Educație

Rugbiştii joacă sâmbătă cu CSS Bîrlad

Dan Chiriac
9 apr 2015 770 vizualizări
Partida are loc pe stadionul “Tineretului” u stadionul “Milcovul” a intrat în curăţenie pentru jocul cu Tarbes, de sâmbăta viitoare

Rugbiştii de la Liceul cu Program Sportiv Focşani vor juca sâmbătă a doua partidă din returul Superligii Naţionale la juniori sub 19 ani. Focşănenii vor întâlni pe CSS Bîrlad, pe stadionul “Tineretului” din Focşani. Meciul va începe la orele 11.00. În acest an, echipa de rugby în 15 de la LPS Focşani se va bate pentru o medalie naţională. După victoria obţinută runda trecută, în capitală, cu echipa Liceului “Aurel Vlaicu”, focşănenii şi-au asigurat în mare măsură locul patru, ce asigură prezenţa în semifinale. Pentru a spera chiar la locul trei, elevii antrenorului Romică Păun aşteaptă un rezultat favorabil şi în partida de mâine. În ierarhie, Steaua se află pe primul loc cu 34 de puncte, urmată de Cleopatra Mamaia cu 25 de puncte. Pe poziţia a treia se află CSS Bîrlad cu 19 puncte. LPS Focşani are 18 puncte şi ocupă poziţia a patra. Cei de la LAV se află pe locul cinci cu nouă puncte. CSS Gura Humorului 5 puncte şi CSM Cîmpia Turzii 0 puncte sunt ieşite din cursa pentru semifinale.

Stadionul Milcovul aranjat pentru meciurile cu Tarbes

Administratorii Stadionului “Milcovul” au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru jocurile pe care rugbiştii focşăneni le vor disputa sâmbăta viitoare, la Focşani, cu francezii de la Tarbes. Urmează a fi aranjate vestiarele pentru cele două echipe, dar şi terenurile de joc. Pentru a face loc rugbiştilor, echipele de fotbal juniori de la LPS Focşani şi-au amânat cu trei zile meciurile din cadrul campionatului naţional cu LPS Buzău. Acestea se vor juca marţi 21 aprilie. Sâmbăta viitoare, formaţiile de rugby U 17 şi U 19 ale Liceului cu Program Sportiv Focşani vor disputa partidele revanşă în compania echipelor franceze de la Tarbes. Anul trecut, focşănenii au jucat în Franţa partidele din cadrul Trofeului “Lilian Lacabanne”. Rugbiştii focşăneni s-au impus în 2014 în meciul juniorilor mari, în timp ce francezii şi-au luat revanşa în meciul jucătorilor sub 17 ani. Acum, la invitaţia celor de la LPS Focşani, francezii vor veni la Focşani. Meciurile internaţionale vor avea loc pe stadionul Milcovul din Focşani pe 18 aprilie, cu începere de la orele 13.00. Lotul echipei Under 19 este format din: Savin, Băisan, Ailincăi, Năpârcă, Ştefan Rusu, Darie, Tătăruş, Constantin, Cabalortă, Mania, Dumitaşcu, Berbece, Nistor, Răzvan Rusu, Doruş, Mihăilă, Macovei, Stroe, Lechea, Tatu, Tomozei, Cosma. Antrenorul echipei este Romeo Păun. Va fi şi un omagiu adus celui care a iniţiat această întâlnire, regretatul profesor Viorel Ion. Acesta a pus bazele colaborării dintre cele două formaţii, dar din cauza problemelor medicale nu a putut merge la întâlnirile de anul trecut din Franţa. La începutul partidelor se va ţine şi un moment de reculegere în memoria lui Viorel Ion.  Este de remarcat, că stadionul “Milcovul” nu a mai găzduit un meci de rugby de mulţi ani. Ultimul joc ce a avut loc în Sud a fost un meci de Cupa Europeană între România şi Spania. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.