Educație

Elevii focşăneni, învăţaţi ce să facă să nu ajungă la închisoare

Dan Chiriac
13 oct 2015 813 vizualizări
18 elevi de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” au mers ieri la Ziua Naţională a Educaţiei în Penitenciar

Marţi, Sectorul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Focşani a implementat proiectul de activitate „Ziua Naţională a Educaţiei în Penitenciar”, demers desfăşurat la nivelul întregului sistem penitenciar. La acest eveniment au participat 18 elevi ai Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, alături de personalul didactic. Aceştia au mers în unitatea de detenţie, au purtat discuţii cu cei nouă deţinuţi tineri, dar şi cu membri ai personalului, subiectele vizate fiind cauzele şi contextele comiterii infracţiunii, efectele privării de libertate şi specificul activităţii desfăşurate într-o unitate penitenciară. “Pornind de la valorizarea actului educaţional, dar înţelegând şi importanţa activităţilor de prevenire a infracţionalităţii, în special a celei juvenile, proiectul de activitate are ca scop pe de o parte îmbunătăţirea percepţiei comunităţii cu privire la instituţia penitenciară, iar pe de altă parte, valorificarea experienţei de viaţă a deţinuţilor, în conştientizarea de către elevi, a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului uman, precumşi a importanţei respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc”, spune subcomisarul Geta Gură, de la Penitenciarul Focşani. Începând cu anul 2014, data de 13 octombrie a fost desemnată ca “Ziua Naţională a Educaţiei în Penitenciare”, subliniind astfel importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative, organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.