Opinii

Post-electorale, pe scurt

Ziarul de Vrancea
5 nov 2014 1229 vizualizări
Votanţii din oraşele mari înclină spre opoziţie, în dauna lui Ponta. La fel se întâmplă în majoritatea judeţelor din Transilvania faţă de judeţele din Moldova, Muntenia sau Oltenia. În schimb, Ponta obţine multe voturi în oraşele mici, în mediul rural şi în comunităţile sărace, în general

Primarii şi consilierii traseişti au avut (şi vor avea) un impact însemnat în procentele celor doi candidaţi principali, Ponta şi Iohannis. Cel puţin 3 procente în minus în dreptul lui Iohannis şi 3 procente în plus în dreptul lui Ponta au făcut cei 500 de primari şi cele vreo câteva mii de consilieri săriţi de la ACL în barca puterii pe baza ordonanţei traseiştilor. Încă vreo 2-3 procente au fost balansate spre Ponta în urma propagandei mediatice zilnice, a manipulărilor, promisiunilor fără număr şi pomenilor de tot felul.
* Au ieşit la iveală disensiuni importante între liderii PNL şi PDL în aproape toate judeţele. S-a remarcat şi un joc dublu din partea unor grupuri de lideri PNL, mai ales în judeţele în care preşedinţii de consilii judeţene sunt (încă?) membri PNL (şi care obţinuseră rezultate bune la alegerile europarlamentare de acum 5 luni).
* Divizarea politicienilor (şi a candidaţilor) anti-Ponta: Iohannis, Udrea, Macovei. Nu-i punem la socoteală pe iepurii PSD Tăriceanu şi Meleşcanu sau pe "excentricii" Diaconescu sau Vadim. Dacă nu se schimbă radical aceste atitudini, atunci Iohannis nu poate spera la victorie.
* În Bucureşti a fost un rezultat strâns în disputa Ponta-Iohannis. Aici chiar va conta foarte mult votul în turul al doilea dat de susţinătorii lui Macovei şi Udrea.
* În Republica Moldova Ponta a ieşit primul dar la mică distanţă de Iohannis. Macovei şi Udrea au luat şi ele procente bune care se vor regăsi la Iohannis în turul al doilea. Voturile pentru Ponta sunt, în majoritate, rezultatul prieteniei afişate de şeful PSD cu premierul Moldovei, Iurie Leancă (şi a sprijinului dat de acesta din urmă). Se ştie că, în ultimii ani, moldovenii cu cetăţenie română au cam votat anti-PSD.
* S-a demonstrat clar mica ciupeală a organizatorilor scrutinului pentru a împiedica un vot masiv anti-Ponta: în Bucureşti (unde locuiesc mulţi studenţi şi alţii care nu şi-au schimbat actele de identitate) şi în ţările cu mulţi români. Dacă guvernul Ponta nu-i mai "şicanează" şi-n turul al doilea, atunci tinerii şi românii care muncesc în străinătate pot avea, din nou, un rol covârşitor în stabilirea ierarhiei finale.
* "Organele" apolitice au tras tare pentru ca nu cumva puterea să fie deranjată de opoziţie. Un exemplu chiar lângă noi - presiunile pe comuna Urecheşti. Totodată, PSD şi-a asigurat, lejer, majoritatea în secţiile de votare, cu preşedinţi şi locţiitori "apolitici" (dedicaţi cauzei roşii) şi cu membri PSD ca reprezentanţi ai altor partide, gen PRM, UDMR, PER, PRO-DEMO.
* Ce "surpriză" în cazul rezultatelor din secţiile de votare unde au avut dreptul să voteze puşcăriaşii!!! Ponta a câştigat categoric în secţiile unde au votat deţinuţii!
* Turul al doilea de scrutin va fi câştigat de Ponta dacă românii vin la vot până în procentul de 55%. Dacă participarea la vot bate spre 60% sau peste, atunci Iohannis are prima şansă.

Cătălin STANCU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cristi, acum 3459 zile, 14 ore, 51 minute, 58 secunde
interesanta pozitia ziaristilor din opozitie, laudand psd- ul ca a obtinut un scor foarte mare pentru Ponta, cu toate ca in realitate psd a obtinut cel mai mic scor din ultima perioada, psd avand cei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.