Economic

Est europenii ar putea spune adio creditelor in valuta

Ziarul de Vrancea
22 ian 2011 534 vizualizări
Acordarea de imprumuturi in valuta pune in pericol stabilitatea economica a regiunii u prin urmare noul Consiliu European va presa statele din est sa inaspreasca conditiile de acordare

Noul Consiliu European pentru Riscuri Sistemice (CERS) ar putea presa statele est-europene sa inaspreasca regulile de acordare a imprumuturilor in valuta care pun in pericol stabilitatea economica a intregii regiuni, au declarat oficiali din sectorul bancar, citati de Bloomberg. Consiliul, intrunit joi pentru prima oara, a fost creat de Uniunea Europeana pentru identificarea potentialelor riscuri din sistemul financiar si este prezidat de presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. "Problema reprezinta o prioritate a Consiliului. Acest lucru va arata ca este vorba de o problema sistemica, la nivel regional", a afirmat intr-un interviu Piroska Nagy, director in Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Nagy conduce o campanie a BERD de promovare a imprumuturilor in monede locale. Autoritatile de reglementare au incercat sa descurajeze creditarea in valuta dupa ce acestea au adus unele tari in pragul falimentului, in timpul crizei creditelor. Aceste imprumuturi ofera dobinzi mai mici, in statele emergente, dar pot conduce la cresterea ratelor in cazul devalorizarii monedelor locale, asa cum s-a intimplat in Ungaria, Polonia, Romania si Ucraina. In Ungaria si Polonia, aproape doua treimi din totalul imprumuturilor ipotecare erau in franci elvetieni sau euro, la sfirsitul lui septembrie, potrivit UniCredit. In Romania, 94% din ipoteci sint in euro. Guvernatorul bancii centrale poloneze, Marek Belka, care a declarat ca este pregatit sa ia masuri brutale pentru tinerea sub control a creditelor in valuta, a fost numit in conducerea Consiliului pentru riscuri sistemice. Imprumuturile in valuta sint un exemplu bun pentru problemele pe care le poate rezolva CERS, a declarat Harald Ettl, seful autoritatii austriece de reglementare a sectorului financiar, FMA, si membru in conducerea Consiliului. Trichet a refuzat sa mentioneze problemele de care se va ocupa Consiliul. Cele mai mari institutii de credit din Europa de Est sint UniCredit, Erste Group si Raiffeisen Bank International. Problema din Europa de Est este amplificata de faptul ca si austriecii prefera imprumuturile in valuta. Unic in Europa de Vest, aproape o treime din datoriile totale ale austriecilor, in valoare de 37 de miliarde de euro, sint in alte monede decit euro, in special in franci. Banca centrala din Austria a interzis in 2008 acordarea unor noi imprumuturi in franci, catre persoane care nu beneficiaza de suficienta protectie.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.