Florin Papazu, poetul necunoscut al Focsaniului
In anul 2001, la Editura Istros, care functioneaza sub egida Muzeului Brailei, a vazut lumina tiparului una dintre cele mai tulburatoare carti de poezie izvorita din "universul concentrationar" comunist. Volumul "Vesnicia si inca o clipa" a fost, din nefericire, ultimul dar de suflet al autorului, Florin Papazu. Poetul s-a nascut in Focsani, in 1919. S-a stins la numai citeva luni dupa lansarea primei si unicei sale carti. Familia poetului isi aminteste insa ca acele ultime luni de viata au fost printre cele mai fericite pentru el, datorita faptului ca poeziile sale au vazut lumina tiparului, au fost apreciate de public. Florin Papazu s-a stins din viata la 83 de ani.
Cele peste 100 de poeme publicate au luat forma unor adevarate "metafore existentiale" din care rabufneste drama spirituala pe care au trait-o intelectualii adevarati pe vremea dictaturii ceausiste. în volum se regasesc citeva poezii "de inspiratie focsaneana", insa aparitia editoriala a trecut neobservata in Vrancea. Poetul a scris primele poezii in 1970, atunci cind si-a dat seama ca numai asa poate sa reziste unei perioade in care se "ucideau suflete". îl macina nedreptatea, neputinta. Desi era doctor in drept, fusese eliminat brutal din magistratura si retrogradat in functia de consilier juridic la o fabrica din Galati. Lucra acolo cu jumatate de norma. A reusit cu greu sa se angajeze la Institutul Politehnic din Galati, unde s-a impacat oarecum cu destinul sau. Dar si-a gasit "evadarea" in poezii. Scrisul era unica lui consolare. "Romanii au avut in teroarea istoriei si salvarea prin cultura, iar tatal meu s-a salvat prin poezie. Fara a fi direct politice, poeziile sale trimit in parte la timpul istoric trait ca om «sub vremi» si martor indurerat", spune Monica Papazu, fiica autorului. Ea a mostenit iubirea literelor de la tatal sau, care ii cita din memorie pagini intregi din romanele interzise in epoca. Monica Papazu este profesoara de literatura comparata si teologie ortodoxa in Danemarca.
Poezie dedicata Focsaniului
Florin Papazu a adunat pina in 1989 zeci de poezii. Adevarate supape din care reiesea ca dintr-un alambic esenta suferintei, neputintei, limitelor umane, dar si strigatul sau de ajutor pentru salvarea spiritului, pentru gasirea echilibrului cu sine insusi. Poemele au ramas bine ascunse de ochii lumii. Florin Papazu nu spera sa le publice vreodata. A continuat sa scrie si dupa 1990. Dar mai putin..
Poate ca versurile lui Florin Papazu ar mai fi ramas ascunse si azi intre invelitorile carnetelor de insemnari, daca fiica sa, scriitoarea Monica Papazu, nu le-ar fi prezentat unui edituri. Pentru ca dorea ca tatal ei sa mai fie in viata, cartea a fost gata in timp record. Scriitoarea a semnat si studiul critic pentru poeziile tatalui ei. Nu i-a fost greu, pentru ca le invatase pe de rost inainte de a emigra in Danemarca, in 1980, unde s-a casatorit cu un jurnalist. "Tatal meu a fost elev de onoare al liceului de baieti din Focsani, a primit premiul I la concursul de limba si literatura romana «Tinerimea romana», echivalentul olimpiadelor de astazi. A fost doctor in drept si filosofie. De la mijlocul anilor 1950 a locuit si a lucrat in Galati. Si a scris poezii "¦ A fost un om deosebit, modest, dar a fost aruncat dintr-o data in acea lume ostila, de rasturnare a tuturor valorilor, unde singurul lucru care ii ramasese era sa-si pastreze integritatea prin cultura si sa ne-o transmita noua, copiilor. Fara indoiala, faptul ca eu am facut literatura comparata se datoreaza tatalui meu. Scrierea studiului critic ca si publicarea volumului au fost in sine o lupta contra cronometru. M-a ajutat si dedicarea cu care d-l prof. univ. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei, a lucrat la volum. Fara el nu s-ar fi putut face nimic. Trebuia ca volumul sa apara cit tatal meu mai era inca in viata. Stiam ca zilele lui erau numarate. Am ramas uimita, intr-o luna si jumatate, cartea a vazut lumna tiparului. îmi amintesc ce fericit a fost tatal meu! La lansare, a glumit cu simpatie spunind ca, probabil, este cel mai in virsta debutant", isi aduce aminte, zimbind, profesoara Monica Papazu.
