Educație

Usi intredeschise la Primaria Focsani

Doina Ganea
9 oct 2008 740 vizualizări
Imaginindu-se primari pentru citeva minute, elevii i-au cerut primarului locuri de parcare, piste de biciclete, un parc de distractii, spatii de joaca si interzicerea constructiei pe spatiile verzi

Ieri, cu prilejul Zilei Usilor Deschise, eveniment organizat de Primaria Focsani, peste 100 de elevi au trecut pragul Primariei pentru a vedea ce inseamna administratia publica locala. Daca cineva isi inchipuie ca usile municipalitatii au fost larg deschise se inseala. Acestea au fost pe jumatate deschise, practic, intredeschise si la propriu si la figurat. Astfel, elevii au fost dirijati pe unde sa mearga si supravegheati pina au ajuns in sala mare a Consiliului Local, dupa care au mers incolonati in grupuri. Elevii au vizitat cabinetul primarului Decebal Bacinschi, sala de protocol, vreo doua birouri de pe care functionarii abia apucasera sa doseasca pachetele de cafea "uitate" de vreun cetatean, dupa care au vazut Piata Unirii de la etaj, dezgolita de decenta de odinioara. Am putea spune ca de fapt in primarie a fost Ziua Portilor Deschise numai pentru elevi si copii, adultii fiind opriti in continuare la intrarea in birourile municipalitatii. Tinerii au cerut edilului, care i-a intimpinat in sala de sedinte, locuri de parcare, piste de biciclete, un parc de distractii, spatii de joaca pentru copii si interzicerea constructiei pe spatiile verzi. Toate aceste cereri au venit ca urmare a provocarii lansate de primarul municipiului, de a se imagina fiecare primar si de a arata ce anume lipseste din Focsani. Pentru fiecare problema ridicata de copii, primarul a avut pregatit cite un raspuns, ba chiar s-a apucat sa se plinga de lipsa unei legislatii care sa-i permita sa incaseze eficient amenzile de circulatie de la rauplatnici. In ceea ce priveste spatiile verzi, edilul a spus ca exista un program de reabilitare a parcurilor. La fel si despre spatiile de joaca, despre care edilul sef a spus ca sint discutii ca in anul 2009 sa fie amenajate inca 10 noi astfel de locuri. Referitor la locurile de parcare, Bacinschi le-a explicat elevilor prezenti ca trebuie mai multa disciplina in trafic, cu atit mai mult cu cit spatiile pentru parcari sint putine, iar masinile din ce in ce mai multe. In privinta unor piste de biciclete, primarul i-a asigurat ca pina in 2009 va fi realizata una pina la Cringul Petresti. "Am incercat cu pistele de biciclete, dar vreau sa spun ca nu avem acum posibilitatea, odata cu reabilitarea drumurilor din oras. Am realizat pe trotuarele din Bd.Garii amplasarea unor pavele de alta culoare pentru a delimita spatiile pentru biciclisti. Sper sa reusim la anul sa facem o pista pentru biciclisti pina la Cring si inapoi", a precizat Decebal Bacinschi. Si pentru ca tot erau la Primarie, directorul economic Natasa Nemes le-a tinut elevilor o scurta lectie de administratie publica. Dupa care inspectorul pe comunicare Mirela Andrei a facut o scurta prezentare a institutiilor europene. Dupa toate aceasta, copii au urmat traseul prestabilit prin birourile Primariei, cel mai mare interesant fiind cel al primarului Decebal Bacinschi, unde au facut cele mai multe fotografii. De la ferestre, adolescentii au putut admira ce-a mai ramas din Piata Unirii. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.