Prigojin vs Putin
Deși din punct de vedere formal s-a pus punct destul de repede crizei din Rusia, rămân în urmă o mulțime de necunoscute; unele vor putea fi deslușite pe parcurs, altele vor rămâne probabil enigme de cursă lungă.
Chiar și observatorii cei mai avizați ai situației din Rusia au caracterizat ceea ce s-a întâmplat în cursul zilelor de vineri și sâmbătă drept o „dramă bizară”. Deși se știa de multă vreme despre conflictul dintre Evgheni Prigojin și conducerea militară a Rusiei, mai nimeni nu se aștepta la o revoltă deschisă, cu ocuparea de către trupele Wagner a cartierului militar din orașul Rostov care coordona operațiunile de pe frontul ucrainean, practic fără nici un fel de opoziție, și o incursiune la fel de bizară către Moscova a unui convoi cu militari Wagner, pentru ca totul să se încheie la fel de brusc și de neașteptat, dacă te-ai fi luat după declarațiile extrem de dure ale celor două părți, cu un acord mediat de președintele Lukașenko din Belarus.
O parte din mass media occidentale s-au grăbit să vorbească despre o „încercare de lovitură de stat”, dar retrospectiv e greu de spus la ce am asistat în realitate în tot acest scurt interval de timp. Și de fapt lucrurile au rămas la fel de nebuloase și în prezent. Nu este deloc clar ce se va întâmpla de acum încolo cu trupele Wagner și care va fi soarta lui Prigojin. Nici măcar dacă acesta din urmă se va duce în Belarus, așa cum prevede acordul, riscând să aibă soarta altor personaje din trecut care au deranjat regimul, sau în altă parte. De altfel și Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, recunoștea că nu știe unde este Prigojin. Sau poate Prigojin urmează să fie plasat în Belarus cu o misiune, așa cum susțin unele speculații?
Evenimentele dramatice care au avut reverberații pe toată planeta au început la sfârșitul zilei de vineri, când liderul mercenarilor din Grupul Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat un videoclip pe Telegram, în care se pretinde că arată urmările unui atac cu rachete al Ministerului Rus al Apărării împotriva luptătorilor săi. Ulterior, într-o serie de clipuri audio, Prigojin a anunțat că va conduce o campanie armată pentru a-i „pedepsi” pe oficialii Ministerului Apărării pe care îi acuză că sunt responsabili de atac. Prigojin a descris campania militară drept un „marș pentru justiție”, nu o lovitură de stat, dar FSB, Serviciul de Securitate de la Moscova, a anunțat imediat că a deschis un dosar penal pentru a investiga „incitarea la insurecție armată”. Dar de ce a pornit acum Prigojin revolta? Pentru că în baza unei decizii a Ministerului Apărării militarii Wagner trebuiau să semneze, până la 1 iulie, noi contracte prin care urmau să fie absorbiți în cadrul trupelor regulate. Practic, în acest fel, Prigojin rămânea fără armata sa de mercenari.
Într-un clip video de 30 de minute, distribuit pe canalul grupului Wagner de pe rețeaua socială Telegram, Evgheni Prigojin a declarat că Ministerul rus al Apărării a înșelat atât societatea rusă, cât și pe Vladimir Putin, atunci când a afirmat că țara se confruntă cu o amenințare iminentă din partea Ucrainei în perioada dinaintea invaziei din 24 februarie 2022. Dimpotrivă, a spus Prigojin, situația din Donbas înainte de războiul de amploare nu era diferită de cea din 2014. Erau schimburi de focuri între trupele rusești și cele ucrainene, dar nu exista nici un fel de amenințare reală cu o agresiune de amploare din partea Kievului, de genul unui atac comun Ucraina - NATO împotriva Rusiei. Cu acest prilej Prigojin a criticat dur conducerea militară a Rusiei în general, pe șeful Marelui Stat Major, Valeri Gherasimov, cel care este responsabil pentru coordonarea războiului din Ucraina, și mai ales pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, despre care spune că a dorit să declanșeze războiul pentru a obține gradul de mareșal și a mințit constant cu privire amploarea pierderilor.
Prigojin a fost, în general, un susținător entuziast al războiului. Ceea ce a criticat, și încă de o bună bucată de vreme, a fost maniera în care erau conduse operațiile de pe front. El a calificat începutul invaziei Ucrainei drept o „operațiune planificată în mod incompetent”. „O mână de tâmpiți au decis, nu se știe de ce, că sunt atât de vicleni încât nimeni nu-și va da seama ce fac cu exercițiile lor militare și nimeni nu-i va opri când se vor duce spre Kiev.” Nu era prima dată când Prigojin se lansa în astfel de atacuri extrem de agresive la adresa eșalonului superior al armatei ruse, analiștii occidentali erau conștienți de enorma falie existentă între conducerea militară de la Moscova și liderul grupului Wagner, dar se pleca de la premisa că Putin nu a intervenit pentru că îi convenea acest conflict care putea să-i fie util dacă la un moment putea găsi la vârful Armatei țapi ispășitori pentru un eventual eșec semnificativ pe front.
