Educație

Micutii romi au aratat ce inseamna O scoala pentru toti

Camelia Stănilă
22 feb 2008 1208 vizualizări
La lansarea proiectului Phare 2005 cistigat de Inspectoratul Scolar, s-a vorbit despre incluziunea sociala a grupurilor dezavantajate u micutii din 9 unitati de invatamint au prezentat programe artistice, prin care au dovedit ca scoala inca mai este atractiva u elevii romi de la Slobozia Bradului si Cornetu au fost pata de culoare a manifestarii, ridicind sala in picioare cu dansurile si cintecele lor

Elevii din 9 unitati de invatamint vrincene au demonstrat ieri, la lansarea proiectului "O scoala pentru toti", cistigat in cadrul Programului Phare 2005 "Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate", ca incluziunea sociala se poate face cu succes la scoala. Prin expozitiile, dar mai ales prin programul artistic pregatit de fiecare in parte, micutii au transmis din emotiile si bucuria lor de a fi impreuna, ridicind in picioare pe cei prezenti la sala Ateneului "Mr. Gh. Pastia". Pentru ca acest proiect este focalizat in mare parte pe populatia de etnie roma, manifestarea a inceput cu imnul "Gelem, gelem", interpretat de elevii din Slobozia Bradului, in frunte cu olimpicul la limba romani, Ion Marin. La conferinta de lansare au participat atit echipa de proiect, reprezentantul asistentei tehnice de proiect, din cadrul MECT, Cristina Serban, directorii celor 9 scoli pilor, inspectori scolari, in frunte cu "generalul" Iordache Bostan, dar si primari si parinti. Proiectul "O scoala pentru toti" va fi implementat in 12 luni, la Scoala de Arte si Meserii (SAM) Homocea, Scoala Timboiesti, SAM Chiojdeni si Maicanesti, dar si scolile Luncile, Slobozia Bradului, Cornetu, nr. 2 Marasesti, Siretu.


"Educatia devine principala pirghie de incluziune sociala"


Reprezentantii ISJ au prezentat obiectivele acestui proiect, ce vizeaza in primul rind sprijinirea incluziunii si stimularea participarii comunitatii la educatia de baza a acestor copii, tineri, dar si adulti care nu au finalizat scoala. Astfel, se doreste imbunatatirea conditiilor de studiu si incurajarea succesului scolar pentru copiii romi, precum si implicarea parintilor si a partenerilor comunitari. "Educatia devine principala pirghie pentru incluziunea sociala, emanciparea individuala si grija pentru grupurile dezavantajate. La Inspectoratul Soclar, din 2004 au demarat actiunile pentru grupurile dezavantajate", a mentionat in deschiderea manifestarilor inspectorul general Iordache Bostan. Inspectorul pentru minoritati si manager de proiect, Amalia Chirtoc, a facut o trecere in revista a actiunilor derulate in scolile pilot, de la formarea cadrelor didactice, la programul "A doua Sansa", gradinitele alternative sau remedierea scolara prin intermediul scolilor de vara sau a scolii dupa scoala. "Se vor face intilniri individuale de consultare si consiliere cu parintii, prin intermediul celor 6 mediatori scolari ce funtioneaza deja la nivelul localitatilor. vrem Printre activitatile extracurriculare in spiritul incluziunii se numara si tabere scolare, activitati sportive, schimburi de experienta", a precizat Amalia Chirtoc.


Implicarea parintilor si a comunitatii, cheia sucesului


Conditiile din scoli se vor imbunatati prin lucrari de reabilitare, extindere si dotare cu mobilier scolar. Unele activitati au demarat deja la nivelul scolilor si deja preconizeaza succesul proiectului. "Programul «A doua sansa» va avea succes. Adultii care nu au finalizat studiile au venit dornici de alfabetizare, avem deja grupe de 15 cursanti si rezultatele lor se vad, desi programul a inceput doar de la 1 februarie", a subliniat si Ana Gavrilescu, directorul Scolii Timboiesti. Cei prezenti au pus accent si pe colaborarea cu parintii si cu autoritatile locale, care de altfel asigura si cofinantare in cadrul proiectului. "De felul in care noi stim sa ne implicam depinde si succesul acestui proiect, pe baza caruia vom putea cistiga si altele. Trebuie sa demonstram ca sintem o forta si sa continuam acest program", a spus si primarul din Slobozia Bradului, Valerica Zamfirescu, care s-a mindrit cu elevii din comuna, iar la final nu a ratat ocazia de a se fotografia cu ei.


Traditiile, promovate in proiect


Proiectul "O scoala pentru toti" ii aduce cu succes laolalta pe micuti, fie ca sint romi sau romani din familii defavorizate, lucru care s-a vazut ieri pe scena Ateneului. Dansurile moderne sau populare, cele tiganesti sau pe ritmuri indiene, poeziile, scenetele au facut deliciul celor prezenti la lansarea proiectului. Iar aceste momente artistice au fost prilejul si de promovare a traditiilor. Scoala Timboiesti a pregatit un moment special, mai ales ca tinerii imbracati in costume populare romanesti au pus in valoare cintecele si dansurile traditionale, fiind completati si de parinti, care au exemplificat pe scena mestesugurile transmise din tata in fiu. Astfel, asistenta a putut urmari cum se impletesc cosurile sau cum se lucreaza in lemn. "Fetitele incluzive" de la Maicanesti, grupul de copii de la Timboiesti sau Homocea au ridicat sala in picioare, insa pata de culoare au constituit-o rromii din Cornetu si Slobozia Bradului, care au adus pe scena atit costumele specifice, cit si veselia dansurilor tiganesti. Moment care a stirnit atit aplauze, dar i-a reunit pe scena pe micutii din toate scolile prezente. "Sa nu mai lipsiti nici o ora de la scoala", a recomandat la final inspectorul general Iordache Bostan, incintat de talentul si bucuria copiilor. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.