Opinii

Eminescu – educatorul neamului românesc

Costică NEAGU
15 ian 2020 1191 vizualizări
Profesorul Costică Neagu
Profesorul Costică Neagu

Ziua Culturii Naționale. Printr-o fericită inițiativă, 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului nostru național – Mihai Eminescu –, a fost declarată de Parlamentul României,Ziua Culturii Naționale, prin Legea 238 din 7 decembrie 2010.

Extraordinară această inițiativă. Intenția legiuitorului a fost aceea de potența acest concept – Cultura Națională, fixându-l chiar în ziua cea mai fastă din istoria poporului român: nașterea lui Mihai Eminescu. Dar așa cum se întâmplă de cele mai multe ori la noi, ambele concepte intră într-o zonă gri: punându-le alături, cele două concepte nu se sprijină unul pe altul, ci mai mult se ,,încurcă”.

Conceptul de ,,cultură” în actuala accepțiune, pare că se referă doar la creația estetică, în general, iar Eminescu este doar poet și nu geniul poporului carpatic, cel care a ridicat cultura română la nivelul marilor culturi ale lumii: ,,Istoria poporului român se va împărți pentru totdeauna în două: cum a fost înainte și cum va fi după Eminescu”. (S. M. 1957).

Eminescu, alături de creațiile poetice ,,nepereche”, s-a manifestat hotărâtor în multe alte domenii: creator al limbii române (Noi vorbim astăzi limba lui Eminescu.); cel mai mare publicist român – fiecare opinie din presa timpului, are și astăzi valoare aforistică, valoare de adevăr absolut; educator al neamului– constatările făcute ca revizor școlar, sunt și astăzi argumente peremtorii pentru o reformă autentică a școlii românești, care bâjbâie permanent, rătăcită într-o ceață tot mai densă.Chiar dacă au trecut 145 de ani de când au fost afirmate racilele constatate de revizorul școlar, Mihai Eminescu, ele se manifestă și azi chiar dacă sunt botezate cu alte cuvinte.

Facem aceste afirmații, nu pentru a cârcoti, ci pentru a releva pericolul unilateralizării și al golirii de conținut a celor două concepte. Astfel, dacă citim ,,Agenda evenimentelor culturale dedicate Zilei Culturii Naționale organizate în Județul Vrancea”, observăm că din 31 de evenimente dedicate acestei sărbători, peste 25 se referă la poezia eminesciană de Ziua Culturii Naționale (Este extraordinar acest lucru, dar Cultura Națională nu înseamnă numai Eminescu și numai creația poetică.), iar genericele nu ne lămuresc referitor la complexitatea ideatică a evenimentului, semănând foarte mult cu ,,limbajul de lemn” de altădată sau cu... ,,beția de cuvinte”, a lui Titu Maiorescu.

De asemenea, mai constatăm, o mare neglijență, deoarece lipsește ora de desfășurare a evenimentului pentru ca cei interesați să-și facă agenda proprie, de participare.

Pentru că ne aflăm în preajma celor două sărbători de inimă și suflet ale poporului român, încercăm să delimităm conceptul de cultură ajutându-ne chiar de opiniile lui Mihai Eminescu exprimate în studiul ,,Cultură și știință” (M. Eminescu, Scrieri pedagogice, 1977, pp. 93-118). La întrebarea ce este cultură și care sunt atributele omului cult, poetul spune că omul incult este cel ,,căruia îi lipsește orice îngrijire a spiritului, orice [preocupare de… n.a.] ridicare deasupra terenului vieții materiale”. Iar la întrebarea: Care preocupări, cunoștințe șicompetențe fac omul cult, eseistul afirmă că: ,,Între[Prinn.a.] cultura unui popor pricepem suma întregei sale vieți spirituale; aspirațiile și făptuirile sale în artă și știință, moravurile și obicinuințele sale. Gradul de cultură al poporului se măsoară după numărul și valoarea produselor vieții spirituale șitoatei[a tuturor n. a.]activități interne (...) care au dat naștere acestor producte și al acelora care au merite întru producerea și conservarea culturei publice”.

Iată cât de clar era conceptul de cultură în gândirea poetului, cu aproape 150 de ani în urmă. Avem sarcina morală de a înnobila cele două sărbători fără a duce pe una în conul de umbră al celeilalte: Ziua Culturii Naționale și Ziua nașterii lui Mihai Eminescu, poetul ,,nepereche” (până acum) al românilor.

Mihai Eminescu, educatorul neamului românesc. În perioada iulie 1875 – iunie 1876, Mihai Eminescu a fost revizor școlar în Județele Iași și Vaslui, după ce a fost ,,gonit” din funcția de bibliotecar, urmare a unor malversațiuni politice, cum se întâmplă și astăzi, doar că actorii poartă alte nume. ,,1875, 1 iulie; Dlui M. Eminescu, la Iași; Prin trecerea dlui D. Agură într-o altă funcție, devenind vacant postul de revizor școlar al județelor Iași și Vaslui, subsemnatul are onoarea a vă face cunoscut că vă însărcinează pe dv. cu revizoratul acestor județe de la 1 iulie viitor, pentru care veți avea să primiți salariul prevăzut în buget.

