Incendiu la firma unui deputat UNPR şi pe aragazul unui focşănean
Angajaţii unei societăţi din Focşani au învăţat ieri ce trebuie să facă în cazul producerii unui incendiu. Detaşamentul de Pompieri Focşani a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren la societatea Quasar, firmă apropiată de deputatul UNPR Laurenţiu Ţigăeru Roşca, cu sediul pe Bulevardul Bucureşti, nr.12. „La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul spaţiului comercial, cu degajări mari de fum. În urma efectuării prezenţei angajaţilor, se observă absenţa unui lucrător care a fost observat ultima dată în zona centralei termice. Astfel, a doua situaţie tactică a presupus căutarea, salvarea şi acordarea asistenţei medicale specifice persoanei intoxicate cu fum. S-a intervenit atât pentru localizarea, lichidarea incendiului, protecţia vecinătăţilor, cât şi pentru căutarea şi salvarea persoanei care necesita ajutor medical. În urma evaluării exerciţiului s-a constat că atât echipele de intervenţie, cât şi personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă au acţionat conform planurilor de intervenţie, fără a se semnala probleme”, a precizat căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Astfel de simulări sunt executate periodic de pompierii militari din cadrul ISU.
Unui focşănean i-a luat foc mâncarea pe aragaz
Pompierii au fost chemaţi în noaptea de luni spre marţi pentru stingerea unui incendiu în Odobeşti, cartier Unirea, izbucnit la un siloz al unei firme din domeniul prelucrării lemnului. Aici, focul a pornit de la rumeguş. „În urma evenimentului au ars aproximativ 4 tone de rumeguş din cele 15 depozitate în interior, degradându-se şi instalaţia specifică aferentă”, spune Cristina Duţă. Tot ieri dimineaţă, pompierii au fost sesizaţi de producerea unui incendiu la un apartament la etajul al IV-lea al unui bloc de pe B-dul Independenţei. Focul pornise de la mâncarea uitată pe aragaz. S-a intervenit şi în satul Tercheşti, comuna Popeşti, unde a ars plafonul de lemn şi acoperişul casei. De asemenea, în satul Poiana a ars o anexă, dar şi documentele personale ale familiei. Incendiile s-au produs din cauza coşurilor de fum neîntreţinute corespunzător. (Raluca MANOLACHE)