Opinii

Scriitorul odobeștean Gheorghe Mocanu:”Și la Soroca este țara mea!”

Gheorghiță Mocanu
2 dec 2018 851 vizualizări

Trăiască! Trăiască! Trăiască și-nflorească!

Moldova, Ardealul și Țara Românească!

Cine rostea, oare, toate aceste gânduri şi cuvinte la un loc, care loveau pământul, copacii şi aerul din jur, suflete ce nu se omătesc nicio clipă în ținutul Sorocenilor? Nimeni alții decât românii din Soroca și noi, oaspeții lor sosiți din România, pentru a comemora aici Ziua națională, departe de România, unde lupta politică umbrește orice lucru sfânt.

Își strigau cu toții, în aceeași limbă curată românească, oful și speranța lor de secole de a trăi în aceeași țară, în același suflet românesc. Străzile Sorocei s-au cutremurat ieri sub cântecul sfânt al Unirii, cel  aducător de speranță și dragoste de țară, imnul care anulează orice graniță de pe cuprinsul hărților ticluite de alții și care au sfârtecat sufletul românesc în multe bucăți. Granița este doar o linie imaginară, rece, de piatră, trasată pe o hartă! Nimeni, niciodată, însă, nu a putut trasa o graniță în sufletele noastre... Au încercat să ne spună că nu vorbim aceeași limbă! Au încercat să ne spună că nu avem aceleași tradiții! Au încercat să ne spună că nu avem aceeași istorie! Că nu avem aceeași mamă! Dar niciodată nu au putut să ne spună că prin venele noastre nu curge același sânge românesc!

Ieri,(n.r sâmbătă 01 Decembrie 2018)de Ziuna națională a tuturor românilor, la Soroca, prin venele noastre a curs sânge roșu, galben și albastru...  Ieri, la Soroca, l-am văzut pe Ștefan la Cetate ridicându-și glasul către noi și certându-ne că nu am avut grijă de țara pe care ne-a lăsat-o cu prețul vieții a mii de români. L-am rugat să ne ierte și l-am cuprins cu Hora unirii, români de pe ambele maluri ale Prutului. Ne-am prins de mâini și ne-am simțit căldura, iar din piepturile noastre se ridicau spre Cer strigătele Unirii atât de scumpe întregului neam românesc. Doar cu coada ochiului ne uitam spre Nistru și dincolo de el! Doar noi, românii, știam de ce ne uitam așa!

Am venit din România la Soroca să le spunem fraților noștri că nu i-am uitat, că iubirea noastră este necondiționată și că țara și neamul nostru  nu are granițe, decât un contur stelar plămădit din milioane de suflete născute din același sfânt spirit românesc. Ieri, la Soroca, împreună cu părintele Gabriel Macovei și alți prieteni din România, am simțit cu adevărat ce înseamnă dragostea de țară și de neam, iar acești români trăitori la marginea dinspre răsărit a neamului românesc, acolo unde nori negri încă se mai întrevăd pe cer, nu au teamă! Nu au frică de nimeni și de nimic! Curajul lor este dumnezeiesc și în frunte cu acest Consiliu al Unirii din Soroca, însuflețit cu grijă și măiestrie de oameni precum Olga Gherghelejiu, Ana Bejan și alți români adevărați, ocrotiți de Dumnezeu prin rugăciunile preoților de aici,  dintre care îl menționez pe părintele Sorin Huluță, merg înainte indiferent de opreliști, indifenent de repercusiuni. Dragostea de țară din inimile acestor români nu poate fi frântă de nicio armă din lume. Iar gândul și recunoștința noastră nu încetează nicio clipă să ajungă la eroii care și-au dat viața pentru nimic altceva decât țara și neamul pe care le-au iubit până în secunda finală. Să nu fim mai prejos de ei, noi, cei care astăzi trăim și ne bucurăm încă de faptele lor! Să-i comemorăm, să le aprindem o lumânare, ori de câte ori trecem pe la mormântul lor și să sădim în rândul copiilor și nepoților noștri acea sămânță din care răsare dragostea de neam și de frate, oriunde s-ar afla pe acest pământ.

Și la Soroca este țara mea și îmi iubesc țara așa cum îmi iubesc părinții și copii mei, și Dumnezeu vede acest lucru, iar din când în când, își așează mâna pe creștetul meu, binecuvântându-mă, așa cum a făcut-o, ieri, la Soroca. Am simțit mâna lui Dumnezeu prin trimisul său special – Sfântul nostru - Ștefan Cel Mare. Dumnezeu să vă ocrotească, dragii noștri soroceni! Vom veni și la anul și mereu vom veni în ospeție, să bem și un pahar cu vin, dar și pentru a primi acea îmbrățișare care să ne țină sute și mii de ani de acum încolo...

Gheorghe Mocanu

Gheorghiţă Mocanu este scriitor și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul Borta, prefațat de Fănuș Neagu și postfațat de prof. dr. Ion Rotaru, autotul lucrării "O istorie a literaturii române", a apărut în anul 2006 la editura Rafet din Râmnicu-Sărat și a primit Premiul anului 2006 al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, pentru debut în proză.De curând în luna Octombrie 2018 Gheorghe Mocanu și-a făcut intrarea în lumea dramaturgilor, cu volumul de teatru „Heidegger” (Editura Salonul literar, Odobești, 2017)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.