Economic

VDEO!!!! Alunul, planta miraculoasă care se “transformă“ în bani

Aurelian Ivan
16 iul 2013 15604 vizualizări

Profesorul pensionar Ionică Sava din Candeşti militează de ani de zile pentru beneficiile alunilor u în comerţ 250 de grame de alune se vand cu peste 20 de lei, iar asta poate fi o idee de afaceri pentru fermierii vranceni, posesori de terenuri degradate şi nu numai u profesorul a înfiinţat „Parcul European al alunilor înfrăţiţi", însă autorităţile nu s-au implicat pentru a populariza cultura acestui arbust fructifer

Ionică Sava din satul Candeşti este profesor de biologie, scriitor, pictor, sculptor, dar mai presus de toate este cel mai avizat cunoscător al culturilor de aluni din această zonă a ţării. Profesorul a făcut o adevărată pasiune pentru aluni, după ce s-a vindecat de colică renală cu ajutorul alunelor. La cei 80 de ani ai săi bătranul profesor continuă să susţină, aşa cum face de mai bine de 30 de ani, că în alune este remediul ideal pentru sănătate. Mai mult, poţi caştiga bani pe tot parcursul vieţii de pe urma alunilor. De asemenea, alunele aduc un beneficiu extraordinar organismului uman prin aportul de oxigen. Profesorul este revoltat că nu ne dăm seamă că turcii ne vand nouă alune cu 20 de lei pentru o pungă care cantăreşte 250 de grame, cand am putea să le dăm noi la un preţ mai mic. ”Am cumpărat din comerţ ca să vă demonstrez şi pentru o pungă de 250 de grame de alune am dat peste 20 de lei, cu alte cuvinte un kilogram  ajunge să coste 80 de lei, nu? Păi vă daţi seama ce afacere ar fi pentru noi. Avem mii de hectare în paragină, iar dacă am cultiva aceste terenuri cu aluni, ar asigura hrana şi banii oamenilor. Încă ceva: de pe un hectar de alune se culeg undeva la 1.000 de kilograme, înmulţit nu cu 80 de lei kilogramul, cu jumătate, 40 de lei, cetăţeanul respectiv ar caştiga 10.000 de euro.  Şi să ştiţi că un alun trăieşte 120 de ani. Ca să nu mai zic că, spre deosebire de nuc, sub care nu poţi cultiva nimic că este umbră, printre aluni poţi pune zmeură sau chiar cătină şi îţi aduce şi asta un caştig suplimentar”, spune profesorul Ionică Sava.

 

Am scăpat de pietrele la rinichi cu alune 

Profesorul din Candeşti povesteşte că, atunci cand avea vreo 25 de ani, a aflat de la medic că are calculi renali şi ar trebui să facă o operaţie destul de dificilă. Luand în seamă dezvoltarea fizică a lui, doctorul i-ar fi spus, zambind, că dacă îl operează moare. I-a dat un tratament care i-a făcut mai mult rău. Întamplarea a făcut că pe cand mergea cu animalele la păscut, în apropierea unui conac boieresc erau zeci de cărţi aruncate. A luat una din ele şi a descoperit că era o lucrare de farmacie. Acolo a aflat că alunele pot dizolva calculii renali. ”Sfatul meu: niciodată să nu arunci o carte. Mie acea carte mi-a salvat viaţa”, spune profesorul Sava. „Aveam pietre mari la rinichi şi nu aş fi putut rezista unei operaţii. Timp de trei luni am făcut tratament cu miez de alună, care dizolvă calculii renali. Au trecut zeci de ani de atunci, am 80 acum şi nu mai am nicio problemă. Pentru mine această plantă este un înger, mi-a salvat viaţa", mărturiseşte profesorul din Cândeşti.

 

„Parcul European al alunilor înfrăţiţi"

 

Ionică Sava a plantat în propria sa grădină din comuna Dumbrăveni peste o sută de aluni, pe care i-a selecţionat din toată Europa, terenul pe care a cultivat plantele denumindu-l în mod simbolic „Parcul European al alunilor înfrăţiţi". În acest loc îşi petrece aproape cea mai mare parte a timpului. Profesorul spune că alunele constituie şi baza alimentaţiei sale. „Eu am renunţat de câţiva ani să mai consum carne şi mă simt excelent. Pot să spun că mi-am mărit pensia cu 30% pentru că nu mai dau bani pe carne", se laudă Ionică Sava. Dincolo de rolul alimentar şi economic, profesorul consideră că alunul are şi un rol ecologic. Din această perspectivă, el spune că a înaintat autorităţilor locale, dar şi Ministerului Agriculturii un proiect privind plantarea de aluni pe terenurile degradabile. „Alunul formează perdele de protecţie a mediului, micşorând efectele secetei, împiedicând alunecarea terenurilor şi diminuând pericolul inudaţiilor", spune profesorul. Cum trăim în Romania, autorităţile nu se grăbesc să valorifice ideea de mare potenţial a fostului profesor de biologie din Vrancea. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini cu grădina de aluni a profesorului pensionar Ionică Sava.



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
luminita, acum 3753 zile, 23 ore, 1 minut, 41 secunde
Este demn de admiratacest domn octogenar care da lectii de cum se poate muncii tinerilor puturosi din ziua de azi . As dori beneficia de azi sfaturile sale. Am rugămintea sa imi dati o adresa citeste integral
dalida, acum 3946 zile, 1 ora, 49 minute, 39 secunde
Unde Dumnezeu ai vazut tu ca precizeaza alunul ca fiind copac??? Eu vad doar "[...]cultura acestui arbust fructifer [...]". Citeste mai bine inainte sa comentezi!!!
, acum 3946 zile, 4 ore, 42 minute, 47 secunde
Stimate ziarist alunul nu este un copac, este un arbust.Inainte de a te apuca sa redactezi articolul era bine sa te fi documentat asupra terminologiei si tehnologiei acestui arbust.
vali, acum 3946 zile, 5 ore, 57 minute, 36 secunde
interesant,dar 200 milioane de euro.....! sa fim seriosi!
consatean, acum 3946 zile, 11 ore, 26 minute, 1 secunda
bravo domnule.... multumim pentru ca veniti cu idei si proiecte.. pentru a ajuta tineretul... eu am 25 de ani si chiar mi+a placut ideea de a incepe cu ceva... de undeva... orice idee e citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.