Educație

Nici un dascal interesat de functie

Camelia Stănilă
1 apr 2008 1179 vizualizări
Nici un dascal nu s-a aratat interesat pina ieri de ocuparea postului de director sau director adjunct in unitatile de invatamint, caci nici un dosar nu a fost depus in vederea concursului.

Aceasta cu toate ca unii au posibilitatea de a-si mentine dosarele depuse anul trecut, inainte de suspendarea testarilor din sistem. Potrivit inspectorului de management Emil Radu, nici o persoana nu a venit sa-si actualizeze documentele. "Deocamdata nu avem nici o inscriere pentru concursul de directori si directori adjuncti. Inscrierile se mai fac pina pe 4 aprilie, astfel ca in ultimele doua zile ne asteptam sa avem o afluenta de candidati. Cei care s-au inscris anul trecut au posibilitatea de a-si completa dosarele doar", a precizat Emil Radu. Pina acum, unii directori s-au interesat doar de posibilitatea de a candida, in contextul apropierii virstei de pensionare. De altfel, sindicatele au incercat sa obtina o modificare a legii, astfel incit toate cadrele didactice sa aiba dreptul de participare la concurs, indiferent de virsta pe care o au la data inscrierii. Metodologia actuala prevede ca nu se pot prezenta la concurs cadrele didactice care au mai putin de 4 ani pina la virsta standard de pensionare. In Vrancea au fost declarate vacante 69 de posturi de directori, din care 8 de directori adjuncti. Liceul Pedagogic, Grupul Scolar "G. G. Longinescu" sau Liceul cu Program Sportiv nu au directori cu concurs, in timp ce adjuncti se cauta pentru Colegiul "Al. I. Cuza", Liceul de Muzica si Arte Plastice "Gh. Tattarascu", Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", Grupul Scolar de Transporturi Auto, Scolile "Ion Basgan" si "Anghel Saligny" Focsani. Concursul este programat in perioada 14-25 aprilie. (C. STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 20 ore, 35 minute, 33 secunde
de ce ar trebui sa candideze si cei aflati in prag de pensie?de ce nu lasa locul altora dornici de munca....ei oricum nu mai au acelasi interes si elan...sa multumeasca pentru ca au ajuns la aceasta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.