Economic

Culmea exportului din Vrancea: dăm cherestea ieftină şi aducem mobilă scumpă

Aurelian Ivan
28 sep 2014 1937 vizualizări
Agenţii economici fac operaţiuni de import-export, în medie, prin intermediul a 15 TIR-uri pe zi, dar sunt şi zile cand marfa se dublează

Cei de la Biroul Vamal de Interior Vrancea şi-au scris raportul de activitate de la redenumirea instituţiei, între august 2013 şi august 2014. Printre “acrobaţiile” tipice insituţiilor de stat, multe cifre, grafice pe care nu le citeşte nimeni, aflăm ce se obţine din economie din judeţul Vrancea şi ce se importă. Conform documentului oficial al celor de la Biroul Vamal de Interior Vrancea, agenţii economici fac operaţiuni de import-export în medie prin intermediul a 15 TIR-uri pe zi, dar sunt şi zile cand în curtea vămii sunt chiar şi 30 de camioane, se arată în acest raport trimis Prefecturii Vrancea. Dacă din import aducem: profile PVC şi accesorii, ţesături, detergenţi, sticle, deşeuri carton/hartie, deodorante cameră, şerveţele, pal melaminat, paslă, sarmă de oţel-carbon, ţaglă de fier pentru industria grea şi frită, la export dăm materie primă, ca apoi să importăm mobilă. Aţi ghicit, e vorba de cherestea, buşteni, furnir, apoi mai exportăm confecţii textile, prize electrice, fier beton, sarmă laminată şi vin îmbuteliat. Toate acestea sunt incluse la mărfurile care sunt importate şi exportate în mod obişnuit. „Din analiza indicatorilor specifici activit ăţii de vămuire se poate observa depăşirea planului pentru Biroul Vamal de Interior Vrancea privind încasările din drepturi vamale cu un procent de 35%, fiind atrasă la bugetul statului suma totală de 33.282.962 de lei faţă de suma de 24.710. 000 lei, programată de ANAF”, se arată în comunicatul celor de la Biroul Vamal de Interior Vrancea. (A. IVAN)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3497 zile, 22 ore, 18 minute, 17 secunde
Nu inteleg care e logica unui plan la Vama ?!? Plan de productie isi fac intreprinzatorii care fac productie. La Vama ce se produce ? Sau au dansii vreo contributie ca vin TIR-urile la ei pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.