiţia pentru marele premiu şi trofeul „Florentin Delmar” vor afla în această seară ce premiu au obţinut. Aceştia vor interpreta două piese din repertoriul romanesc şi, opţional, o melodie compusă de focşăneanul Florentin Delmar.  În cadrul concursului se vor acorda patru premii: Marele Premiu şi Trofeul „Florentin Delmar” – 500 euro, premiul I – 300 euro, premiul II - 200 euro şi premiul III – 150 euro. De asemenea, juriul va acorda şi un premiu special pentru cea mai bună interpretare a uneia dintre melodiile lui Florentin Delmar, premiu în valoare de 400 de euro. Jurizarea se va face separat de interpretarea şi prezentarea generală a concurenţilor. Juriul este prezidat, ca şi în anii trecuţi, de compozitorul Horia Moculescu, care va nota concurenţii alături de compozitorul Viorel Gavrilă, interpreta Mihaela Mihai, Ştefan Naftanailă de la redacţia muzicală a Radio Romania Actualităţi,  Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului şi Liviu Topală, refrent cultural la Ateneu. Spectacolul va fi prezentat de Alexandra Velniciuc, partenera lui Horia Moculescu la emisiunea de pe TVR 2 “Atenţie, se cîntă!”. Dacă aseară pe scena Ateneului au urcat băieţii de la trupa Vunk, în această seară va cînta pentru focşăneni interpreta Mihaela Mihai, care face parte din generaţia de aur a muzicii uşoare romaneşti.
 

Bilete la festival pe toate buzunarele

Biletele se găsesc la casa de bilete a Ateneului, la preţuri de: 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi între 25-35 lei pentru restul spectatorilor, în funcţie de poziţia locului în sală. Bugetul alocat festivalului este de 25.000 lei, mai exact 6.000 de euro, iar circa 20% din această sumă este asigurată de sponsori. Partenerii Ateneului în organizarea festivalului sînt Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor, care va oferi şi premiul special “Florentin Delmar” şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Vrancea. Festivalul se desfăşoară sub patronajul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În anul 1973 a avut loc prima ediţie a festivalului, din iniţiativa lui Florentin Delmar (1917-1983), compozitor de muzică uşoară născut la Focşani. Printre melodiile renumite semnate de compozitorul focşănean  se numără „Te caut”, „La cabana Trei Brazi”, „Don Juan din Popa Nan” sau „Adună-ţi soarele-n priviri”. Anul trecut, trofeul Florentin Delmar a fost cîştigat de Levent Sali (17 ani) din Constanţa, care a interpretat şi o piesă semnată Delmar, “Don Juan din Popa Nan”. Printre premianţi s-a numărat şi focşăneanul Cosmin Dragomir (22 ani), care s-a clasat pe locul doi. (Mihaela BEŞLEAGĂ)

Trupa Vunk s-a întîlnit cu elevii de la „Edmond Nicolau”

Băieţii de la trupa Vunk au fost primiţi ieri cu aplauze furtunoase de elevii de la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” din Focşani. Sala de festivităţi a colegiului a fost neîncăpătoare pentru mulţimea de elevi doritori să îi vadă şi să vorbească cu cei patru componenţi ai trupei: Cornel Ilie (voce), Victor Cenuşă (bass), Nicu Sarghea (tobe) şi Gabi Maga (chitarist). „Mă bucur că sîntem alături de voi, ne-am simţit ca la o petrecere surpriză cînd am intrat, aşteptăm să vină cineva cu tortul. Am avut un an excelent, am luat toate premiile posibile pe secţiunea noastră, pop-rock. Mai mult decît atît, am început o campanie foarte puternică intitulată «Vreau o ţară ca afară» şi în cadrul campaniei avem şi ideea «vreau o şcoală ca afară», ceea ce aici pare să fie, sînteţi foarte disciplinaţi. Sîntem şi în plină promovare a noii noastre piese, «Pleacă!», cu Antonia. Sîntem nişte oameni foarte prietenoşi, aşa cum comunicăm în muzică comunicăm şi în viaţa de zi cu zi”, a spus Cornel Ilie, solistul trupei,  după care băieţii au coborît de la masa de prezidiu şi au stat de vorbă cu elevii într-un cadru mai puţin oficial. „Este una dintre cele mai bune trupe, în ciuda schimbării componenţei, stilul lor a rămas asemănător. E una dintre trupele care ştie să se reinventeze”, le-a spus elevilor şi Ştefan Naftanailă, de la redacţia muzicală a Radio Romania Actualităţi. Băieţii de la Vunk au dat autografe şi s-au pozat cu elevii. Trupa a mai concertat în Focşani în luna aprilie a acestui an, iar aseară a susţinut un recital în închiderea primei seri a Festivalului „Florentin Delmar”. Trupa Vunk s-a lansat în anul 1999, sub numele de Vank, nume format din iniţialele membrilor (Victor, Alex, Nicu şi Cornel). Pe 15 octombrie a.c. trupa a început un turneul naţional de promovare, intitulat „Ca pe vremuri”. (Mihaela BEŞLEAGĂ)

Pe site-ul www.ziaruldevrancea.ro puteţi urmări un material video de la întîlnirea trupei Vunk cu elevii de la „Edmond Nicolau”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.