Puls

Colţul criticului: Alex Ştefănescu şi mussakaua de la Ateneu

Valentin Muscă
14 nov 2012 1696 vizualizări
Nu am vrut să tulburăm spiritele pioase ale celor care când văd un critic de la Bucureşti prin Focşani se închină în faţa lui ca ţăranul român pe vremuri când trecea pe lângă o troiţă, dar nu putem înghiţi reziduurile intelectuale rostite de criticul «Tichii cu mărgăritar»

Conferinţa mult aşteptată a criticului Alex Ştefănescu de la Ateneul Popular «Mr. Gh. Pastia» a fost un fiasco şi cel mai slab discurs din ultimii ani al unui intelectual în faţa unui public educat din Focşani. Între noi fie vorba, să vii la Focşani pentru a deschide ciclul de conferinţe care făcea legătura cu celebrele conferinţe interbelice şi să începi discursul cu relaţiile sale cu Gigi Becali este o jignire adusă celor care după o zi de muncă veneau să se cuminece intelectual cu spirit şi materie, nu cu poveşti de adormit elevii. Adevărul este că în sală, pe lângă publicul vizat de acest gen de conferinţe, erau şi mulţi elevi, care la glumele de prost gust ale criticului apaludau ca la balul bobocilor! Asta nu ar fi fost nimic, dar să o ţii langa cu poveşti cu semafoare şi bancuri cu criticul Ştefănescu pe post de măgarul lui Buridan, care avea de ales între blonda de la Ţara Vrancei şi un platou de mussaka, asta a umplut paharul şi trădează dispreţul pe care acest gen de intelectual de capitală îl are la adresa provinciei. Din câte ştim noi, conferinţele interbelice ale lui Mircea Eliade, Simion Mehedinţi sau Nicolae Iorga erau de altă factură şi nu erau pigmentate cu glume «sexoase/sexiste», pe care le vedem seară de seară la TV/OTV. O fi maestrul Ştefănescu un teleast, dar nici noi nu suntem picaţi dintr¬-o «noapte furtunoasă» pentru a bate din palme la cele mai inepte teorii despre cultură pe care le-am putut auzi vreodată. Dacă mai adaug că necuratul l-a pus să ia şi apărarea unui tânăr ideolog al dreptei care a recitat din poetul legionar Radu Gyr la o manifestare electorală, aveţi imaginea unui critic fără spirit critic. Din complezenţă şi complex faţă de capitală, intelectualii prezenţi băgau capul între picioare cum o făceau şi până în 1989, iar la sfârşit au aplaudat cu bis. Modernizarea clădirii Atheneului nu înseamnă că invitaţii care au onoarea să vorbească aici se şi pricep. Păcat de munca organizatorilor, dacă aceşti nababi ai culturii române ne iau peste picior în tempul culturii vrâncene şi vin la Focşani cum mergeau la bufetul Uniunii Scriitorilor înainte de 1989, unde spuneau bancuri cu Bulă, savurau mussakaua subvenţionată de stat şi trăgeau câte o ochiadă duduii de la bucătărie ! (Valentin Muscă)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
angela silion, acum 4192 zile, 6 ore, 17 minute, 5 secunde
Intalnirea cu domnul Alex.Stefanescu a fost sub asteptarile noastre a publicului participant la dezbatere.Consider ca la intalnirile cu scriitorii discutiile sunt la alt nivel.Am fost tratati ca citeste integral
YYYYY, acum 4192 zile, 15 ore, 37 minute, 3 secunde
Mda...
XXXX, acum 4192 zile, 17 ore, 51 minute, 1 secunda
Bine ar fi fost să vină cu plici și flit
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.