Educație

A inceput anul universitar

Iulia Crețu
3 oct 2005 1042 vizualizări
Bobocii au participat simbata la primele cursuri universitare

Cu toate ca Focsaniul nu are o mare traditie universitara, in ultimii ani tot mai multe unitati de invatamint superior din tara au ales sa deschida filiale si in orasul nostru. Universitatea "George Baritiu" din Brasov este un astfel de caz, numai pentru anul universitar 2005-2006 la cursurile de drept, educatie fizica si stiinte economice inscrindu-se peste 300 de boboci. Printre tinerii din anul I figurau absolventi cu medii mari la bacalaureat, unii chiar cu 9,17, insa, pe listele facultatii au fost admisi si cei cu media minima de 5,00. O parte dintre acestia, dar si colegii lor mai mari au participat simbata la cursul festiv. Desi l-au asteptat pe rector mai bine de jumatate de ora entuziasmul tinerilor nu a scazut in intensitate, multi regasindu-si printre colegi si fosti camarazi de la liceu cu care au mai glumit si au mai discutat despre profesori sau cursuri. Unii boboci nici macar nu stiau prea bine la ce facultate s-au inscris, majoritatea venind pentru specializarea turism si neavind habar ca la aceasta facultate se mai face si matematica sau contabilitate. Insa, rectorul Nicolae Patrascu a tinut sa-i linisteasca spunind ca numai in primul an vor avea de-a face cu cifrele. "Studentii mi-aufacut o foarte buna impresie prin pondere, in special a celor tineri. Programul de studii va fi flexibil si le va permite tuturor sa se pregateasca, orarul va fi conceput si in functie de dorinte studentilor. Cei de la stiinte economice vor face un an matematica, sa nu se sperie pentru ca este o materie usoara si le va placea", ne-a spus Nicolae Patrascu, rectorul Universitatii "George Baritiu" din Brasov. Deschiderea anului universitar 2005-2006 a inceput cu o slujba de binecuvintare, dupa care studentii au intrat in sali pentru o scurta prezentare a profilurilor, a profesorilor, dar si a cerintelor corpului profesoral.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.