Educație

Info Educaţie - Întalnire cu istoria

Dan Chiriac
10 oct 2014 1476 vizualizări
Ultimele două săptămâni au prilejuit elevilor de la „Elena Doamna” Focşani organizarea unor activităţi în care s-au întâlnit cu „istoria”. Împlinirea a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a primului rege al României, Carol I, a fost marcată prin realizarea unui panou cu imagini.

Cel ce a condus România timp de 48 de ani, i-a purtat destinele în Războiul de Independenţă si a călăuzit-o spre modernitate a fost evocat şi în cadrul dezbaterii la care au participat elevii de liceu şi şcoală postliceală. Ziua Internaţională a Educaţiei – 5 octombrie şi Ziua Comemorării Holocaustului Românesc – 9 octombrie au fost marcate prin evocarea evenimentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Elevii au vizionat un film artistic despre destinul tragic al unei familii de evrei italieni într-un lagăr de exterminare şi au realizat un panou cu imagini şi informaţii despre holocaustul românesc. De asemenea, elevii au vizitat şi Sinagoga din Focşani.  (D. C.)

Ateliere de lucru de Ziua Educaţiei Nonformale

Ieri, Centrul Şcolar Elena Doamna” a desfăşurat o gamă largă de activităţi sub egida „Zilei Educaţiei Nonformale”. S-a pus accent pe beneficiile învăţării nonformale în cadrul unor activităţi şi metode în context nonformal desfăşurate cu elevii cu dizabilităţi. Au fost desfăşurate ateliere de lucru pe comisii metodice: atelier de quilling; atelier de lumânări decorative şi figurine din rumeguş; atelier de creaţie prin tehnica origami, jocuri; atelier de dans; atelier de creaţie prin tehnica şerveţelului, colaje din hartie şi materiale din natura, origami, tehnica mărgelelor. De asemenea, au avut loc întreceri sportive de atletism şi fotbal în cadrul „Cupa Educaţiei”. Toate aceste activităţi de tip nonformal pun bazele unei noi abordări a educaţiei copiilor cu dizabilităţi prin activităţi plăcute şi motivante. Educaţia non – formală însoţeşte cu succes formarea educaţională a tinerilor cu dizabilităţi şi rămâne una dintre variantele optime pentru susţinerea plăcerii de cunoaştere şi afirmare profesională, după cum transmite conducerea şcolii. (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.