Educație

Lăcaşele de cultură din Vrancea, ameninţate de incendii

Aurelian Ivan
6 iun 2014 1088 vizualizări
Locul în care este păstrată cultura şi zestrea acestui judeţ este în pericol să ia foc, după cum avertizează pompierii

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a efectuat activităţi preventive la 66 de unităţi de  cultură din judeţ, respectiv biblioteci, case de cultură, muzee, centre culturale şi cămine culturale, dar şi la Teatrul Municipal şi Ateneul Popular din Focşani. Activităţile de verificare şi îndrumare au vizat identificarea posibilelor surse de pericol şi înlăturarea acestora. Printre lăcaşele de cult care au pierit din cauza focului este Mănăstirea Tarniţa de pe dealul Măgura Odobeştiului. Aceasta a fost construită între anii 1702 – 1734 şi a fost una dintre puţinele construcţii de lemn din Podgoria Odobeştilor ajunsă pînă în zilele noastre. Numai că în seara zilei de 13 aprilie 2006, frumoasa ctitorie a fost distrusă de incendiu, fără ca maicile să mai poată face ceva. Tocmai de aceea pompierii fac periodic verificări pentru a reduce riscul ca zestrea judeţului să piară distrusă de foc. În urma ultimelor verificări au fost constatate 78  încălcări ale normelor specifice prevăzute de legislaţia în vigoare, 8 dintre acestea fiind remediate sub îndrumarea inspectorilor ISU pe timpul activităţilor de control. Pe timpul controalelor s-a contat că la unele obiective nu s-a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, la altele nu s-a asigurat menţinerea în stare de funcţionare a instalaţieide detectare şi semnalizare a incendiilor, nu s-a asigurat menţinerea în stare de funcţionare a iluminatului de siguranţă pentru evacuare. De asemenea, spun pompierii, s-au identificat şi situaţii în care sistemul de captare şi scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice nu este verificat, iar la unele obiective nu s-a asigurat încadrarea cu personal tehnic de specialitate. În urma activităţilor efectuate au fost aplicate 46 avertismente. De asemenea, s-au organizat şi desfăşurat 15 exerciţii de evacuare în vederea pregătirii personalului, iar în toate obiectivele controlate s-au organizat şi activităţi de informare preventivă. "În urma exerciţiilorde  evacuare  executate s-a  constat că timpul mediu de evacuare a fost corespunzător specificului activităţilor desfăşurate, personalul a fost alertat prin semnale acustice şi prin viu grai, iar personalul angrenat cunoaşte activităţile specifice de  salvare şi evacuare a persoanelor.", se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.