Celelalte comentarii ale lui Prigojin de acum, care puneau la îndoială chiar însăși rațiunea declanșării invaziei, treceau însă peste o linie roșie, de neacceptat pentru Vladimir Putin, pentru care invazia era o reacție față de o amenințare existențială la adresa Rusiei, în ciuda faptului că vina era pasată către Serghei Șoigu. Conflictul, a susținut Prigojin, a fost un dezastru pentru Rusia, care și-a sacrificat inutil zeci de mii de tineri, inclusiv cele mai bune trupe ale forțelor armate. Dacă Putin ar fi fost mai bine sfătuit de șefii săi din domeniul apărării, a mai adăugat el, s-ar fi putut ajunge la un acord de pace care ar fi putut evita cu totul invazia. „Ne scăldăm în propriul nostru sânge”, a mai susținut el. O dovadă de cât de sensibile erau aceste afirmații este chiar faptul că ele au fost cenzurate de principalele canale mass media rusești.
Motivul care l-a determinat pe Prigojin să treacă această linie roșie a fost probabil acela de a încerca să exploateze nemulțumirea din societate, și foarte probabil din rândul militarilor, față de un război de uzură, cu perspective de reușită cât se poate de neclare, război care a făcut numeroase victime, circa 200 de mii. Nu este încă clar câți militari s-ar fi alăturat efectiv unei prezumtive lovituri de stat, admițând că aceasta chiar ar fi fost intenția lui Prigojin, dar foștii militari care alcătuiesc grupul Wagner au numeroși prieteni care încă servesc în armată, unii în poziții înalte.
Succesul inițial al desantului Wagner, care a preluat controlul asupra cartierului militar din Rostov, un oraș cu un milion de locuitori, practic fără nici un fel de opoziție și în contextul unei primiri în mare parte cordiale din partea populației, probabil l-au încurajat pe Prigojin. Pentru o parte din populația din regiune, militarii din gruparea Wagner, care reușiseră să cucerească orașul Bahmut, e drept cu prețul a zece mii de militari morți din propriile rânduri, erau niște eroi. De fapt așa erau descriși și la nivel național, de unde și confuzia apărută atunci când au fost brusc plasați în rândul trădătorilor. Dar chiar și în contextul acestei percepții favorabile, rostul trimiterii câtorva mii de oameni din trupele Wagner către Moscova rămâne totuși o inițiativă cu un scop neclar. Ce urmărea de fapt Prigojin? O lovitură de forță sau doar un gest simbolic, cu un eventual impact la negocieri. De asemenea, rămâne un mister și ușurința cu care Prigojin a ordonat retragerea, atunci când coloana se afla la mai puțin de 200 km de Moscova.
Dinamica evenimentelor a luat o altă turnură după intervenția televizată a lui Putin de sâmbătă dimineața. Un Putin sumbru, îmbrăcat în negru, a apărut la televiziune (a fost un mesaj înregistrat) pentru a denunța ceea ce el a numit un conflict „fratricid” care pune în pericol grav statul. „O lovitură ca aceasta a fost dată Rusiei în 1917”, a spus el. „Intrigile, certurile și politicianismul pe spatele armatei și al națiunii s-au transformat în cea mai mare agitație, în distrugerea armatei și în prăbușirea statului, precum și în pierderea unor teritorii vaste, ceea ce a dus în cele din urmă la tragedia războiului civil.”
În 1917 moralul armatei s-a prăbușit brusc, iar soldații s-au întors împotriva regimului țarist care îi trimisese nepregătiți la război. A urmat haosul și, pentru o vreme, vastul imperiu rus s-a fragmentat într-o serie de state succesoare care se certau între ele: Siberia, Okraina de Est, Karakorum, Rada Kuban, Guvernul provizoriu al Urali și altele. În cele din urmă, bolșevicii au reușit să reia controlul asupra majorității acestor teritorii, deși unele dintre ele, printre care Finlanda, Polonia și statele baltice, s-au desprins. La fel ca și Basarabia care a revenit la România.
Cu acest prilej Vladimir Putin a spus că toți cei responsabili vor suferi rigorile legii. De aceea a surprins ușurința cu care s-a renunțat la urmăririle penale față de militarii Wagner și de liderul lor, ca parte a acordului mediat de Lukașenko. De fapt, se speculează că Lukașenko a fost doar o figură de fațadă, altcineva ar fi acționat în culise (se vorbește despre Nikolai Patrușev, care coordonează serviciile de securitate din Rusia). Și să nu uităm că la un moment dat, după discursul lui Putin, Prigojin a renunțat complet la grija sa de a nu-l irita pe Vladimir Putin declarând pe Telegram că acesta va regreta atitudinea sa și că „Rusia merită un altfel de președinte”. În trecut, de pildă în 1991, Yanaev și ceilalți care au orchestrat lovitura de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, au ajuns la închisoare. La fel și cei responsabili de rebeliunea din 1993 dejucată de Boris Elțîn.
