Opinii

Reflecții... Reflectate | Bancnota de 200 de lei... abonament de transport când vrei să economisești 2,50 lei!

Vasile Lefter
31 iul 2023 2327 vizualizări
Profesorul Vasile Lefter este colaborator al Ziarului de Vrancea
Profesorul Vasile Lefter este colaborator al Ziarului de Vrancea

 Multe și necunoscute sunt căile Domnului! Dar nici ale Omului nu sunt puține!

O doamnă mai trecută de a doua tinerețe se urcă în expresul de Vâlcele, celebrul microbuz 51, și îi cere șoferului să-i dea un bilet de 2,50. Acesta privește bancnota de 200 de lei și o invită să ia loc. De unde să aibă atâția bani pentru rest?

Doamna se așează liniștită, fluturând mândră bancnota care îi aducea deja o economie de 2,50 lei în buget. Cu un minut înainte de coborâre, mă întreabă și pe mine, pasager obișnuit al lui 51. Mulțumită că nici eu nu i-am schimbat pașaportul de liberă circulație, pune bancnota în geantă și intră în primul Market. Curios, îmi testez instinctul de ziarist și intru și eu, simulând un interes pentru produsele expuse. Subiectul meu jurnalistic, ajuns la casă, scoate dintr-un portofel bani potriviți. Bănuiala mea că bancnota de 200 era o metodă de mică țepuială se adeverise. Și de data aceasta, la întoarcere, stimata doamnă prezentă șoferului, aceeași, din întâmplare sau nu, bancnotă buclucașă. Acesta îi înmână biletul și restul de 197,50 lei. Începu disputa. Doamna protestă, nemulțumită cu grămada de mărunțiș.

Șoferul avea în colțul gurii un zâmbet viclean. I-a copt-o doamnei cu abonament special de 200 de lei, bancnotă românească!

 Vasile Lefter, membru UZPR


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.