Educație

Unde petrecem Paştele dacă n-avem chef de gătit acasă

Aurelian Ivan
17 apr 2014 4133 vizualizări
Multe restaurante vor fi închise de Paşte, dar altele aşteaptă petrecăreţii la masa mare, cu mancăruri tradiţionale u în Focşani, în podgorie sau la munte, iată trei variante pentru cei care nu vor să gătească acasă

În fiecare an, aceeaşi întrebare, unde petrecem Paştele? Acasă, cu rudele, prietenii, cumetrii şi finii, sau în oraş? Probabil că o gospodină va răspunde că ar prefera să se bucure şi ea de aceste zile şi să nu mai stea de dimineaţă în bucătărie, printre oale, să iasă bine cozonacul, drobul de miel sau ciorba. Un bărbat probabil că se gandeşte că ar fi bine dacă masa s-ar pune singură. Există şi varianta “Pune-te masă, scoală-te masă!”, dar costă. Nu atat de mult, dar suficient cat să lase urme în bugetul familiei. Dar pentru o seară relaxantă există soluţii. Nu toate restaurantele vor fi deschise în aceste zile, deoarece unii au ales să îşi închidă porţile pentru a petrece Paştele în familie. Alţii, însă, nu au stat pe ganduri şi au ales să se bucure de sărbători alături de clienţi. Prin urmare, sunt oferte şi de muzică bună şi de bucătărie tradiţională de Paşte.

Cozonac şi ouă din partea casei

În Focşani, chiar în Noaptea de Înviere, restaurantul Number One are uşile deschise şi oferă gratuit din partea casei cozonac şi ouă. “Îi aşteptăm pe focşăneni după ce iau Lumină să guste cozonac proaspăt şi să ciocnească cu noi ouă. Şi nu numai asta: îi aşteptăm în aceste zile să se bucure de meniul de Paşte. Avem ciorbă de miel, miel la tavă, toate astea asezonate cu muzică live”, spune Costel Potlog, managerul restaurantului Number One. Cei care vor să deguste un vin bun din podgoria Coteşti sunt aşteptaţi la “Hanul lui Ureche” de la Urecheşti, unde lucrurile nu se termină doar la vin, ci la o masă de Paşti cum nu aţi mai gustat. “Avem cotlete de berbecuţ, carnaţi de berbecuţ, miel la tavă stropit cu vin şi nu numai. Toate astea sunt asezonate cu paine adevărată şi cozonac de casă. Avem şi Cabernet Sauvignon care merge de minune cu această masă. Şi ca totul să fie de vis oferim şi muzică live de petrecere ”, spune George Ţigănuş, managerul locaţiei.

Pensiune de 5 margarete la Lepşa

Cei care vor să petreacă în atmosefera tradiţională pascală, departe de tumultul oraşului, o pot face în satul turistic Lepşa, în cel mai luxos loc din zonă, Pensiunea Albert, de cinci margarete. Pensiunea este ocupată aproape în totalitate, dar mai sunt ceva camere libere pentru cei care s-au gandit în ultimul moment să meargă la munte.” Clienţii noştri petrec aici o seară deosebită de Paşte. După ce merg la Schitul Lepşa în seara de Înviere îi aşteptăm cu cele mai alese bucate de Paşte. Le punem la dispoziţie tot ce doresc din meniul pascal. Închirierea unei camere costă 150 de lei pe noapte, camera dublă, şi 220 de lei un apartament. Meniul se plăteşte separat”, spune Irina Stoica, administratorul Pensiunii Casa Albert. Oriunde veţi fi, să vă bucaraţi alături de cei dragi de aceste zile de Paşte. Ziarul de Vrancea vă urează “Paşte fericit!”. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.