Fiica poetului apreciaza poeziile ca fiind reprezentative pentru perioada comunista, asa zisa "literatura de sertar", interzisa de regim. "Isi lua carnetelul si imi spunea ca are treaba. Poate ca asa s-a salvat din cea mai neagra disperare, pentru ca am trait atunci vremuri foarte grele", povesteste Cladina Papazu, sotia poetului.
Poeziile au ajuns in "tempul cartii"
Cei care vor sa simta poeziile lui Florin Papazu sint invitati sa treaca astazi pragul Bibliotecii Judetene "Duiliu Zamfirescu" din Focsani. Claudina Papazu, sotia autorului, a trimis la Focsani zilele trecute, prin intermediul Ziarului de Vrancea, citeva exemplare ale cartii "Vesnicia si inca o clipa". Acestea pot fi consultate la sala de lectura a bibliotecii. Volumul cuprinde si o poezie din august 1984, dedicata Focsaniului amintirilor, "Oras supus nedreptelor porunci!" de catre regimul comunist. Focsaniul este si orasul unde "poetul sau necunoscut" isi doarme azi odihna vesnica. Daca vreti sa ascultati poeziile care au stat ascunse de ochii Securitatii, mai bine de 20 de ani, in sertarul poetului, puteti veni la maratonul de poezie al Festivalului "Primavara Poetilor/Le Printemps des Poètes", din Focsani. Astazi, de la 16.30, vor fi recitate si citeva dintre creatiile lui Florin Papazu. Conducerea bibliotecii doreste sa reinvie memoria poetului printr-o mica lansare tirzie a cartii si la Focsani. (Silvia VRINCEANU)
Publicam una dintre poeziile poetului Florin Papazu pe care a scris-o dupa o vizita la Focsani, in 1984.
Flores para los muertos
"Oras al amintirilor, Focsani,
Te mai zaresc prin pulberea de ani ...
Te-ascult in mine - susur fara glas -
Parfumu-ti vechi e tot ce-a mai ramas.
Te-am cautat prin ceata catre zori
-E ingropat trecutul sub ninsori.
Copilaria-mi caut pe-noptat,
Acelasi e doar cerul instelat.
Incolo, nu mai e nimic de-atunci,
Oras supus nedreptelor porunci!
Iar strazile pe care-am ratacit,
M-au tot chemat, dar nu le-am mai gasit.
Si casele prin care am trecut,
Le-au prefacut stapinii noi in lut,
Ca-n locul lor, sa-nalte cenusii,
Egale cuburi, gemene cutii.
Oras supus nedreptelor porunci,
Dar unde-ti sint gradinile de-atunci?
Si cei cu care am copilarit,
Spre care zari, tacut, s-au risipit?
Un prieten doar am intilnit pe drum,
învaluit in ani ca intr-un fum.
Am mers cu el alaturi si-am tacut,
Nu l-am stiut si nu m-a cunoscut ...
Oras al inoptarilor, Focsani,
Pierdut in zarea zecilor de ani ...
Atiti din cei pe care i-am iubit,
La marginea-ti de nord au poposit!
M-asteapta-acolo-n asfintitul blind,
Ma voi uni cu-ai mei cei dusi - curind.
Ramii cu oameni noi, cu noi zidiri,
Oras strain si fara amintiri!
Un singur fir de iarba sub asfalt
Mai geme stins din veacul celalalt ..."