În locul d-voastră am numit pe dl Dimitrie Petrino, căruia îi veți preda biblioteca după cataloagele și inventariile în ființă, iar arhiva și cancelaria revizoratului o veți primi cu inventar în regulă de la dlAgură”. (M. Eminescu – Scrieri pedagogice, p. 3)

Deși contemporanii au crezut că i s-a oferit această funcție, ca o sinecură, tânărul de numai 25 de ani, venit de la studii din Viena și Berlin, s-a aruncat în această activitate cu o dorință arzătoare de a pune școala în vadurile ei firești.

În cele 84 de procese verbale, tipărite în lucrarea ,,M. Eminescu, Scrieripedagogice”, amintită mai sus, găsim date care ne relevă calități nebănuite ale ,,poetului romantic”: cunoașterea în amănunțime a procesului de învățământ al timpului; curaj în relațiile cu ministerul și prefectura, cu ,,mărimile locale” și cu dascălii pe care nu ezită să-i critice aspru sau să-i laude atunci când au dreptate. Identifică corect cauzele dezinteresului pentru școală și a frecvenței slabe: ,,...Dacă frecvența este mică, cauza e a se căuta numai în netrebnicia administrației comunale, care privește școala ca un lucru de prisos, închiriază un local nesuficient în care în care pot încăpea treizeci de copii, lasă și acest local descoperit și în stare proastă, nu cumpără hărțile și ustensiliile necesar școalei și prevede preste tot sume neînsemnate în bugetul ei pentru școală, încât tot bugetul școalei e cât a tria parte din leafa dlui primar”. (idem, p.12)

Indicațiile metodice pe care dă dascălilor dovedesc o bună cunoaștere a principiilor didactice: ,,...Se recomandă dlui director ca exercițiile practice asupra materiilor predate să prevaleze cu mult învățarea pe de rost a teoriilor generale”. (idem. pp. 24-25)

Deși ar părea că preocupările tânărului revizor școlar nu au tangență cu școala, din procesele verbale, observăm că dă și indicații bibliografice, aste preocupat de pregătirea profesională a învățătorilor (,,Cărțile de introdus sunt: cl. I, ca pân acum: Metoda nouă de Creangă; cl. II-a Cartea de cetire editată de Socec, vol. I; cl. III-a Cartea de cetire editată de Socec, vol. II; cl. IV-a Cartea de cetire editată de Socec, vol. III)”.

 În privința interesului comunității pentru școală, face constatări alarmante pe care le transmite Prefectului de Iași și chiar ministrului: ,,Ca un curiozum, vă comunic bugetul școalelor din această comună (Șipotele, Plasa Bahlui) pe anul viitor, în alăturare cu alte sume... (1508 lei cheltuieli anuale pentru 2 școli și 2 învățători)” și... ,,Reversul monedei este: salariul primarului 1800 lei; diurna primarului 600 lei, total 2400 lei”.

Aceste rapoarte ajungeau și la Ministrul Instrucțiunii și Cultelor fără ca revizorul să escamoteze nimic din adevărul curat: ,,Din prelegerile învățătorilor rurali, am putut vedea lipsuri mari, atât în privința metodei cât și a cunoștințelor (...) Sigur că în această privință nu sunt pe atât ei de vină, pre cât sistemul învățământului de sub al cărui regim au ieșit”. (idem, p. 7) Și exemplele pot continua.

Din aceste exemple și considerații desprindem ideea că Eminescu, pe lângă poetul ,,nepereche” pe care-l știm, era un om de cultură, polivalent, de mare înălțime științifică și morală.

Fără să aibă studii de specialitate în pedagogie și educație, Mihai Eminescu a înțeles și a asimilat principiile moderne ale școlilor occidentale pe care le-a urmat.

Cititorul articolelor și studiilor pedagogice sau ale articolelor politice, va descoperi în Eminescu pe unul dintre cei mai autorizați   educatorisau gânditori economici ai secolului al XIX-lea de la noi.

Chiar dacă nu a fost un pedagog-savant, Mihai Eminescu s-a mișcat ușor și în voie prin toate meandrele învățământului, i-a înțeles foarte bine articulațiile, dar mai ales a înțeles rosturile educației, atât în privința științei cât și a culturii.

Fiind ,,omul deplin al culturii românești”, numele lui Eminescu nu ,,strivește corola de minuni...” aculturii noastre, ci o potențează, proiectând-o în eternitate, așa că în această zi fastă gândurile și recunoștința noastră trebuie să se îndrepte și către alte vârfuri excepționale aleCulturiiNaționale.

Costică NEAGU

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.