Educație

Scollie se vor deschide cu bidineaua in mina

Camelia Stănilă
29 aug 2008 1425 vizualizări
Zeci de scoli vrincene nu sint pregatite sa primeasca elevii pe 15 septembrie u stadiul pregatirii unitatilor scolare a fost discutat ieri in Colegiul Prefectural si nu prea i-a incintat pe oficialii judetului u seful Inspectoratului Scolar si-a aratat uimirea ca a gasit o scoala parasita, chiar in centrul Birsestiului, in timp ce scoala in care a invatat la Ruginesti este codasa la igienizari u autoritatile au cerut mobilizare in cele doua saptamini ramase pina la primul clopotel u pe viitor, Bostan vrea sa ceara probe de la directori, pentru a nu se mai trezi cu scoli neigienizate u la ora actuala, 130 de scoli au autorizatii sanitare

La doar doua saptamini distanta de primul clopotel, unitatile de invatamint sint inca in stadiu de santier, in timp ce o mai mica parte nici nu au inceput sa se preocupe de primirea elevilor. Dupa cum au raportat directorii, 80% din scoli sint pregatite pentru inceperea anului scolar la 15 septembrie, insa surprizele neplacute au inceput sa apara, iar lucrurile descoperite in teren sa nu fie chiar cele de pe hirtie. Un caz a fost dezvaluit chiar la sedinta Colegiului Prefectural de ieri: Birsesti, unde scoala a fost gasita cu lacatul pe usa, intr-o stare deplorabila. Daca in unele unitati reabilitarile au depins de banii "pompati" de Guvern, insa s-a lucrat pe bucatele macar pentru a asigura citeva sali care sa-i primeasca pe elevi, in altele nu s-a dat nici macar cu var. Verificarile facute pina acum de Autoritatea de Sanatate Publica au gasit insa si lucruri pozitive, circa 300 de scoli fiind pe punctul de a indeplini conditiile de acordare a avizelor sanitare, aspect la care am fost pusi in coada judetelor. Oficialii de invatamint se mindresc ca stam mult mai bine decit in anii anteriori si la pregatirea cu combustibil, rechizite si manuale scolare sau mobilier.


Inspectorul general Iordache Bostan si-a descoperit scoala in care a invatat, de la Ruginesti, printre codasele la igienizari. Iar aceasta nu a fost singura surpriza neplacuta de cind s-a apucat sa ia la puricat scolile in privinta pregatirii demararii cursurilor la 15 septembrie. Chiar in sedinta de Colegiu Prefectural intrunita ieri tocmai pe aceasta tema, seful ISJ a marturisit ca a ramas "interzis" atunci cind la Birsesti a gasit scoala inchisa si abandonata. "Paca nu era nici primar, nici director acolo. Nu stiu cum parintii accepta o asemenea situatie, sa-i trimita pe copii la scoala in aceste conditii. Scoala era incuiata, nu era dat nici cu var, nici macar perdelele spalate. Nu mi-am inchipuit ca in Vrancea exista asa ceva", si-a recunoscut necunoasterea realitatii din multe unitati seful ISJ. Acesta a justificat insa ca scoala va intra in reabilitare in citeva zile, fiind cuprinsa intr-un pachet de finantari cu bani europeni inca de acum patru ani. Licitatia abia a fost adjudecata, fapt care a determinat dezinteresul autoritatilor locale. In plus, directorul Ion Rosca tocmai si-a pus cererea de a iesi la pensie, cu data de 1 septembrie, iar inlocuitorul sau a motivat ca are o problema medicala. Bostan a cerut insa primarului sa treaca rapid la igienizarea citorva sali, pentru ca elevii sa aiba unde invata, cit timp cealalta jumatate de scoala e in reparatii. "De saptamina viitoare, toata comunitatea sa treaca sa dam macar un var, nu putem primi copiii in conditiile care sint. De acum nu mai las directorii sa plece in concediu, o sa le cer sa aduca filmulete, poze, sa stiu ca scoala e in ordine", ne-a mai spus seful ISJ. Situatia de la Birsesti a stirnit si reactia prefectului Dragos Mircea, care i-a cerut lui Bostan sa puna un director competent acolo. De altfel, prefectul a anuntat ca de la 1 septembrie la nivelul Prefecturii se vor alcatui comisii de control care se vor deplasa in teritoriu pentru a verifica scolile.


