România ipocrită versus România nevoiașă
Zilele acestea am urmărit două evenimente diametral opuse: alaiul interminabil și corul penibil al falselor bocitoare pentru moartea regelui și, pe de altă parte, acțiunile întreprinse de unele organizații sau de simpli oameni în preajma sărbătorilor.
Două Românii diametral opuse: România ipocrită versus România nevoiașă.
Fast, grandoare, împopoțonare, tunuri și mașini, mulțime fără număr, armată și politicieni, meschinăria până la vomă a celor care au vrut să dea regelui, la moarte, ceea ce în viață nici nu au catadicsit. Acum era momentul să verse lacrimi #comuniștii care l-au huiduit și declarat persona non grata acum douăzeci de ani, dar tot acum, - de, a apărut facebook și alte mijloace media la îndemâna tuturor - s-au maimuțărit mai ales cei care habar n-au avut despre cine și în ce mod ne-a fost (dacă ne-a fost) rege vreodată Mihai.
Soboare de preoți și-au îndulcit și unduit nobilele gâtlejuri spre „fericirea” și preaslăvirea celui decedat, în timp ce pe coclaurile Vrancei, la fel ca într-o multituidine de alte locuri din România, copii și familii nevoiașe abia reușesc să pună deoparte bruma de strict necesar. Nimic a face cu râpele de la Andreiașu sau Chioșdeni, cu noroaiele și sărăcia din satele uitate de lume unde purpura și mătasea odoarelor bisericești nu se murdăresc pentru a ajuta aceste familii, unde ochii tâlharilor din politică, cei mai de sus, nu pot coborî. E prea jos, prea josnic pentru ei.
Generali și corpuri de armată au însoțit regele în timp ce, de la Focșani, o mână de oameni inimoși au adunat zilele la rând, sprijiniți și de oameni de afaceri și de simpli cetățeni, tot ce s-a putut pentru a duce daruri micuților de pe dealurile Vrancei. O acțiune coordonată de Marius Constantin dar căreia s-a alăturat un grup de oameni ce nu sunt la prima acțiune și gest de acest fel. Nu știu cât de fericit a fost regele (sic!) că acum l-a băgat în seamă atâta puzderie de lume și canale media. Dar cu siguranță fericirea copiilor sfioși de la Andreiașu, Chiojdeni, Dumitrești, Bordești, Jitia a fost imensă și-și vor aduce aminte tot restul vieții de caravana venită de la câmpie cu daruri de sărbători. O caravană care nu seamănă prin absolut nimic cu cea care a urmat regele dar care, prin micimea sa, a adus lucruri extraordinare copiilor din munții Vrancei: bucuria.
PS: Vor zice mulți că nu are a face una cu alta, dar chiar mi s-a luat zilele astea de „moartea regelui”. (Cristi Merchea)
Cristi MERCHEA, editor Ziarul Emigrantul şi colaborator ZdV