Trăiește, preţuieşte și iubeşte România!
Omul, scânteie divină, părticică din universul văzut şi cel nevăzut, poate şi trebuie să rămână Mărgăritarul de aur al planetei Pământ şi al eternităţii. Este singura ființă conștientă de Sine, fiinţă care cugetă şi prin muncă şi creaţie îşi făureşte propriul destin. Însă fiecare dintre noi ne naştem într-o ţără şi aparţinem Patriei părinţilor noştri, indiferent de continent, ţară, regiune, indiferent de sex, religie, suntem şi rămânem datori în transmiterea integrală şi înfloritoare generaţiilor care vor urma să trăiască pe planeta Terra. Şi numai prin iubire, zbor divin prin anotimpuri, dăruire, sacrificiu şi descătuşaţi de frică şi răutate se poate înfăptui o societate umană demnă de era tehnocratică contemporană, o lume a păcii, armoniei şi înţelegerii frăţeşti. Acest deziderat major l-au înţeles străbunii noştri şi noi, românii, urmaşii geto-dacilor. Acad. Constantin C. Giurescu (13.10.1901-13.11.1977), afirma în volumul ,,Istoria românilor”: ,,…suntem unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei şi cel mai vechi din sud-estul European. Strămoşii noştri Dacii sau Geţii locuiau acest pământ cu optsprezece veacuri înainte de Hristos. Istoria nu cunoaşte altă patrie decât aceea în care locuiesc şi astăzi urmaşii lor. ,,Noi suntem de aici” în timp ce toţi vecinii noştri au venit mult mai târziu în ţările pe care le ocupă acuma. Dar nu-i numai vechimea. Dacii sau Geţii au fost şi un popor de elită al antichităţii, pomenit cu laude chiar de la început de către ,,părintele istoriei”, Herodot. Este normal să ne aducem aminte de strămoșii noștri geto-daci, de eroismul lor, de Dacia, de istoria acestui brav popor încercat și care ne-a lăsat o vatră frumoasă și bogată. În toate regiunile țării s-au găsit dovezi de necontestat privind evoluția și continuitatea vieții poporului dac pe aceste binecuvântate meleaguri.
De asemenea, Constantin C. Giurescu, afirma: ,,Suntem apoi cel mai vechiu popor creştin din sud-estul European. Toţi vecinii noştri, dar absolut toţi, au fost creştinaţi mult în urma noastră. Suntem, în sfârşit, singurul popor în această parte a Europei care a izbutit să aibă o viaţă politică fără întrerupere, dela întemeierea statului până astăzi. Faţă de aceste fapte şi de o sumă altele care se vor vedea mai departe, sentimentul de mândrie naţională şi de absolută încredere în viitorul poporului şi statului nostru e cu totul natural. ”România este Regina românilor şi nimeni nu trebuie lăsat să-i întineze chipul şi batjocorească sfântul trup dăruit de însuşi Dumnezeu…Eminescu spunea: „Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară”.
Cunoaştem faptul că pentru prima dată în istorie, în anul 1600, domnitorul Mihai Viteazul a reușit să unifice, pentru scurt timp, cele trei țări române într-un singur stat. Lupta şi dorința de unire a continuat în permanență și la 24 ianuarie 1859 s-a realizat Mica Unire, Unirea Principatelor române, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Un rol esențial l-a avut Alexandru Ioan Cuza, ales în ambele țări ca domnitor și care a reușit să pună bazele statului român modern. Lupta a continuat cu o imensă jertfă de sânge, a celor peste 1.000.000 de români, pe diferite câmpuri de luptă. Să ne amintim, cu mândrie și recunoștință de eroii de la Mărășești, Mărăști, Oituz și din toate bătăliile în care și-au dat viața pentru PATRIE. Eroii români înveşnicesc de-a pururi în inima ţării.
Marele vis al înaintașilor, ROMÂNIA MARE s-a înfăptuit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin alipirea la Regatul României a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului. Un rol deosebit l-a avut Armata română, Regele Ferdinand, Regina Maria dar și mari personalități precum: Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru VaidaVoevod, Ștefan Pop, Alexandru Lepădatu, Ion Pelivan, General Alexandru Averescu, majoritatea miniștrilor, generali din armată, academicieni, profesori, personalități din fiecare regiune a țării.
