Educație

Au început înscrierile pentru funcţiile de conducere ale elevilor

Ziarul de Vrancea
25 sep 2014 1035 vizualizări
Campania electorală se va desfăşura în perioada 16-25 octombrie

Consiliul Naţional al Elevilor a dat startul, odată cu începerea unui  nou an şcolar, la o nouă serie de alegeri în singurul for reprezentativ al elevilor din România. În fiecare unitate de învăţământ va fi ales câte un lider, care îşi vota apoi preşedintele la nivel judeţean, la nivel de regiune şi în final la nivelul ţării, aşa cum prevede Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al structurii. Prin urmare, începand cu data de 23 septembrie s-a dat startul candidaturilor pentru Consiliile Şcolare ale Elevilor din fiecare liceu, termenul de depunere a acestora fiind 14 octombrie. Campania electorală în randul elevilor se va desfăşura în perioada 16-25 octombrie, timp în care candidaţii trebuie să-şi convingă colegii că ei sunt persoanele potrivite pentru a-i reprezenta. Candidaturile se depun atât în format electronic pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, Wedu.ro, cât şi în format fizic în cadrul comisiei de validare şi concurs. Pentru o funcţie de conducere (preşedinte, vicepreşedinte, secretar sau director al unuia dintre departamentele consiliului şcolar din liceul său) poate candida orice elev. 
“Nu fi un simplu spectator, candidează, votează, îmbunăţăţeşte! Crezi că ai toate abilităţile necesare pentru a-ţi reprezenta colegii? Nu trebuie să fii olimpic, să fii şeful clasei sau preferatul profesorilor, trebuie doar să te implici şi să îţi doreşti să faci o schimbare pentru tine şi pentru colegii tăi. Fă-ţi curaj, un plan de acţiuni şi depuneţi candidatura! Fii vocea colegilor tăi! Candidează pentru o funcţie în Consiliul Elevilor!”, este mesajul pe care Consiliul Naţional al Elevilor îl transmite tuturor liceenilor. În timp ce în alte judeţe pentru una dintre funcţiile de conducere s-au înscris deja candidaţi, în Vrancea pană aseară nu era depusă nicio candidatură. (M. V.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.