Hoții de vieți
Mă enervează mult mai mult să-mi fure cineva votul decât să-mi fure din banii de impozite.
A fura voturi e ca și cum ai fura suflete, destine, vieți. E ca și cum L-ai maimuțări pe Dumnezeu.
E ca și cum ești prins într-o mlaștină, fără putință de ieșire, mlaștinile alea dintr-un coșmar.
Că dacă politicianul îți fură din bani, este incompetent, îți lasă orașul mizerabil, parcă mai ai o speranță, las că-l ardem la vot!!
Dar dacă îți fură și și votul îți fură și speranța. Iar asta te demoralizează complet.
Și vine mizerabilul apoi în fața ta și-ți spune cum îl iubește pe el lumea. Reprezentativitate? Păi, de exemplu, la alegerile pentru primărie dintr-un singur tur dacă vin la vot 40%, el e ales, cu, să zicem 30%, din care 10% sunt voturi furate reprezentativitatea de care oricum NU vorbește este o caricatură monstruoasă.
Când văd suspiciunile de fraudă de la București mă îngrozesc, gândindu-mă ce poate fi prin țară, mai ales în mediul rural. Mă îngrozesc gândindu-mă ce a fost la începuturile democrației, prin anii 90, când nu exista niciun control.
Îți dă senzația că ești în ”Matrix”: ți se dă voie să mănânci, să viețuiești ca o legumă, dar nu să TRĂIEȘTI.
Oare care ar fi de fapt viața adevărată în România dacă voturile oamenilor ar fi fost și dacă ar fi respectate?! Pentru că furtișagul acesta de voturi, mult acolo, puțin dincolo, înseamnă consilii locale și județene cu componențe diferite, primari diferiți, parlament, guvern, Curți Constituționale, procurori, polițiști, oameni din ministere, din primării, de la fonduri europene, cu toții diferiți. În 30 de ani de alegeri, puțin câte puțin, am fi fost cu siguranță mai aproape de ce ne dorim.
Ne plângem că nu sunt sancționați politicienii la vot, dând vina exclusiv pe noi, un neam de indolenți.
Dacă se fură voturile masiv înseamnă că realitatea este puțin diferită: nu suntem atât de tâmpiți pe cât am crezut, suntem ceva mai puțin.
Iar ăsta este singurul lucru bun, singura veste bună, din toată mizeria cu furturile de voturi.