Prin Adunarea națională a Germanilor din Transilvania și Banat care a avut loc la Mediaș, în data de 15 dec. 1918, sașii și secuii au aprobat, pentru vecie, decizia românilor de a se uni cu Regatul României.
Regele Ferdinand I semnează pe data de 24 decembrie, 1918 un decret de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru stabilirea noilor granițe.
La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice romaneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. Cu acest prilej, regele Ferdinand s-a adresat tuturor românilor cu o proclamaţie:
„Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și jertfa lor, au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas și simțire de la Tisa până la Nistru și până la Mare”.
În următoarea zi au fost organizate o serie de manifestări la Arcul de Triumf din Bucureşti, la care au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, acest fapt demonstrând recunoaşterea internaţională a noului stat unitar român.
Rezoluția Unirii a fost citită de Vasile Goldiș, om politic şi membru de onoare al Academiei Române, pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia.
Vasile Goldiș a spus: ,,Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se afla şi naţiunea romana din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii romane de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Tara Românească".
Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: Romania Mare.
Actul Unirii cu Basarabia (Votat de Sfatul Ţării la 27 martie St. V. 1918)
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918
„Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat! Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre. Drept aceea Noi,
Congresul general al Bucovinei, întrupând supremă putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale, Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României.
Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/ 1 decembrie 1918
„I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca Zi Națională a României.
1 Decembrie, Ziua Națională a României este, o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc, pentru suflarea românească, un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești. În conștiința națională, 1 Decembrie 1918, simbolizează momentul în care întreaga românime devenea stăpână absolută, recunoscută de celelalte state ale lumii, peste moștenirea lăsată de bunicii și străbunicii acestor pământuri. Astăzi când România își sărbătorește Ziua Națională în sânul familiei Europei Unite, este timpul să privim și spre viitorul nostru ca națiune. Un viitor, mai exact o zi, sper apropiată, în care frații noștri de peste Prut şi nordul Bucovinei vor reveni la patria mamă, în mijlocul României, de acolo de unde au fost smulși de vitregia istoriei. Merităm ca stat unitar şi indivizibil să trăim demn, în libertate şi prosperitate. Din nefericire am cedat o parte din suveranitatea ţării şi se încearcă şi nu trebuie sub nicio formă să acceptăm renunţarea la Constituţia României, legea fundamentală în stat.
De peste două decenii se urmăreşte distrugerea naţiunii române pe diverse căi: biologic, vaccinuri infestante cu boli incurabile şi alterarea ADN, iradiere controlată, intoxicare cu alimente toxice şi intoxicarea mediatică ce compromit identitatea naţională şi bunul mers al vieţii în ţară. Au ajuns în funcţii publice oameni nepregătiţi şi rău-voitori, corupţi şi neiubitori de ţară şi neam.
Mihai Eminescu, în articolul ,,Netrebnicii care ne conduc (1877), afirma: „Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină constiinţă”. „Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat”. (Ion Antonescu, 1 decembrie 1940). De aceea, 1 Decembrie trebuie să fie un moment de reflecție asupra idealurilor noastre ca națiune, ca cetățeni ai aceleiași cetăți numită România. Să întărim legăturile sufleteşti dintre oameni, conştiinţa naţională, credinţa şi încrederea în forţele proprii de a ne situa deasupra răutăţilor şi fărădelegilor şi să biruim multitudinea de crize provocate artificial pentru destabilizarea economico-socială şi umanitară.Cu patria în suflet, glia părintească în inimă responsabili de propria viață dar și de destinul generaţiilor viitoare să luptăm pentru așezarea pe noi și trainice temelii a destinului țării noastre. Ne trebuie voinţă politică întrucât avem oameni pregătiţi, savanți, oameni de știință și de cultură de mare valoare. Numai împreună, prin muncă și iubire, putem transforma România dintr-o țară vlăguită, într-o pasăre măiastră a infinitului uman. Minunate vise se pot realiza şi în Patria care ne-a născut şi crescut, nu neapărat, în ţările adoptive care ne vlăguiesc şi ne tratează ca pe nişte ,,cerşetori”. Patria trebuie şi poate să facă mai mult pentru fiii ei. Decizia politică este în mâinile politicienilor, a celor ce conduc ţara.
Ne întrebăm pe bună dreptate dacă democraţia este în pericol şi dacă ROMÂNIA se-ndreaptă către direcţia cea bună? Naţiunea noastră poate renaşte numai prin iubire de neam, adevăr, dreptate, educaţie, muncă onestă şi vie credinţă. Să ne reîntorcem către demnitate, moralitate, spre valorile morale şi spirituale ale neamului şi să reînviem bunul simţ şi măsura în toate.