Bostan, pe urmele lui Draguna


Desi echipe mixte de inspectori scolari si angajati ai Autoritatii de Sanatate Publica verifica scolile, Iordache Bostan a decis sa mai treaca o data prin scolile in care directorul Cornelia Draguna, a gasit nereguli. Printre acestea se numara Ciorasti, Centrul pentru Educatie Incluziva Mihalceni, gradinita Urechesti, Fundatura- Paulesti, Popesti, Birsesti, Viisoara- Paunesti, Bradetu, Vetresti, Herastrau, Ruginesti, Nistoresti, Cucuieti, Vidra, Jitia, Tei- Cimpuri si Poduri - Paltin. In aceste zile, echipele mixte au verificat si unitatile din Gugesti si Dumbraveni, iar pina la finele saptaminii urmeaza Urechesti, Popesti, Cotesti si Poiana Cristei. Potrivit datelor prezentate ieri la Prefectura, din 614 unitati scolare existente, in care invata aproape 47.000 de copii, doar 130 au autorizatie de functionare, 300 unitati putind dispune de astfel de avize mai tarziu si, posibil, in urma unor derogari. Reparatiile si igienizarile sint realizate in proportie de 80%, insa sint insa si cazuri nefericite, unde stadiile de pregatire sint de 44% - Fitionesti, 40% - Soveja, 30% - Jitia, cel mai scazut fiind in Tifesti - 20%.


Femeile de serviciu, de baza pentru igienizari


Reprezentantii ISJ au mentionat insa ca pentru lucrarile de reparatii curente si igienizari au fost repartizate, prin consiliile locale, sume de peste 1,82 milioane lei, la care s-au mai adaugat fonduri proprii de circa 252 mii lei. Inspectorul general Iordache Bostan chiar a descoperit la Valea Sarii ca primarul a contribuit si cu bani proprii pentru a pregati scoala de la Colacu, unde se vor muta si elevii din unitatea din centrul comunei. Acolo, si fosta directoarea a unitatii, acum la pensie, a pus mina pe bidinea, pentru a ajuta colectivul scolii. "Stiu ca nu puteam cere mai mult, dar ar fi fost de dorit daca primaria si directorul intregeau echipa de doua femei de serviciu si fosta directoare cu un barbat specializat in tencuieli, ca e pacat sa dai var peste un perete coscovit. Dar probabil nu s-au gindit la o lucrare trainica acolo, ci la ceva provizoriu", a mai comentat seful invatamintului. De altfel, in 70% din unitatile de invatamint s-au facut igienizari cu personalul scolilor, in doar 6% cu personal specializat si in 24% cu personal mixt. (Camelia STANILA)


Caseta:


Asigurarea combustibilului pentru incalzire: Pentru unitatile scolare care folosesc sobe/ centrale termice pe lemne sau combustibil lichid s-a realizat un necesar de 9.947 ms de lemne si 35 t combustibil lichid, cantitati care nu sint insa suficiente. Pina acum a fost achizitionata cantitatea de 4.546 ms lemne (46%), iar combustibil lichid 4,5% t (13%). Pina in momentul raportarii, in unitatile din Vizantea Razaseasca, Gura Calitei, Soveja, Bordesti, Rastoaca, Ruginesti, Burca si Tulnici nu fusese facuta nici o aprovizionare cu combustibil pentru incalzire.


Achizitia de mobilier: Unitatile scolare dispun de 40% mobilier uzat si 60% mobilier nou. In unitatile cu persoanlitate juridica s-a achizitionat moblier nou procente pornind de la 5 la 100%. Printre unitatile care si-au incheiat sarcina se numara: Vinatori, Scoala "Angela Gheorghiu" Adjud, Colegiul "Al. I. Cuza", Gologanu, Serbanesti- Corbita, Jitia, Bordesti, Golesti etc. Pentru astfel de dotari s-au alocat 1.937.237,34 lei, din care au fost contractate materiale de 1.645.600,74 lei (85%). Pina acum, au fost cheltuiti 1.553.934,19 lei (80%).


Rechizite si manuale scolare: Pentru anul scolar viitor s-a facut achizitie de rechizite in valoare de 480 mii lei, asigurindu-se un total de 18.550 pachete pentru clasele I-VIII. Pina acum au fost primite 90% din acestea, care au si fost distribuite unitatilor de invatamint. Comanda de manuale scolare a fost onorata in proportie de 80%, distributia in scoli fiind in plina desfasurare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 22 ore, 22 minute, 20 secunde
referitor la toata balacareala asta politica, cu primari, viceprimari, toata clasa asta politica mizerabila, murdara, care o tine numai in certuri si cheltuirea banilor publici fara rost, va invit sa citeste integral
, acum 739399 zile, 22 ore, 22 minute, 20 secunde
Hai ma frate tu compari Focsaniul cu Berlinul !? Pai Focsaniul e comuna primitiva fata de Berlin. Noi inca ne dam cu stanca-n cap ca sa furam unul altuia bucata de carne. Le ei cine a castigat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.