Două accidente, vineri seara, pe şoselele din judeţ
Două accidente rutiere au avut loc vineri seara pe şosele din judeţ, dar, din fericire, ambele s-au soldat doar cu răniţi uşor. Primul accident a avut loc în apropierea comunei Coteşti. Poliţiştii de la Serviciul Rutier Vrancea au stabilit că Mădălin Laurenţiu B., 21 ani, din comuna Poiana Cristei, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stanga a pătruns pe sensul opus de mers. Şoferul, fără prea multă experienţă la volan, a pierdut controlul, iar autoturismul s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului, şoferul şi o pasageră au fost răniţi uşor. Cei doi au fost preluaţi de o ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean. Al doilea accident s-a produs o oră mai tarziu pe E 85. Cele două victime ale accidentului de la Garoafa au rămas cu răni uşoare şi după ce au primit îngrijiri medicale au părăsit spitalul. Poliţiştii au stabilit că Ion Mihălceanu, 62 de ani, din Focşani, în timp ce conducea o Dacia, pe direcţia Focşani – Garoafa, a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de un autoturism Skoda condusă de Rodica Boeru, de 58 de ani, din Bucureşti. În urma impactului, cele două maşini au fost avariate serios, iar traficul rutier a fost blocat timp de aproape jumătate de oră.
Fără permis prin Focşani
Poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au întocmit şi două dosare penale. Astfel, în comuna Vizantea, Eugen A., 34 din satul Mesteacănu, conducea o autoutilitară avand permisul anulat. Pe strada Mihai Eminescu din Focşani, poliţiştii l-au oprit pe Alin Z., care conducea un motociclu neînmatriculat. Tanărul nu deţinea permis pentru nicio categorie. (Dan CHIRIAC)