Caterincă Mioritică

Halal lucrări pentru campania PSD!Un puştiulică a arătat foarte uşor că Piaţa Unirii e “varză cu morcov”

Ziarul de Vrancea
9 sep 2011 1675 vizualizări
Un puşti de generală i-a demonstrat lui Didi că plăcile made în China sînt foarte uşor de scos din paviment

Autorităţile municipale se tot laudă prin tîrg că lucrările din Piaţa Uimirii se apropie de final. Ele omit însă a ne spune că multe dintre lucrări sînt inutile, iar altele de proastă calitate. Pavimentul scump se încadrează la lucrările de proastă calitate avînd în vedere că zeci de plăci de piatră care în mod firesc ar trebui să ţină decade la rînd, sînt ciobite, crăpate sau pot fi scoate ca dintr-un puzzle, foarte uşor, chiar şi de către prichindei. Dacă te plimbi de la un capăt la altul al pieţei, mai ales cu bicla, nu ai cum să nu auzi zgomotul produs de plăcile puse în “doru Lelii” de muncitori. După ce că au amînat de vreo 11.000 de ori inaugurarea ansamblului din centrul comunei Focsangeles, acum autorităţile locale se umflă în pene că au făcut o treabă nemaipomenită. Totuşi, dacă la doar 2-3 luni de la montarea plăcilor acestea s-au deteriorat, ce se va întîmpla la anul, peste doi ani sau peste cinci ani? Mărim miza. Ce se va întîmpla la primul paranghelion dat de cel ce pune vrîncenii pe primul loc, atunci cînd mii de picioare vor ţopăi pe muzica trupelor de talie mondială de nu mai cîntă decît la Focşani? Mai contează? Sînt atîtea replici pe care le ştiu cei ce ne reprezintă încît sigur se va găsi un ţap ispăşitor extern gen: “a fost iarna grea”. Pe modelul gazonului lui frac-su lui Mare Han. Ieri, un trecător îi certa pe copii că au scos o placă de la locul ei spunîndu-le că va chema Poliţia. Dap, forţele de ordine ar trebui chemate, dar doar pentru a-i trage la răspundere pe cei care fituiesc banii publici europeni făcînd lucrări proaste pentru a veni ulterior să le repare. Nimic nu ne convine, nu?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
votati usl,sa reparam ce s-a lucrat prost anu' asta !, acum 4612 zile, 12 ore, 33 minute, 11 secunde
Lucrari proaste pe bani grei,stadioane cu gazon fals si promisiuni desarte cat cuprinde, asta inseamna psd si oamenii sai,suntem lamuriti !
Terente, acum 4613 zile, 17 ore, 36 minute, 10 secunde
E pe bune, si eu am pasit pe o astfel de placa.Jur!!!Unele nu sunt imbinate bine, nu sunt lipite bine!Am o intrebare:pietrisul de pe aleile parcului asa ramane?Daca ramane asa e o mare prostie!
J, acum 4613 zile, 19 ore, 22 minute, 41 secunde
Hai c-am rezolvat si Piata, Prea statea ea ca mareata, Era facuta cu cap, Nu prea lua banul din stat! De-acum totu-i aranjat, La 2 ani e-n reparat! --- Arhiva: rimat.wordpress.com
gogu, acum 4613 zile, 20 ore, 39 minute, 38 secunde
Chiar asa. Nu-i suficient ca scrieti prost, fara stil, cu greseli gramaticale, de cele mai multe ori tendentios, acum puneti din gramada cu resturi din stoc o placa in mana unui biet copil pentru a citeste integral
ionescu, acum 4614 zile, 4 ore, 39 minute, 30 secunde
ce trucaj ieftin, nu trebuie sa ai ochelari ca sa vezi dublu, mare atentie pe viitor la DTP, va discreditati, pacat
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.