Economic

Plan de prevenire a neregulilor în proiectele finanțate prin PNDR

Mihai Boicu
11 mai 2017 1187 vizualizări
AFIR va demara pe 15 mai o serie de acțiuni cu rol de evitare a eventualelor nereguli din proiectele realizate cu fonduri europene în mediul rural u județul Vrancea nu fost cuprins în prima etapa a acestui plan de prevenție

Agenția pentru Finanțarea  Investițiilor Rurale (AFIR) va demara acțiuni de sprijin, îndrumare și prevenție pentru evitarea neregulilor în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Acest lucru se va întâmpla după ce directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț Chesnoiu a aprobat demararea Planului de prevenire a neregulilor în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), care urmează a se desfăşura începând cu data de 15 mai. Echipe mixte formate din directori și experți din aparatul central al AFIR se vor deplasa în teritoriu unde, împreună cu personalul Agenției de la nivel teritorial, vor derula mai multe sesiuni de îndrumare și sprijin pentru beneficiarii implicați în implementarea unor proiecte finanțate de AFIR. De asemenea, vor fi organizate întâlniri de lucru, iar specialiștii în prevenirea neregulilor și fraudelor din cadrul Agenției vor efectua vizite pe teren la beneficiarii PNDR, pentru a analiza și informa punctual cu privire la evitarea apariției unor nereguli de natură să afecteze atingerea obiectivelor propuse, dar și pentru a prelua problemele procedurale întâmpinate în implementarea proiectelor. Beneficiarii care vor primi vizitele pe teren vor fi informaţi în cel mai scurt timp. Principalele obiective ale acestor acțiuni sunt prevenirea și diminuarea riscului de apariție a neregulilor și fraudelor în implementarea proiectelor. În același timp, AFIR va asigura creșterea gradului de conștientizare atât a experților Agenției, cât și a beneficiarilor, cu privire la modul de verificare a proiectelor și de respectare a obligațiilor contractuale și legale pe toată perioada de execuție și monitorizare a unui proiect. În prima etapă a acțiunii de prevenție vor fi incluse 14 Oficii Județene și 3 Centre Regionale, urmând ca acţiunile să continue şi în celelalte structuri ale AFIR. Județul Vrancea nu a fost cuprins în prima etapă a acțiunii. Am convingerea că implementarea Planului de prevenție va duce la o scădere semnificativă a neregulilor și va elimina pericolul constatării pe viitor a unor situații ce se încadrează în sfera condițiilor artificiale prevăzute în reglementările europene, probleme care au îngreunat derularea PNDR în trecut. Aceste vizite nu au rolul de control. Dimpotrivă, experții AFIR vor explica modalitățile de evitare a apariției neregulilor, tipurile de verificări prin care un proiect trece în perioada de implementare și monitorizare și mai ales necesitatea de a menține criteriile de eligibilitate și selecție în baza cărora proiectul a fost selectat”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu, director general al AFIR. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.