Să nu ne mai prefacem că trăim!
Bunicii noştri nu aveau nevoie de specialişti să le spună cum să trăiască. Se trezeau la răsăritul soarelui şi se culcau odată cu apusul; munceau pămîntul în picioarele goale şi se odihneau cînd căldura era de foc; mergeau la culcare în miros de crini si regina nopţii şi se trezeau în miros de rouă proaspătă licărind pe firul de iarbă; mîncau ce produceau. Toate acestea înseamnau SĂNĂTATE!
Poate aveau puţine clase sau deloc, nu aveau televizor şi în nici un caz computer... În cel mai bun caz un radio... dar aveau oameni în jurul lor, pămîntul sub picioare şi cerul de-asupra capului.
Nu mi-au placut niciodată înmormîntările sau pomenile, ba acestora nu le-am priceput nici rostul pînă de curînd. Dar oare ce modalitate mai bună de a păstra amintirea celui dus la cele veşnice cunoaşteţi? Cînd, prinşi de grijile zilnice, uităm să ne adunăm, un obicei, o tradiţie, o obligaţie faţă de societate în ultimă instanţă ne aduce împreună. Împreună pe noi, cei vii, şi pe cel ce s-a retras.
Bunicii noştri aveau mulţi fii, cumetri, nepoţi, vecini... Aveau duminici şi sărbători. Aveau primăvară, vară, toamnă şi iarnă! Noi avem prieteni pe internet, poze cu anotimpurile şi sentimente la televizor. Ruperea de pămînt, stratul de asfalt dintre noi şi mama Geea ne-a lăsat goi pe dinăuntru. Zgîrie norii ne-au acoperit cerul şi ne-au îngustat orizontul.
De cîte ori nu aţi preferat televizorul unei ieşiri în natură? Cînd aţi urcat ultima dată o costişă, ca să nu vorbim de coama abruptă a vreunui munte? Ştiţi cum miroase ceaţa? Aţi fost vreodată cu capul în nori la propriu? Ne fixăm în scaunul maşinii, în scaunul de la serviciu sau în fotoliul din faţa televizorului şi aşteptăm să treacă viaţa. De unde să găsim forţa de a face faţă vieţii dacă noi ne mulţumim să fim spectatori, dacă preferăm să privim o cutie în care se derulează imagini despre viaţă? Da, ne scuzăm spunînd „erau alte vremuri!...” Şi totuşi, săptămîna are week-end, şi aproape fiecare mai are undeva, la ţară, un petec de pămînt rămas... de la bunici... cu toată puterea şi bogăţia lui...
Numai în contact cu pămîntul poţi pătrunde misterul zilelor şi al nopţilor, roata anotimpurilor, freamătul apei între cer şi pămînt. De la fiecare putem învăţa... Fiecare sămînţă ne învaţă lecţia sa despre efort, zămislire, căutare de sine, reînnoire, adevărate valori...
Copacii toamna par trişti, desfrunziţi, golaşi... Nimic din vigoarea şi verdele primăverii, nimic din bogăţia rodului nu vestea goliciunea din prag de iarnă... Şi totuşi o nouă primăvară va veni! Nici un copac nu se îndoieşte de asta! Cînd trecem prin momente grele, noi de ce ne-am îndoi de efemeritatea acestora?
Cineva spunea “Dacă am avea timp să vedem cît de frumoasă e toamna, nu am mai regreta trecerea verii şi nici nu ne-ar mai fi frică de iarnă...” Cît adevăr...
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
legionarul, acum 4568 zile, 6 ore, 18 minute, 30 secunde
Eu, acum 4568 zile, 9 ore, 15 minute, 17 secunde 
