Educație

Ce unități de învățământ din Vrancea ar putea primi finanțări prin PNRR pentru reducerea abandonului școlar

Ziarul de Vrancea
4 ian 2022 3467 vizualizări

În ultima ședință de Guvern din 2021 desfășurată joi, 30 decembrie 2021, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), inițiată de Ministerul Educației. PNRAS este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro - componenta PNRR nerambursabilă.

Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar și gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din lista celor 3.235 de școli eligibile identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE).

În lista celor 3235 de școli, identificate la nivel național, sunt incluse 61 de unități de învățământ din județul Vrancea eligibile pentru a primi granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală prin PNRR pentru a reduce abandonul școlar.

2.500 de școli din 3.325, din care 61 din județul Vrancea de școli cu risc mare de abandon școlar vor fi selectate pentru acordarea de granturi de câte 200.000 de euro pentru combaterea abandonului școlar, cu finanțare prin PNRR, în valoare de 543 de milioane de euro, anunță Ministerul Educației pe edu.ro.

În ce constă programul

Conform edupedu.ro, practic, școlile vor primi granturi de 200.000 de euro pentru a reduce abandonul școlar până în 2026. Potrivit notei de fundamentare, valoarea granturilor va fi raportată la numărul de elevi și indicele de sărăcie.

Programul constă în identificarea școlilor care au elevi de învățământul primar și gimnazial și se află în risc de abandon școlar. Astfel, se urmărește „sprijinirea acestora în colectarea de date relevante și realizarea planurilor de activități individualizate, prin intermediul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație”.

Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației în luna ianuarie a anului 2022. Până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare.

Declarațiile ministrului Sorin Cîmpeanu de la briefingul de după ședința de guvern de joi, 30 decembrie:

„Hotărârea de Guvern adoptată astăzi vizează un obiectiv major al proiectului „România Educată” – reducerea abandonului școlar. În condițiile în care România și-a propus, pentru anul 2020, atingerea unui prag maxim de 11,3% abandon școlar, prag pe care, din păcate, nu l-a atins pentru că rata de părăsire a școlii în 2020 a fost de 15,6%. Reducerea abandonului școlar este un element esențial. Cu atât mai mult cu cât, ca urmare a crizei sanitare, acest fenomen de abandon școlar înregistrează tendințe de creștere în loc să înregistreze, așa cum ne-am asumat, scăderi ale cifrelor care și așa sunt foarte mari și care ne poziționează pe ultimele locuri din Europa din această perspectivă.

Hotărârea de azi va beneficia de o finanțare de 543 de milioane de euro, este o componentă nerambursabilă din PNRR care va trebui implementată cât mai rapid posibil. În acest sens, din perspectivă formală este îndeplinit jalonul cu numărul 462, componenta Educație, reforma 3, investiția 4.

Tot în această seară am trimis la Monitorul Oficial, Ordinul de ministru pentru implementarea MATE (Mecanismul de avertizare timpurie în educație).

Ambele documente vor fi publicate în Monitorul oficial de astăzi.

Am trimis, de asemenea, și lista celor 3.235 de școli identificate ca fiind eligibile, adică au cel mai mare risc de abandon școlar. Din acestea, la începutul lui 2022 vom selecta cel puțin 2.500 de școli care se află în risc de abandon școlar cu gradul cel mai ridicat. Până în luna martie, minimum 750 de școli din acestea vor trebui să primească deja finanțare și programul să fie demarat.

Programul asigură câte 200.000 de euro pentru fiecare din aceste școli, precizez că este vorba de școli cu număr redus de elevi, din mediul rural, acolo unde rata de abandon școlar pentru 2020 a fost de 26%. Drept urmare, trei sferturi din aceste școli sunt din mediul rural, ele vor beneficia de prioritate în acordarea acestor granturi.

Este vorba de intervenții nu numai din perspectiva acțiunilor remediale, din perspectiva oferirii unor oportunități care ar fi în premieră pentru școlile din mediul rural. Este vorba de acces prin platforme online la predarea făcută de cei mai buni profesori din România. Se pot acorda și forme de sprijin material, material sportiv, echipamente IT, lucruri care le lipsesc elevilor din mediul rural și care ar putea să-i determine să nu părăsească școala.

Un alt obiectiv este acela al promovării examenului de Evaluare Națională și al tranziției de la gimnaziu către liceu. Toate aceste școli eligibile sunt de primar și gimnaziu. Pe partea de liceu se ocupă programul ROSE.

Dacă programul MATE va fi aplicat, este probabil pentru prima dată când vom resimți efecte majore care se vor traduce în reducerea abandonului școlar în aceste unități care vor beneficia de finanțare.

Peste granturi este vorba și de formarea a 45.000 de cadre didactice din perspectiva abandonului școlar pentru a fi sensibilizați colegii noștri profesori la elementele care generează abandon școlar. Sunt acțiuni integrate.”

  • Proiectul de HG a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar a fost unul dintre cele 18 jaloane din 21, care mai trebuie atinse până astăzi, 31 decembrie, potrivit angajamentelor asumate de România prin PNRR, se arată într-un răspuns oficial transmis redacției G4Media.ro de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cele 18 obiective sunt împărțite între 9 ministere responsabile. De acestea depind 3 miliarde de euro, ce ar urma să fie încasate prin PNRR în prima jumătate a anului 2022. 
  • Text informații :edupedu.ro


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.