Educație

Colegiul “Cuza” şi Şcoala nr. 10 primesc bani pentru performanţa în educaţie

Iulia Crețu
24 feb 2016 1576 vizualizări
în perioada 4-11 mai, Colegiul Naţional “Cuza” găzduieşte pregătirea olimpicilor la informatică, în vederea participării la concursurile internaţionale u municipalitatea îi va premia cu diplome, dulciuri şi cărţi şi pe elevii Centrului de Excelenţă de la Şcoala nr. 10

Consiliul Local Focşani va ajuta financiar două unităţi şcolare din oraş, în vederea pregătirii elevilor şi liceenilor pentru performanţă. Astfel, Colegiul Naţional “Cuza” va primi un sprijin în valoare de 28.000 lei pentru cofinanţarea cheltuielilor cu pregătirea lotului naţional de informatică din mai 2016. Suma va fi utilizată pentru cazarea şi masa a 50 de participanţi, timp de 7 zile (80 lei/zi/participant din care 50 lei pentru cazare şi 30 lei pentru masă). Perioada de desfăşurare a pregătirii olimpicilor este 4-11 mai. “Acţiunea, găzduită de municipiu prin Colegiul Naţional Cuza, are ca scop pregătirea şi selecţia lotului ce va reprezenta România la concursurile internaţionale de informatică organizate în 2016: Olimpiada Internaţională de Informatică, Olimpiada Internaţională de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală, Olimpiada Balcanică de Informatică, Olimpiada Internaţională Tuymaada de Yacuţia, Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus votului în plenul CL, mâine, de la ora 16.00. Pregătirea olimpicilor de info care vin la Focşani va fi susţinută şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, care alocă suma de 20 lei/zi/participant.

Cărţi şi diplome pentru elevii de la Centrul de Excelenţă

Consilierii vor susţine şi Centrul de Excelenţă Focşani, care activează la Şcoala “Duiliu Zamfirescu”, prin alocarea sumei de 2.583 lei. Banii sunt destinaţi premierii elevilor care frecventează Centrul, prin acordarea de cărţi, diplome şi dulciuri. “Activitatea Centrului de Excelenţă este deosebit de importantă întrucât urmăreşte descoperirea şi pregătirea copiilor cu capacităţi intelectuale ce tind către performanţă. Cursurile de pregătire se derulează sâmbăta, alternativ limba română şi matematică, sub îndrumarea unor cadre didactice de excepţie, care predau şi evaluează gratuit. Copiii participanţi sunt în număr de 151 (90 matematică şi 61 limba română) şi au fost selectaţi în urma unor testări iniţiale”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre. Testarea finală a celor care au frecventat cursurile de pregătire va fi organizată în luna iunie 2016. Programa activităţilor şi programa şcolară specifică sunt postate pe site-ul excelenta4.wikispaces.com. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cineva, acum 2981 zile, 8 ore, 16 minute, 52 secunde
Este Colegiul National "Alexandru Ioan Cuza", nu Colegiul "Cuza".
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.