Educație

Focsaniul, gazda a Gimnaziadei la volei feminin

Mihaela Vlădescu
28 apr 2017 1030 vizualizări
Campioana judeţului Vrancea a pierdut ambele partide în prima zi

Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Focşani este gazda, la acest sfârşit de săptămână, a fazei zonale a Olimpiadei gimnaziilor la volei feminin. Şase echipe, campioane ale judeţelor Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Vrancea îşi dispută prima poziţie care va însemna calificarea la faza naţională a competiţiei. Competiţia este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, în colaborarea cu Liceul cu Program Sportiv, iar asistenţa medicală este asigurată de Şcoala Hipocrate. Şedinţa tehnică a avut loc joi seara la LPS, când s-a desfăşurat şi tragerea la sorţi, iar festivitatea de deschidere a fost realizată vineri dimineaţă de inspectorul de educaţiei fizică şi sport din cadrul IŞJ, profesor Vica Mincă. Prima partidă s-a desfăşurat între campioana judeţului Vrancea, Şcoala Goleşti, antrenată de profesor Florin Drăgan, şi campioana judeţului Brăila, oaspetele impunându-se în două seturi. Fetele noastre au pierdut şi a doua partidă a zilei, în faţa campioanelor judeţului Constanţa, urmând ca sâmbătă să dispute alte două jocuri cu reprezentantele judeţelor Galaţi şi Tulcea. Ultima partidă a fetelor noastre va avea loc duminică, în compania reprezentantelor judeţului Buzău. Tot duminică va avea loc şi festivitatea de premiere. (M. V.) 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.