Educație

Peste 200 de misiuni pentru jandarmii vranceni

Dan Chiriac
25 iun 2016 624 vizualizări
În perioada 17- 23 iunie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea au asigurat ordinea publică prin patrule de jandarmi şi în sistem integrat (patrule mixte) în zona de competenţă, executând în acest mod un număr de 219 misiuni, astfel:

11 misiuni de asigurare a ordinii publice, 198  misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, şase acţiuni în cooperare cu alte instituţii şi patru misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere. În urma misiunilor executate s-au obţinut următoarele rezultate: 42 de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, după cum se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.