Deși din punct de vedere formal s-a pus punct rebeliunii rămân multe necunoscute. De pildă, soarta grupării Wagner și a lui Prigojin personal. Câți dintre militarii Wagner, obișnuiți cu salarii consistente, echipamente și rații de hrană de calitate, vor accepta absorbția în trupele Armatei Rusiei (acum în baza acordului au opțiunea să refuze)? Va dispărea cu totul gruparea Wagner sau va fi reorganizată sub o altă comandă? Să nu uităm că grupul Wagner a reprezentat, și deocamdată încă reprezintă, un important vector de influență al Moscovei într-un număr întreg de țări din Africa, unde asigură protecția regimurilor aflate la putere la schimb cu exploatarea unor zăcăminte de minerale, inclusiv aur și diamante. În Republica Centrafricană, de pildă, guvernul a renunțat la militarii francezi în dauna protecției Wagner, iar în alte părți, în Siria și Libia, trupele acesteia s-au angrenat în conflicte în favoarea grupărilor favorizate de Moscova. Va renunța Kremlinul la acest redutabil instrument de influență cu ajutorul căruia a câștigat un teren important în dauna Occidentului în țările din Sudul Global? Greu de crezut.
Impactul pe termen mediu și lung al acestor evenimente trebuie analizat pe trei direcții: din punctul de vedere al conflictului militar din Ucraina, pe plan extern și pe plan intern, cu trimitere la stabilitatea regimului Putin. În general comentariile din presa internațională consideră că Vladimir Putin iese semnificativ slăbit din această criză. Ceea ce e greu de negat, chiar dacă liderul de la Kremlin a rezolvat rapid criza și are de partea sa practic toate mass media. Mulți văd chiar în acest acest episod începutul sfârșitului regimului Putin. Posibil, dar în multe situații din trecut, astfel de estimări nu s-au dovedit a fi realiste.
În ceea ce privește impactul pe frontul ucrainean și acesta e greu de estimat. Până acum, în ciuda afirmațiilor lui Prigojiin privind pierderile majore ale Rusiei, realitatea pare a fi un avans modest al Ucrainei, scrie Meduza. În teorie, Kievul ar putea beneficia de impactul crizei asupra moralului militarilor ruși, dar să nu uităm totuși că sutele de kilometri de tranșee și echipamentele de artilerie grele rămân tot acolo, fiind obstacole formidabile pentru ucraineni.
Rămâne impactul pe plan extern. E semnificativ faptul că în cursul rebeliunii Putin nu a primit multe mesaje explicite de sprijin. Iranul, dar și liderii țărilor din Asia Centrală au preferat să spună doar că este vorba de o problemă internă a Rusiei. La fel, CGTN, canalul global de televiziune al Chinei, a relatat neutru evenimentele. Interesant, cel mai dispus să-i ofere sprijin lui Putin s-a arătat Erdogan. Așa că e de așteptat ca acest semn de slăbiciune al lui Putin să erodeze încrederea în el printre aliații de pe plan internațional. Vor fi mai prudenți, vor aștepta să vadă ce va urma de acum încolo.
Ultima criza din Rusia ne reamintește că parcurgem vremuri extrem de turbulente, în care ne putem aștepta oricând la surprize, de regulă neplăcute. Va trebui să ne obișnuim să trăim în acest climat geopolitic.
Alexandru Lăzescu
Articol preluat de pe site-ul:ziaruldeiasi.ro
Citiți și:Biografie Alexandru Lăzescu
Fondator al rețelei naționale de cotidiane locale „Monitorul” (1991), fost Director Executiv al SRTV (Societatea Română de Televiziune), Președinte al Colegiului Editorial al « Ziarul de Iași », autor a mai multor analize pe probleme politice și economice pentru Radio „BBC”, TVR, N24, Realitatea TV. Predă cursuri de „Marketing pentru mass-media”, de „Managementul instituțiilor de presă” și cursuri de masterat la Facultatea de Jurnalism, Univ. Al. I Cuza din Iași. Expert media pentru proiectul de Media Relations al Delegației Comisiei Europene în România și pentru proiecte derulate de Banca Mondială în România. Președinte al asociației „eRomania Gateway”, membru în Consiliul de Administrație al organizatiei „Transparency International” – Romanian Chapter, fost membru în Consiliul de Administrație al FDSC (2000-2004), fundație care gestionează proiectele Uniunii Europene legate de Democrație/ Societate Civilă (precum PHARE), Alexandru Lăzescu este membru fondator și ulterior membru în Consiliile de Administrație al unor importante organizații profesionale precum BRAT (auditarea tirajelor publicațiilor românești) sau ARCA și de asemenea membru în organizații internaționale de profil: INMA – International Newspapers Marketing Association, WAN-FIEJ -World Association of Newspapers, IPI – International Press Institute, IAA – International Advertising Association.
