Reflecții... Reflectate | „Copacii mor în picioare” și „Pro Saeculum” dispare!
Reflecția de astăzi este tristă. O revistă a uniunii Scriitorilor din România, editată în Vrancea, după 20 de ani e condamnată la dispariție. Nimeni nu vrea să o susțină cu o brumă de fonduri. Cui mai pasă în țara aceasta de cultură?
De-a lungul celor 20 de ani de apariție trimestrială, Pro Saeculum a fost mereu în topul revistelor de prestigiu, atrăgând în paginile ei oameni de cultură valoroși, din toate zonele țării.
În cele peste 200 de pagini, Pro Saeculum a publicat materiale diverse, acoperind o arie variată de teme, dela dezbateri pe teme de actualitate, la critică,istorie literară,filologie, istorie. Nu au lipsit paginile beletristice, alese cu profesionalism.
Cititorii revistei au fost informați sincron cu privire la aparițiile editoriale, unele cărți fiind primite la redacție. Este de apreciat modul în care revista apărutăla Focșani a adoptat principiul ștafetei nevăzute. După ieșirea din scenă a fondatorului Alexandru Deșliu și a Criticului Mircea Dinutz, revista a mers mai departe prin Valeriu Anghel, Nina Deșliu și Rodica Lăzărescu, care au îndrăznit să spună nu inerției, preferând să se lupte chiar și cu morile de vânt.
După două decenii de apariție metronomică, mulți colaboratori vor păstra doar amintirea clipelor de grație pe care le-au trăit cu fiecare nouă colaborare. Cu riscul de a nu putea fi exhaustiv, voi aminti mai mulți colaboratori care au dat revistei Pro Saeculum prestanță și strălucire: Acad. Ioan Aurel Pop,Rodica Lăzărescu, Mircea Radu Iacoban, Constantin Cubleșan, Petre Isachi, Maria Nițu , Ioan Dumitru Denciu , Constantin Coroiu, Ștefan Mitroi, Marin Iancu, Gheorghe Lăzărescu, Victor Ravini, Paul Spirescu, Elena Stoiciu, Marin Iancu, Viorel Chirilă, Ion Fercu și alte sute de nume la care voi reveni cândva dacă timpul va avea răbdare cu mine.
De unde legătura dintre Pro Saeculum și piesa lui Alejandro Casona? Pentru mine, oamenii care au trudit la apariția revistei Pro Saeculum sunt asemenea copacilor care nu cad niciodată. Ei mor în picioare. E vorba despre verticalitate, despre demnitate.
Bunica din piesa lui Alejandro Casona rămâne demnă până în ultima clipă: „ Viața mea s-a terminat, dar am rămas în picioare ca un copac.”
Este un admirabil mod de a-și asuma ieșirea din scenă.
Am discutat minute bune cu Nina Deșliu, care a dus greul apariției acestei publicații de talie europeană.Reflecția mea vine ca un strigăt: Nu lăsați să moară Pro Saeculum! Copacii mor în picioare, dar tot moarte se cheamă.
Vrâncenii mei pot face ca această publicație –emblemă pentru Vrancea și cultura din România să renască înainte de a deveni cenușă.
Cu mulțumiri pentru cei care timp de 20 de ani au învins inerția. Cu mulțumiri pentru aceia care vor pune apă la rădăcina copacilor, salvându-i de la uscăciune.
Vă mulțumesc tuturor!
Vasile Lefter,Membru UZPR
