Educație

Cultură şi civilizaţie - Mafia dâmboviţeană, între tenebrele crimei organizate occidentale şi moştenirea fanariotă

Ziarul de Vrancea
22 oct 2014 1782 vizualizări
Rădăcinile istorice ale Mafiei au început în 1282, în timpul unei răscoale ţărăneşti împotriva domniei regelui francez Carol I de Anjou u preţul plătit de italieni în lupta cu crima organizată a fost uriaş u ingineriile financiare devastatoare sunt acum opera unor firme de mare reputaţie u romanul „Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă“ este un exemplu foarte actual şi în zilele noastre, care readuce în atenţie exemplul nefericit al domnitorului Constantin Brâncoveanu

Ce se întâmplă în România, la un sfert de veac de la ieşirea din comunism fără eliminarea comunismului din noi, este greu de înţeles. Pentru a decripta dedesubturile afacerii Microsoft sau EADS, devoalate de partenerii occidentali, este nevoie, credem noi, de o înşiruire de fapte şi nume de persoane cam cât într-o enciclopedie. De aceea ne referim doar la câteva similitudini cu alţii.

„Morte alla Francia, Italia anela!“

    La început, Mafia a fost o organizaţie siciliană apărută în 1282, în timpul unei răscoale ţărăneşti împotriva domniei regelui francez Carol I de Anjou, când luptătorii strigau „Morte alla Francia, Italia anela!“, iniţialele dând MAFIA şi însemnând „Moarte Franţei, strigă Italia!“. Până în secolul XIX a luptat împotriva tiraniei şi pentru păstrarea tradiţiilor locale. Ulterior s-a îndreptat împotriva ineficienţei administraţiei. La începutul secolului XIX s-au format organizaţii mafiote şi spre centrul Italiei, cea mai cunoscută fiind Camorra din Neapole.
    După 1930 Mafia s-a extins şi în Statele Unite, sub denumirea de Cosa Nostra, patronând crima organizată. Mafia devenise de fapt un flagel, oriunde funcţiona ea, încă de la începutul secolului XX, realizând câştiguri fabuloase prin traficul de droguri, contrabanda cu arme, pariuri clandestine etc.

Creştin-Democraţia postbelică

    Viaţa politică italiană de după război a fost dominată de antagonismul dintre Partidul Democrat-Creştin şi Partidul Comunist, cel mai influent partid comunist din Europa Occidentală. Rolul de principal arbitru al vieţii politice italiene a revenit însă, decenii la rând, democraţiei-creştine, care a format guvernele în periodele 1945-1981 şi 1987-1992.
    Democraţia-Creştină a apărut ca o mişcare puternică imediat după înfrângerea nazismului, cele mai importante partide cu această ideologie de centru-dreapta fiind în Italia şi Germania. De menţionat că democrat-creştinii italieni au colaborat la început şi cu comuniştii, în timp ce democrat-creştinii germani au coalizat în rândurile lor toate curentele de dreapta, formând un partid foarte puternic. Partidele democrat-creştine au format însă guverne şi cu social-democraţii în Germania (cum este şi astăzi) sau cu socialiştii în Italia.

Neantizarea Democraţiei-Creştine italiene

    Lupta împotriva Mafiei italiene s-a declanşat în 1962, când o comisie parlamentară a început să-i cerceteze activităţile. Lucrul acesta a stârni o reacţie violentă în rândul mafioţilor care, în 1992, au asasinat doi magistraţi ajunşi cu cercetările la ei, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino. În anii următori au fost arestaţi doi dintre capii Mafiei, S. Riina şi L. Bagarella.
    Din 1992, odată cu declanşarea ofensivei magistraţilor în aşa-numită „operaţiune a mâinilor curate“, întreaga clasă politică italiană a fost pusă sub semnul întrebării. Acuzaţiile de corupţie generalizată (acordarea de către autorităţi a comenzilor de stat în schimbul a milioane de dolari vărsate în contul partidelor), de legături ale politicienilor cu Mafia au bulversat toată Italia. Giulio Andreotti, cel mai importnat lider al democrat-creştinilor, ministru şi premier în repetate rânduri şi Bettino Craxi, liderul socialiştilor, au fost acuzaţi de relaţii strânse cu Mafia din Palermo. Cercetările judiciare s-au extins la peste 3.000 de fruntaşi ai finanţelor şi politicii, între care şi peste 200 de parlamentari în funcţie. Aşa au dispărut de pe scena politică a Italiei democrat-creştinii şi socialiştii, făcând loc forţelor de dreapta conduse un timp de Silvio Berlusconi, un politician cu păcate de altă natură.
    Să aibă clasa politică românescă aceeaşi soartă?

Ciocoiul – „un om orgolios, lacom şi brutal“

    Cu 150 de ani în urmă, Nicolae Filimon publica romanul „Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă“ şi făcea potretul fanariotului „născut în uliţele cele mai strâmte ale Fanarului, unde se urzesc şi se pun în lucrare cele mai întunecoase intrigi ce au ruinat imperiul Greco-Roman“, care „exploată cât putu mai bine postul de cămăraş, iar când văzu că în cămară nu mai rămăsese nimic de furat, se uni cu hoţii şi tâlharii şi despuie ţara în toate modurile“, dar şi pe al ciocoiului nou, „un om venal, ipocrit, laş, orgolios şi brutal până la barbarie, dotat cu o nemărginită ambiţiune“, care „ştie foarte bine cum se fură cloşca de pe ouă fără să cârâie“.
    Să fi moştenit politicienii noştri, mai vechi sau mai noi, aceste tare ale personajelor descrise de Filimon cu un veac şi jumătate în urmă? Să se bucure ei, în plin „an Brâncoveanu“, de legăturile de rudenie sau politice şi să iasă din aceste afaceri oneroase basma curată? Căci, în istoria noastră dâmboviţeană, s-a mai întâmplat...

„Pentru furtişagurile ce ai făcut, au vrut să te spânzure...“

    Aflând de complotul domnitorului moldovean Constantin Cantemir pentru înlocuirea Brâncoveanului, domnitorul muntean i-a plătiti marelui vizir o mie de pungi cu taleri spre a neutraliza pârile şi intrigile puse la cale de Cantemir şi uneltele sale de la Istanbul. Boierii vinovaţi sunt extrădaţi şi Brâncoveanu îi execută. Dar nu procedează la fel şi cu alţii, cum este cazul marelui clucer Constantin Ştirbei, abonat timp de 30 de ani la tot felul de funcţii, în care „se remarcă“ prin abuzuri şi hoţii, în timpul lui Gheorghe Duca, falsificând semnătura marelui vistiernic pentru a-şi însuşi 8.500 de taleri.
    Sătul de atâtea fărădelegi şi matrapazlâcuri, Brâncoveanu dă ordin să fie pus în lanţuri şi adus în faţa sa, pentru a fi judecat. I se aminteşte că pentru fărădelegile sale, Şerban Vodă a vrut chiar să-l spânzure. Închis, este eliberat peste două săptămâni. Doisprezece ani mai târziu, în 1707, ajunge mare ban în divanul domnesc, adică întâiul boier al ţării. Minunea care se întâmplase se datora soţiei boierului corupt, care era nepoată de soră a doamnei Stanca, soţia domnitorului Brâncoveanu.
    Aşa că, stimaţi cititori, nu vă speriaţi, mafioţii nominalizaţi de alţi mafioţi n-au să păţească nimic. Avem tradiţie în materie, încât putem da consultaţii atât la Washington, cât şi la Bruxelles...

Prof. Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.