Economic

A inceput trocul cu vouchere pentru Rabla

Iulia Nicolaie
18 feb 2010 3087 vizualizări
Dealerii auto vorbesc deja despre adevarate afaceri cu voucherele din programul Rabla , desi acestea inca nu au fost tiparite in mod oficial u cu trei vouchere, clientul poate obtine o reducere de 2.700 de euro, in conditiile in care producatorul autohton are oferte de masini noi la preturi de circa 3.000 de euro prin program u cei care vor sa-si cumpere tractor nou prin Rabla mai au de asteptat, intrucit programul ar trebui sa inceapa la sfirsitul lunii martie

Nici nu a inceput bine programul "Rabla 2010", ca mult asteptatele vouchere deja au inceput sa fie extrem de cautate. Dealerii locali vorbesc de un numar mare de inscrieri, dar si despre posibilitatea ca unii sa faca bani din vouchere false, mai ales pentru ca acestea nu au fost inca tiparite. "Cumpar vouchere Remat, programul "Rabla 2010", sau daca aveti o rabla cu acte in regula va pot ajuta sa o predati la Remat si sa-mi cedati voucherul la un pret echitabil!", "Cumpar trei autoturisme program "Rabla", ridic de la domiciliul dumneavostra, ofer 700 de ron", "Cumpar rabla inmatriculata in Romania, ofer 700 de ron" sint doar citeva dintre anunturile care populeaza internetul si ziarele. In ceea ce priveste programul "Rabla 2010", prima de casare isi va pastra valoarea de 3.800 de lei, insa daca un proprietar caseaza trei rable si obtine trei vouchere, va avea o reducere de 2.700 de euro. Cu adevarat atractiv este faptul ca aceste vouchere sint transmisibile, astfel ca pot fi vindute sau cumparate, cu scopul de a achizitiona un autoturism nou cu un pret semnificativ mai mic. In plus, dealerii marcii autohtone arunca pe piata oferte extrem de atractive, care pleaca de la putin peste 3.000 de euro, pentru un model nou. Referitor la data de incepere a programului, ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a declarat zilele trecute ca aplicarea Programului "Rabla" pentru masini, in acest an, va incepe, cel mai probabil, in 20 februarie. "Din 20 februarie, persoanele care doresc sa beneficieze de acest Program pentru masini se pot prezenta la Remat pentru a face formalitatile", a afirmat ministrul Mediului si Padurilor.


"Am auzit ca se dau si vouchere false"


Dealerii vrinceni de autoturisme marturisesc ca au auzit de asa-zisul comert cu vouchere, insa nu au date concrete. In schimb, acestia vin cu oferte extrem de atractive pentru cei care decid sa renunte la vechea dragoste pe patru roti. "Oferim reduceri in functie de model, dar si extinderea garantiei pentru cei care isi cumpara autoturism prin programul "Rabla". Avem deja persoane inscrise. Am auzit de comertul cu vouchere, dar acestea inca nu au fost tiparite. De asemenea, am auzit ca se dau si vouchere false. Dar pe linga voucher, este nevoie de un certificat de radiere si de distrugere", ne-a spus Andreea Ginju, director vinzari la SC Autoservice Dac SA Panciu. Si Costel Ivan, director de vinzari la Sima Bayer, spune ca se asteapta la tranzactii cu vouchere. "Pina acum nu am vazut pe nimeni facind o astfel de tranzactie, dar probabil ca vor aparea. Cit priveste programul "Rabla", acesta va incepe in jurul datei de 20 februarie, noi facem deja inscrieri, dam informatii. Clientul poate beneficia de promotii, reduceri, in functie de echiparea masinii. In mod sigur, Dacia este cea mai cautata, si este potrivita pentru cei care au masini vechi si nu au posibilitati materiale foarte bune. Acum avem o promotie, "Sandero" la pret de "Logan", tot pentru cei care se inscriu in programul "Rabla", cu o reducere de 950 de euro", a declarat Costel Ivan.


Dealerii de utilaje agricole mai au de asteptat


Conform declaratiilor ministrului Mediului, aplicarea programului "Rabla" pentru tractoare va incepe in a doua jumatate a lunii martie, dar in acest caz nu se vor acorda tichete valorice, ci sprijin din partea statului, in valoare de maxim 17.000 de lei, dar nu mai mult de jumatate din valoarea unui tractor. Si distribuitorii vrinceni de utilaje agricole se pregatesc pentru inscriere. "Acum lucram la dosarul de inscriere, trebuie sa propunem o cifra de vinzari, intrucit la Ministerul Mediului urmeaza o selectie a dosarelor. Sint multi viitori beneficiari, noi avem 14 persoane inscrise pe lista, care vor sa-si ia tractor nou. Insa conditiile reale nu se cunosc, si nici data exacta cind se va desfasura programul", a precizat Moisii Talea, administrator al SC Talea SRL, distribuitor zonal de echipamente si tehnica agricola. Pentru acest an, Fondul de Mediu are un buget de pina la 1,8 miliarde de lei, din care vor fi finantate mai multe programe de mediu, respectiv: Casa verde, cu energie regenerabila, programele referitoare la apele uzate si impaduriri, precum si alte programe de protectie a mediului. (Iulia NICOLAIE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.