Barbarii politici
Asistăm astăzi, în toate domeniile, la afişarea cu oarecare mândrie a bâlbei, a prostiei, a lipsei de fineţe sau sensibilitate. La această proliferare a nesimţirii, lipsa de cultură şi lipsa credinţei în Dumnezeu îşi aduc contribuţia fatală. Este, parcă, o boală a lipsei de educaţie şi a lipsei culturii, care devine molipsitoare. Se poate diminua catastrofa care s-a năpustit asupra planetei? După intelectuali (care, sigur, nu greşesc) totul este rezolvabil prin revigorarea învăţământului clasic, a umanismului în general. Este singura şansă a omului de a rămâne om în acest “pustiu tehnologic”, o şansă de a nu se aliena, o şansă de a arăta că planeta albastră este locuită de fiinţe sensibile şi nu de roboţi.
Sigur că referitor la umanişti se vor întâlni păreri cel puţin revoltătoare: nişte sentimentali (ca fiind defectul cel mai mare), nişte “de ăia” care plâng la un spectacol, nişte inşi care - culmea – se bucură de răsăritul soarelui, de zâmbetul unei flori etc. Pe scurt, nişte indivizi slabi. Chiar sunt slabi? Am zice că prin sentimentele umane foarte trainice, oamenii devin mai demni, mai profunzi, mai buni cunoscători ai celor din jur şi mai puternici.
La urma urmei, în concepţia romanilor şi grecilor, barbarii cuprindeau pe cei care aveau altă religie şi toate celelalte defecte umane la un loc. Intrând în zona politicului, observăm că toţi sau aproape toţi conducătorii de state, nefiind culţi (poate nici chiar barbari, doar din când în când bâlbâiţi), au râvnit întotdeauna să pară măcar intelectuali, ba chiar şi oamenii lui Dumnezeu. Astfel că zugravul Hitler se vedea arhitect, fostul seminarist Stalin se credea lingvist, Brejnev (un senil bâlbâit) se dorea scriitor, Ceauşescu, o calfă de cizmar, s-a visat intelectual şi a ajuns chiar şi preşedinte de onoare al Academiei Române.
Din aceste experienţe triste s-a tras o concluzie cel puţin bizară: în politică trebuie să intre doar antiintelectualii şi oamenii fără Dumnezeu. Aşadar, intelectualii n-au ce căuta în politică? Doar barbarii trebuie să “fericească” popoarele? Acum, ca şi altă dată, se face o mare greşeală. Pentru a scoate lumea din marasm este nevoie de intelectuali adevăraţi, care să-şi asume responsabilităţi. Să nu se mai acrediteze ideea (cine şi de ce o face?) că intelectualul trebuie să-şi vadă de bibliotecă. Unii sunt dotaţi şi pentru politică, alţii nu. Să-i încurajăm pe primii pentru a nu confirma încă o dată dreptatea celebrelor versuri ale lui Eminescu:
“Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii.”
Director al revistei "Salonul Literar" şi profesor de limba romană, Culiţă Uşurelu s-a remarcat prin romanele sale despre şcoala romanească, "Profesorii (suplinind au dobandit)" sau "Cerşetori în Loden", apărute în ultimii ani.
Culiţă UŞURELU