Opinii

„Oprișan e istorie”… oare chiar așa?

Ionel Sclavone
17 oct 2020 7581 vizualizări

Ideea acestui articol mi-a venit după o scurtă discuție pe care am avut-o cu unul dintre proaspeții consilieri județeni ai PNL. Un personaj care s-a întors de curând în partid, dar care și-a găsit un loc influent în cercul actualei conduceri locale.

Când l-am întrebat dacă ei, la PNL, au idee despre intențiile lui Marian Oprișan în legătură cu Consiliul Județean și dacă au vreo strategie pentru situația în care acesta va reuși să facă o majoritate cu ALDE, mi-a răspuns foarte arogant, citez: 

„Marian Oprișan este istorie".

Personal, am auzit această replică, repet, arogantă, de multe ori, în ultimii douăzeci de ani, de la liberali și nu numai. Cei care au rostit-o au dispărut din politică și prea puțini își mai aduc aminte că au reprezentat ceva vreodată, în vreme ce Marian Oprișan încă mai rezistă (vom vedea pentru câtă vreme).

De aceea, m-am gândit să povestesc una dintre situațiile dificile prin care a trecut acesta și din care a ieșit câștigător, în timp ce adversarii săi îl credeau „istorie”.

 

Povestea datează de prin anii 2002 - 2003, dacă nu mă înșel.

Pe vremea aceea, cei care doreau să-l înlăture pe Marian Oprișan de la conducerea PSD și a Consiliului Județean erau Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și Simona Marinescu (fost senator de Vrancea, aleasă pe listele PD care a migrat la PSD). Aceștia, i-au atras în confruntare și pe liberalii locali, aflați în opoziție. Vârful de lance al liberalilor era deputatul Nini Săpunaru, coordonat de Viorel Hrebenciuc.

De partea cealaltă, Oprișan avea susținerea lui Miron Mitrea, unul dintre cei mai importanți oameni din PSD, iar în plan local se bucura de loialitatea defunctului Mircea Diaconu, personaj cu mare autoritate în PSD Vrancea și, în special, în rândul primarilor.

Conflictul era în plină desfășurare. Marian Oprișan era atacat din toate părțile, atât politic cât și prin campanii de presă care dezvăluiau tot felul de afaceri controversate ale sale și ale apropiaților săi. Presiunea era enormă și, pe măsură ce timpul trecea, iar el rezista la conducere, creștea și mai mult.

Aparent, deznodământul era previzibil, singura necunoscută fiind durata: câte zile, săptămâni sau luni vor trece până când Oprișan va ceda și va demisiona?

 

Și totuși…

La un moment dat, Marian Oprișan s-a suspendat din funcția de președinte al PSD Vrancea și l-a lăsat în locul său, ca interimar pe Mircea Diaconu, omul care îi era loial în totalitate. A fost o mișcare strategică.

Ușor, ușor, presiunea a început să scadă, liberalii și-au clamat victoria spunând, la fel ca și acum, că „Marian Oprișan este istorie” și că va dispărea. La sediul partidului s-a dat cep butoaielor cu vin și s-au încins grătarele. Nini Săpunaru se și vedea cel mai important lider politic al județului.

Doar că, în vreme ce petrecerile dedicate victoriei se țineau lanț, Marian Oprișan, cu ajutorul lui Miron Mitrea, s-a împăcat cu Viorel Hrebenciuc și a încheiat armistițiul cu Adrian Năstase. În plan local, Mircea Diaconu l-a ajutat să recapete susținerea primarilor și să-și întărească poziția în organizație.

După câteva luni, când lucrurile s-au liniștit de tot, la PSD Vrancea s-au organizat alegeri pentru funcția de președinte, iar Marian Oprișan, ce să vezi, le-a câștigat fără drept de apel.

 

Nu știu ce se va întâmpla de această dată 

Nu știu dacă Marian Oprișan va fi trimis ori nu, în istorie, de către Cătălin Toma. Nu știu nici dacă baronul va reuși să-i convingă pe cei de la ALDE să i se alăture ca să formeze o majoritate, să facă să fie ales vicepreședinte al Consiliului Județean și să conducă județul. La fel, nu știu nici dacă va reveni la șefia PSD Vrancea.

Ceea ce știu foarte sigur, din trecut, este că, atunci când vine vorba despre Marian Oprișan, adversarii săi nu trebuie să se culce pe o ureche și nici să sărbătorească victoria înainte de vreme. 

Or, situația actuală seamănă cu cea din 2003. La fel ca și atunci, cei mai mulți spun că Marian Oprișan va fi îndepărtat, dar fără să poată demonstra acest lucru. Nimeni nu are idee despre ce se întâmplă cu adevărat în PSD Vrancea, de când conducerea a fost preluată de Marcel Ciolacu. Toate informațiile care apar în piață sunt transmise pe surse sau sunt simple speculații, multe fără suport real. Din acest motiv, personal păstrez unele rezerve.  

Cunoscându-l, am toate motivele să cred că Marian Oprișan lucrează din greu ca să-și păstreze scaunul, în ciuda opoziției pe care o întâmpină chiar și în propria organizație. Cu siguranță negociază, cumpără, vinde sau dă la schimb câte ceva.

Și o face în liniște totală deoarece, spre deosebire de anul 2003, asupra lui nu mai există nici o presiune. Nimeni nu-l deranjează și nici nu-i forțează pe cei din PSD ca să se debaraseze de el.  

Cătălin Toma tace, iar PNL Vrancea pare mai preocupat să pregătească pentru alegerile parlamentare decât să se impună în Consiliul Județean și chiar în Consiliul Local Focșani.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.