A venit vremea înţelegerii şi ascultării de glasul Patriei Române. Pentru a se trăi mai bine trebuie să reconstruim fabrici, uzine, combinate, să muncim mai eficient, dar pe ogoarele Patriei. Din cauza sărăciei, a lipsei locurilor de muncă, a instabilităţii, câteva milioane de români sunt „dezrădăcinaţi” şi cu certitudine și nefericiţi.
Dacă vom asigura condiţii decente de trai în ţară pentru fiii ei, se va opri exodul de populaţie aptă de muncă şi o mare parte din cei plecaţi la lucru în întreaga lume, specialiști, muncitori și țărani, vor reveni în ţară.
Cu dorul aprins de ţară, românii din diaspora încearcă să ducă mai departe credinţa şi graiul străbun, respectul faţă de istoria neamului. De aceea acum, mai mult ca altă dată guvernul, instituţiile trebuie să slujească interesele naţionale ale românilor şi tuturor locuitorilor ei.
Este gravă, intolerabilă situația românilor din Ucraina privitor la regimul educației școlare. Dacă în România se folosește limba ucraineană în trei mari Universități, Românii din Ucraina nu beneficiază nici măcar de folosirea limbii lor într-una singură! La 25 septembrie 2017, președintele Poroșenko promulgase Legea Educației, conform căreia (art. 7) pe întreg teritoriul Ucrainei învățământul nu se va mai desfășura în limbile minorităților naționale decât la nivel preșcolar (grădinițe) și primar, în paralel cu cel în ucraineană. La ora actuală, în urma invaziei refugiaților ucraineni pe teritoriul României, funcționează 45 de școli și zece licee cu predare în limba ucraineană. „Întrucât numărul de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană este insuficient, se caută printre refugiaţii din Ucraina cadre didactice care au disponibilitatea să predea tinerilor din ţara vecină”. Oare este normal, firesc, drept pentru cei peste 450.000 de români din Ucraina? Cum rezolvămnoiintereselenaţionale, cu indiferenţă?
Cearta interminabilă, vorba multă şi neserioasă nu dă roade benefice. Să ne punem, cu toţii, întrebarea: cui serveşte atâta nedreptate, dezbinare, ură şi mârşăvie?
În această perioadă a crizelor: energetică, alimentară, educaţională, financiară, morală, politică, sanitară şi poate şi altele, cu certitudine am învăţat să preţuim mai mult sănătatea, ce înseamnă libertatea, prietenia, relaţia firească cu cei apropiaţi, ce înseamnă credinţa şi mai ales speranţa, nevoia de a rămâne în firescul lucrurilor. Războiul din Ucraina, conflictele militare din diferite zone ale lumii nu fac decât să agraveze insecuritatea Europei şi a lumii întregi. Stă în puterea omenirii să ne salvăm, să ne continuăm în mod paşnic, trăirea zilnică, viitorul. Zilnic să facem paşii necesari spre detensionarea relaţiilor, către sporirea încrederii şi păcii mondiale. Astăzi un război nuclear nu ar duce decât la distrugerea planetei şi a civilizaţiei contemporane. Nu vor fi învingători ci doar numai învinşi…
Poporul român îşi asumă trecutul şi apără viitorul!
Se impune ca necesitate strigentă- încetarea conflictelor militare şi făurirea unui viitor sigur, paşnic şi bun tuturor naţiunilor lumii. Iubesc România, iubesc pământul ţării mele şi pe toţi locuitorii ei, preţuiesc Europa, admir lumea întreagă dar rămân sluga acestui sfinţit şi magic plai strămoşesc, al Nemuritoarei Dacii.
În ziua de 1 Decembrie, Ziua naţională a României, zi sfântă pentru toţi românii din întreaga lume, cu România în inimă, uniţi în cuget și simțire, să omagiem înaintașii noștri care au făurit România Mare. Glorie eternă eroilor neamului românesc!
Tuturor locuitorilor României și românilor de pretutindeni: La mulți și binecuvântați ani!
Ionel Marin
Citiți în documentul atașat Ediția specială pe lunile noiembrie-decembrie 2022 a Revistei de creație și cultură „Bogdania”
Fisiere atasate
