Nu doresc să am un punct de vedere
Fiind eu un tip cam şovăielnic, nu foarte convins că privesc oamenii, fenomenele din jurul meu, lumea în general, din unghiul potrivit, am început să fiu niţel complexat de indivizii hotărâţi, cu puncte de vedere bine conturate. M-am întrebat de ce nu sunt în stare să am şi eu un punct de vedere clar şi bine definit aşa cum au mulţi alţii. Prin urmare, m-am aplecat puţin asupra acestei chestiuni, să înţeleg ce presupune noţiunea. Iată ce am observat.
În primul rand, nu cred să existe două persoane pe lumea asta care să aibă puncte de vedere identice. Acestea sunt ca amprentele: unice. Poţi recunoaşte un om numai după ele: spune-mi punctul tău de vedere ca să-ţi spun cine eşti.
O particularitate interesantă este aceea că individul care are un punct de vedere despre un anume lucru nu poate accepta faptul că există persoane care n-au niciun punct de vedere despre acel lucru.
O altă particularitate ar fi că punctele de vedere se comportă ca nişte viruşi: cum dau de un organism slab, punctul de vedere se instalează fără dificultate, profitând de sistemul imunitar deficitar găsit. Punctele de vedere se transmit pe cale orală, de la om la om, de la femeie la bărbat, de la şef la subordonat, la un şpriţ, la coadă la ajutoarele sociale sau în mijloacele de transport în comun. Aceasta este transmiterea en detail, există şi transmiterea en gros a punctelor de vedere, cea pe care o face mass media. În acest ultim caz putem spune că avem de-a face cu o epidemie.
Sunt puncte de vedere despre orice în lumea asta, dar am observat că cele mai răspândite sunt cele despre creşterea copilului, fenomene paranormale, fotbal, politică, medicină, unde să-ţi petreci concediul.
Însă şi dintre acestea se evidenţiază o categorie: cele mai bine definite şi concentrate puncte de vedere sunt, evident, cele politice.
Aplecându-mă mai atent asupra acestui caz particular m-a frapat asemănarea punctului de vedere politic cu o noţiune de fizică pe care am întâlnit-o pe parcursul modestei mele cariere de cititor al cărţilor de popularizare a ştiinţei. Punctul de vedere politic este ca o singularitate gravitaţională, un punct cu un volum ce tinde spre zero şi o masă ce tinde spre infinit. Volumul îl putem considera ca fiind justeţea punctului de vedere, iar masa o echivalăm cu argumentele aduse în sprijinul punctului de vedere. Aşa cum singularitatea are o forţă gravitaţională imensă, atrăgând prin gravitaţie absolut tot ce se află împrejur, inclusiv lumina, aşa se întâmplă şi cu un punct de vedere politic bine definit: toate zvonurile, părerile, umorile, scenariile care se învârt în jurul acestui punct sunt atrase definitiv în el crescându-i, dacă mai e posibil, masa argumentelor. Şi în acest caz lumina rămâne captivă. Ai putea deci spune că un punct de vedere politic seamănă pe undeva cu o gaură neagră. Nimic notabil nu mai iese din ea. Şi chiar dacă unii fizicieni admit că dintr-o gaura neagră mai scapă mici informaţii, dintr-un punct de vedere politic ferm vă asigur din experienţă că nu mai scapă nicio informaţie.
Mai mult decât atât, aşa cum în aceste singularităţi gravitaţionale legile fizice tradiţionale nu mai au aplicaţie, ceva asemănător se întâmplă şi cu punctele de vedere politice, aici logica şi bunul simţ nu mai au aplicaţie.
Aflând eu toate aceste caracteristici ale punctelor de vedere am devenit reticent în a-mi dori să am vreunul.
Mi-am dat seama că mare dreptate are citatul care spune că: ”Orice om are un orizont intelectual; când acest orizont se îngusteaza el atinge dimensiunile unui punct, si atunci respectivul spune: “ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE””
De aceea eu nu-mi doresc să am un punct de vedere, mai ales în ce priveşte politica, mă tentează mai mult să am un segment de vedere, o dreaptă, un unghi, un dreptunghi, un cerc mic, dar nu un punct…
Rareş CHINESCU