Caterincă Mioritică

Angajaţii lui Didi fac integrame cînd primarul plînge în faţa consilierilor

Ziarul de Vrancea
30 sep 2011 1276 vizualizări
Cafeaua nu-i mai ţine de multă vreme treji pe oamenii din Primărie,care vin cu artileria grea: integrame şi cărţi

Cînd oamenii sînt aduşi cu arcanul ca să facă sala plină la şedinţele semi-neinteresante ale micului Parlament local, există riscul ca funcţionarii să se plictisească rău de tot. Unii butonează telefoane, alţii privesc în gol şi se gîndesc ce să-şi mai facă la păr şi cum să-şi vopsească unghiile, în timp ce alţii, mai prevăzători, se înarmează cu diferite chestii menite să-i ţină treji. Învăţată de atîta amar de vreme că plictiseală mai mare ca la discuţiile în contradictoriu între Bobo Morti şi Nicu Frichinoase, cu intervenţii adormitoare de la Vasi Dobre şi cîteva bocete de la primarul Didi muştiuc, nu există, şefa de la azil a venit echipată. Reporterii au surprins-o pe domniţa Ancutza Lărgeanu Apostol, soţie de sereist, în timp ce-şi scotea din geantă colecţia de integrame, dificultate medie, dar şi o carte de Jules Verne. Nu ştim dacă şefa de la bunici îşi adusese cartea după ea să citească sau doar pentru a o avea suport cartonat pentru a completa mai bine cuvintele încrucişate. Ancutza Lărgeanu îşi scosese şi pixul din dotare pentru a începe maratonul rebusurilor, semn că domniţa este experimentată din moment ce completează cu pastă şi nu foloseşte, ca orice începător, creionul. Poate municipalitatea se va gîndi să facă nişte pliante de ţinut mintea activă la aceste întruniri, acolo unde în afară de presă şi cîţiva disperaţi care vin mereu la şedinţele CL pentru a se lua de consilieri şi primar, nimeni nu-i interesat de nimic. Sau poate Revista Focşanii ar trebui upgradată cu nişte integrame, concursuri de cultură generală sau nişte puzzle-uri. Ori poate aleşii neamului îşi dau într-un final seama că sînt întradevăr plictisitori şi lasă la o parte demagogia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Me and only, acum 4591 zile, 3 ore, 51 minute, 12 secunde
Mai, soarece cosmonaut, mai! Inainte sa scrii tot felul de aberatii in fituica voastra de doi lei, mai documenteaza-te! Scuze, mi-a scapat din vedere ca nu prea ai cum, dat fiind ca IQ-ul tau tinde citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.